Iată, stau în faţa ta şi nimic mai mult.
Pur şi simplu stau în faţa ta.
Şi mă topesc cu o atât de lină
Şi fără speranţă inevitabilitate
În albastrul ochilor tăi.
Acuma în jur e totul albastru.
O ameţeală albastră.
Doamne, într-adevăr, totul în jur e albastru,
Albastrele frunze ale copacilor
Îşi ţipă culorile pierdute.
Şi se clatină mirate
Şirurile albastre de case
Gata-gata să se prăbuşească –
Într-adevăr, acuma e totul albastru
Şi pământul şi oamenii –
Te rog, închide ochii, ochii!
Apoi,
Încet, pedepsitor mi-acopăr ochii
Cu palmele mele albastre.
de DAVIT HOVHANNES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu