Evocare de Laurențiu Damian: „Era un cântec… N-a ştii nimeni că m-am dus…
El continua aşa: numai m-or vedea că nu-s! S-a schimbat cântecul: …nici nu m-or vedea că nu-s! Cântecul mai avea ceva legat de cer, de lume şi pădure… sus e cerul, largă-i lumea, bine c-a-nfrunzit pădurea… Adică pădurea este eternă! Noi nu! Dăm un strigăt la ivirea în lumea largă şi mai apoi, un oftat când plecăm, n-a ştii nimeni…
Dacă Dumnezeu mi-ar trimite un semn, poate mi-a trimis dar eu de unde să ştiu să aleg semnul meu, I-aş spune: vezi că vine la tine o fată frumoasă foc, are părul strâns într-o coamă, s-a urcat la trapez într-un film, are o pungă cu mere, îi plac ilustratele cu flori de câmp… vezi, ai grijă de EA! O s-o recunoşti pentru că a învăţat un cântec pentru Tine. Un cântec care se termină aşa: hai, hai, pe sub flori mă legănai…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu