sâmbătă, 2 septembrie 2017

Oscar-Isaac Levitan - Lacul toamna

Culori nesăbuite

Purtăm în noi culori nesăbuite
Şi evantaie care le usucă.
Dăm bice cailor ce trag
Căruţe spre-ntuneric
Şi nu putem locaiza momentul
Şi adâncimea gropii.

Noi umezim peniţa tocului în lacrimi
Şi scriem indescifrabile mesaje
Cu apă transparentă pe hârtie.
Purtăm în noi culori nesăbuite
Şi după ele liniştea de orb

Culori flamande de lumină
Orice pot înţelege totuşi
Dar nu că nu vom mai iubi
Şi nu vor fi culori
De risipit.

de Riri Sylvia Manor
(din volumul Încă - 2013)

 


-------------------- ---------------------------------------------------------------
Pictor:Oscar-Isaac Levitan
Titlul:Lacul toamna
Titlul original: Озеро. Осень.
Data: 1898; Moscow, Federaţia Rusă
Stilul: realism
Mod de realizare: Pastel pe hârtie
Dimensiunea: 50 x 63 cm
Unde se găseşte: Galeria Tretyakov , Moscova, Rusia

Date despre pictor:

Isaac Ilyich Levitan (in rusa: Исаа́к Ильи́ч Левита́н; 30 august 1860 – 4 august [O.S.22 iulie] 1900) a fost un pictor clasic peisagist rus-lituanian.
Opera lui Levitan reprezinta farmecul liric al peisajelor rusesti. Levitan nu a pictat peisaje citadine; cu exceptia lucrarii "View of Simonov Monastery", iar Moscova apare doar in pictura "Illumination of the Kremlin".
In 1897, deja renumit in intreaga lume, el a fost ales la Academia Imperiala de Arte, iar in 1898 a fost numit seful Studioului de Peisagistica.
Levitan si-a petrecut ultimul an din viata la casa lui Chekhov din Crimea. In ciuda efectelor bolii sale in faza terminala, ultimele lui luicrari sunt pline de lumina. Ele reflecta linistea si eterna frumusete a naturii rusesti.
A fost inmormantat la cimitirul evreiesc din Dorogomilovo. In aprilie 1941 ramasitele pamantesti ale lui Levitan au fost mutate la cimitirul Novodevichy, aproape de cavoul lui Chekhov. Levitan nu a avut familie si nici copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu