sâmbătă, 16 decembrie 2017

Remedios Varo - Armonie

SARBATORIREA SUPRAREALISMULUI MEXICAN CU REMEDIOS VARO URANGA

De pe umeri

Cînd am reuşit, în cele din urmă, să renovez
apartamentul, să îndrept pereţii şi să-i curăţ,
m-am aşezat în singurul fotoliu pe care îl aveam,
şi am realizat că odăile sînt chiar mai pustii
decît atunci cînd erau neîngrijite şi murdare.
Dama de companie după care am telefonat
avea undeva la douăzeci şi cinci de ani şi era
însărcinată. Sigur că şi conversaţia era bună,
nu zic nu, însă am rugat-o să sune după o amică,
dar una care să ştie ce are de făcut.
Amica nu era prea frumoasă
dar m-a distrat teribil –
glumele ei spuse în baie au fost tare amuzante.
Am jucat cărţi, iar atunci cînd alcoolul s-a terminat,
am sunat după un taximetru care le-a dus înapoi.
M-am aşezat în pat mulţumit că îmi luasem povara zilei
respective de pe umeri. După ceva vreme, am văzut-o
pe prima într-o prăvălie – alegea, împreună cu omul ei,
un cadou pentru copil. M-am întors repede şi am ieşit –
s-ar fi putut simţi jenată.

de Marius GRZEBALSKI


--------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Remedios Varo
Titlul: Armonie
Titlul original: Armonia
Data: 1956
Stilul: suprarealism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Remedios Varo Uranga(16 decembrie 1908 – 8 octombrie 1963)a fost o pictorita suprarealista spaniolo-mexicana. S-a nascut ca María de los Remedios Varo Uranga in Anglès, Girona, Spania in 1908. in timpul Razboiului Civil Spaniol a fugit la Paris unde a fost foarte influentata de miscarea suprarealista. L-a cunoscut pe sotul ei, poetul suprarealist francez Benjamin Péret, in Barcelona. Ea a fost fortata sa plece din Paris in timpul ocupatiei naziste din Franta in Mexico City la sfarsitul anului 1941. Initial, ea a considerat Mexico un rai temporar, insa va ramane in America Latina pentru restul vietii. Datorita realitatilor economice din viata ei a facut un avort in tinerete si nu a mai putut ramane insarcinata niciodata.
In Mexico i-a cunoscut pe artistii Frida Kahlo si Diego Rivera.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu