joi, 18 ianuarie 2018

Thomas Wilmer Dewing - O simfonie in verde si aur


Clipa

Clipa, clipa când setea-n noi se face rouă!
Nu bănuim cum mişcă dimineaţa fără margini,
Dar cineva ne murmură-n tenebre: Pace vouă!
Şi tot ce nu-nţelegem izbucneşte-n lacrimi.

Adu-ţi aminte! Ne priveam topind decenii.
Sângele se mira prin vasele comunicante:
"De ce ni-i purpura celulelor la fel, de ce ni-i?"
Şi ochii ţi se-ntunecau de diamante.

Zburară luminile. De-atâta despuiere
Ne vedeam sufletele. Desluşeam întâia oară
Cutremurul prelung la rădăcina de tăcere,
Cutremurul fiinţei. Luminile zburară.

Şi-am fost o singură revărsare de rouă,
O singură mută şi gravă şi limpede laudă.
Ah, câţi întru zadarnica-ncleştare nu se caută,
Iar noi ne-aflam un suflet divizat în două!

de Nicu Caranica




-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Thomas Wilmer Dewing
Titlul: O simfonie in verde si aur
Titlul original: Symphony in Green and Gold
Data:1900
Stilul: Tonalism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Thomas Wilmer Dewing(4 mai 1851 – 5 noiembrie 1938) a fost un pictor american, s-a nascut in Newton Lower Falls, Massachusetts. A studiat la Académie Julian din Paris, iar mai tarziu si-a deschis un studio in New York City. S-a casatorit cu Maria Oakey Dewing, o pictorita cu pregatire in arta si legaturi familiale in lumea artei.
E cunoscut pentru picturile in stil tonalist, un sub-gen al artei americane cu radacini in esteticismul englez. Modelul preferat de Dewing ca expresie artistica este figura femeii. Deseori in pozitie sezand si cantand la diferite intrumente, scriind scrisori sau angajata in diferite actiuni sau situata in interioare stravezii, de vis, figurile raman departate si distante fata de privitor. Aceste scene sunt infuzate cu armonii de culori subtile care se infiltreaza in toata pictura, stabilind tonalitatea.
Dewing a fost membru al "Ten American Painters", un grup de impresionisti americani care s-a se separat de Society of American Artists in 1897.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu