desamage
câini și pisici
rătăceau prin cameră
Dan respira cu mare greutate
Armenia 3 –2 România
aov
***
voi rămâne aici
nemișcată
până când mă vei observa
aov
***
în timp ce femeile îşi tocesc pantofii pe trotuar
zâmbetul este o mască frumoasă
unu unu doi trei cinci
toată Victoria
este un șir Fibonacci
aov
* * *
Pescarii ştiu că marea este periculoasă
şi că furtunile sunt teribile,
dar n-au considerat niciodată
aceste primejdii un motiv îndeajuns de puternic
pentru a rămâne la ţărm.
de Vincent Van Gogh
Farurile
(fragment)
(...)
Goya - cosmaruri pline de groaznice rascoale,
De fetusi fierti in zeama in mijloc de sabat
De babe la oglinda si de copile goale
Ce-si trag ciorapi pe pulpe panditi de Necurat
(...)
de Charles-Pierre Baudelaire
estas malfrue
luna
în primul pătrat
naviga pe cer
clopoțeii de vânt
scoteau clinchete melodioase
pe terasa restaurantului Saga
în rest
orașul Victoria era mut
mut
foarte mut
aov
la blua ĉambro
luna
în primul pătrat
naviga pe cer
clopoțeii de vânt
scoteau clinchete melodioase
pe terasa restaurantului Saga
în rest
orașul Victoria era mut
mut
foarte mut
aov
Urmează stația
În Grădina Raiului nu se fumează,
nu se consumă alcool
și droguri,
Mariile nu-și pierd fecioria
și nu nasc prin grajduri,
nu se iau numele în deșert,
mai ales când nu le poartă nimeni,
nu se fură mere,
nu se ucid șerpi,
nu se vorbește limba polonă
și nu circulă metroul.
Și chiar dacă ar circula,
n-ar opri acolo,
așadar tot am fi nevoiți să coborâm
la urmează stația.
de Mircea Dan Duță
betti
a stat trează toată noaptea
bând cafea și fumând camel de la camel
și citind "Gambitul damei"
cu nesaț.
aov
betti
lui betti îi plăcea la nebunie
să asculte
"Stairway to Heaven"
[Led Zeppelin]
zi de zi
aov
suveniroj
în apartamentul
plin de tablouri impresioniste
și suveniruri prăfuite
ascult o poezia înregistrată pe disc de vinil
"Mistrețul Cu Colți De Argint"
din vecini se aude muzică
manele
și un câine care latră din când în când
aov
Trecutul este prezentul
Amărăciunea reînviată
Nu-i necesară, dacă
Cineva nu-i ignorant.
Mâine va fi
Ieri, dacă nu numeri
Zilele săptămânii invers.
Cuprins. Circul ultimei săptămâni
Trece peste pervaze şi peste vechile ranchiuni. De aceea:
Când tu încerci să
Forţezi uşile şi să descoperi
Cauza ţipetelor, rostogoleşti
Un ecou închis în alămuri.
de Marianne Moore
maltrankvila
în cafeneaua de vizavi
henry
fuma camel după camel
neliniștit
așezat pe un scaun
în fața barului
asculta
"Pinball Wizard"
[The Who]
aov
Rugaciune pentru Marilyn Monroe
Doamne
primește această fată cunoscută în lumea întreagă
drept Marilyn Monroe
chiar dacă acesta nu i-a fost adevăratul nume
(dar tu îi cunoști adevăratul nume, numele copilei orfane,
care la vârsta de nouă ani a fost violată,
și-al vânzătoarei, care la 16 ani a încercat să-și pună
capăt zilelor)
și care stă acum în fața ta, fără farduri,
fără agenții ei de presă,
fără fotografi și fără să dea autografe,
singură ca un cosmonaut în noaptea universului.
Copil, visase că se află goală într-o biserică
(cum relatează "Time")
în fața unei mulțimi îngenuncheate, cu capetele plecate
până la pământ
și era nevoită să umble în vârful picioarelor, să nu
calce capetele.
Tu ne cunoști visele mai bine decât toți psihiatrii.
Biserică, peșteră, casă, înseamnă siguranța pântecului matern,
și totuși, mai mult decât atât...
Capetele, ăștia-s admiratorii, e limpede
(masa capetelor în întuneric sub raza luminii)
Totuși templul nu-i studioul lui 20th Century Fox.
Templul - din marmură și aur - e templul trupului ei,
din care Fiul Omului, c-un bici în mână,
alungă negustorii din 20th Century Fox,
cei care din lăcașul tău de închinăciune au făcut o speluncă.
Doamne,
în acestă lume, infectată de păcat și radioactivitate,
nu declara vinovată o vânzătoare.
Una, care asemenea tuturor vânzătoarelor, a visat să ajungă
vedetă de cinema.
Și visul ei se făcu realitate (realitate în tehnicolor).
Ea jucase numai după scenariul nostru
- al propriei noastre vieți - iar scenariul era absurd.
