Alupi Calin - Reegina nopții

ANIVERSARE CĂLIN ALUPI

Regină a nopţii

Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,

nopţile se termină cu gulere de lumină

în dimineţi cu mugurii ce se deschid norocoşi.

Din ce ape se adapă curcubeul devreme?

Trezit în plină zi cu mască de prinţ

una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat

decât steaua urcată pe tron

regină a nopţii.

De voi fi oştean o să mă lupt

până-i câştig podoabe regatului

pe care le-am visat în apele somnului,

flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri

pe un tărâm străin.

de Nicolae Vălăreanu Sârbu

--------------------------------------------------------------------------

Crezul lui Călin Alupi

“Nepriceput în înconjurări de orice fel, încerc să redau cu sinceritate lumii ceea ce îi datorez – gama emoțiilor trăite în fața formelor și culorilor ei niciodată prea sărace pentru a trebui să le inventez. Dedic un loc deosebit luminii și cromaticii peisajului românesc, acestei țări mândre și binecuvântate între toate țările de pe pământ, în care cu grijă sunt adunate și așezate toate celelalte frumuseți.”

-------------------------------------------------------------------------

Pictor: Alupi Calin

Titlul: Regina noptii

Titlul original:

Data:

Stilul: Post impresionism

Media: Ulei pe pânză

Locatia: Colecţie privată

Date despre pictor:

Alupi Călin(calinic), desenator și pictor, reprezentant de seamă al postimpresionismului românesc

Călin Alupi (20 iulie 1906, Vancicăuţi - 19 septembrie 1988, Iaşi). Fiu de ţărani săraci din Basarabia, Călin Alupi va păstra din copilăria şi adolescenţa sa o dragoste profundă pentru natură şi un ataşament particular pentru oamenii şi lucrurile simple, care vor marca întreaga sa operă.

Cu toate că nimic nu-l predestina picturei, vocaţia lui se manifestă spontan la 13 ani, când intră la Şcoala normală din Şendriceni. Profesorul său Nicolae Popovici Lespezi îi descoperi talentul şi-l îndrumă. Intră în 1925 la Academia de Belle Arte din Iaşi, avându-l ca profesor pe Ştefan Dimitrescu, datorită căruia îşi desăvârşeşte bazele în desen. Cu toate că sărăcia nu-l părăsi niciodată, primii ani sunt marcaţi de o mizerie crudă. Trăieşte în locuinţe salubre şi nu subzistă decât datorită unei slabe burse şi a unui post de custode a Pinacotecei, obţinut prin Ştefan Dimitrescu. Incepând din 1933, participă la diverse expoziţii de grup şi personale, iar după doi ani este numit profesor suplinitor la Şcoala normală din Şendriceni. Când Nicolae Tonitza începe pictura schitului Durău, îl ia printre ucenicii săi, alături de Baba şi Cămăruţ.

In 1940, cariera sa promiţătoare este curmată brusc fiind mobilzat şi trimis pe front ; va face tot războiul în linea I în condiţii extreme de supravieţuire, cu sarcina de a desena poziţiile inamice. La armistiţiu, se întoarce de la Odesa (pe jos), cu sechele grave : a contractat un ulcer la stomac şi piatră le rinichi care-l vor împiedica, de acum înainte, să urmeze o carieră continuă (va îndura în total zece operaţii până la moarte). Descoperă cu amărăciune că aproape toate tablourile i-au dispărut, distruse sau furate în timpul războiului.