Iart-o Doamne, și iartă-ne și pe noi
pentru 20th Century al nostru,
pentru super-producția noastră monstruoasă, la care cu toți
am lucrat
Era înfometată de dragoste, iar noi i-am oferit calmante.
Era tristă că nu-i o sfântă
i s-a recomandat psihanaliza.
Gândește-te, Doamne, la sporita ei teamă în fața camerei
și la ura împotriva fardurilor - la fiecare scenă
stăruia asupra unui nou Make-up, -
și cum mai creștea groaza
și lipsa de punctualitate în studio.
Asemenea fiecărei vânzătoare
visa să ajungă vedetă de cinema.
Iar viața ei era ireală ca un vis, interpretată și întregistrată
de un psihiatru.
Poveștile ei de dragoste erau sărutări cu ochii închiși,
la care dacă deschizi ochii
încremenești în lumina reflectoarelor,
și apoi reflectoarele se sting.
Și amândoi pereții sunt demontați (era o scenă de film),
în timp ce regizorul pleacă cu scenariul
pentru că scena e gata turnată.
Sau asemenea călătoriei c-un iaht, o sărutare în Singapore,
un bal la Rio,
recepții în vila ducelui și a ducesei de Windsor
văzută din încăperea unei locuințe umile.
Filmul se apropie de sfârșit, fără sărutarea din final.
Au găsit-o moartă în pat, mâna ei pe telefon.
Iar detectivii nu au descoperit persoana pe care voise s-o cheme.
Era de parcă cineva alesese numărul singurului glas prietenos
și aude numai vocea de pe bandă, care spune
WRONG NUMBER
Sau de parcă cineva atacat de gangsteri
își întinde mâna după telefonul întrerupt.
Doamne
orișicine ar fi fost acela pe care voise să-l cheme
și pe care nu l-a găsit niciodată (și poate că nu fusese nimeni
sau poate era numai cineva al cărui număr
nu exista în cartea de telefon din Los Angeles)
răspunde Tu la apel!
de Ernesto Cardenal
În mister
O rugăciune pentru cine nu-şi găseşte
maşina lăsată în parcarea
subterană, pentru cine-şi petrece seara
sub ferestrele caselor altora
căutând o melodie şi o frază
să-i acompanieze paşii, pentru cine moare
pentru femeia nepotrivită,
ştiind că ar fi singura capabilă
să îi dea câteva clipe de viaţă.
O rugăciune pentru cine nu ştie
cum să se roage, la ce să se uite, încotro
să-şi îndrepte privirea; o rugăciune
pentru a nu vorbi despre nimic,
lăsând loc pentru cine străbate
planeta în vârful degetelor, şi tot
ce speră e să se împiedice de
o lamă fatală, sau să descopere că oţelul
serveşte pentru a tăia pâinea iar degetele
pentru a umbla pe piele.
de Ivano Mugnaini
Camera cenuşie
Deşi locuieşti într-o cameră cenuşie,
Cu excepţia feţei de masă
Argintii,
Şi brodezi
La rochia ta galbenă
Sau ridici o perlă verde
De la colier,
Care tocmai a căzut,
Sau îţi priveşti evantaiul verde
Pe care sunt pictate ramuri de sălcie roşie,
Sau, cu un deget,
Mişti o frunză în bol –
Frunza căzută din copacul de magnolia
De lângă fereastra ta...
Ce importanţă au toate acestea?
Eu ştiu cât de furios îţi bate inima.
de Wallace Stevens
blanka papero
aplecat deasupra unui pahar
un bețivan de talie mondială
trase un fum din tigară
inhală
și ține aerul în plămâni
avea pălărie și era slab
și nu se temea
să bea singur
chelnărița cânta
"Hole in the bottle"
a lui Kelsea Ballerini
în timp ce prepara cafeaua
aov
sorĉo
un francez
Henri-Charles Manguin
o vrăja pe Jeanne
ca în "O mie și una de nopți "
la radio
Edith Piaf
își cânta melodiile triste
aov
bizarre
dimineața
în Victoria
era totul bizar
în timp ce cafeaua bolborosea în bucătărie
la etajul al treilea
cineva puse muzică
suna bine
Thomas Rhett
cânta la chitară -
"What's Your Country Song"
aov
Dragă iubire
Dragă iubire
în apusurile soarelui de aprilie
dragă iubire
cand soarele se omoară
deasupra valurilor
poți auzi plângând și strigând
chiar și vântul si marea.
Dragă iubire
așa plânge un om
dragă iubire
la soare la vântului și la anii verzi
care cântând pleacă
după dimineața de mai
când au venit
și când desculți și cu ochii râzând
scriam mulțumiți pe nisip
cele nai naive cuvinte.
Dragă iubire
florile anului trecut
dragă iubire
s-au ofilit și nu vor mai înflori
și în grădini in fiecare iarnă
frunzele sunt mult mai triste
Dragă iubire
așa trăiește un om
dragă iubire
și soarele și vântul și anii verzi
se gonesc cântând
către noiembrie spre care ne duc
și unde intr-o zi cu un zâmbet trist
ne vom spune printre buzele de-acum obosite
"erai draga mea iubire".
Artist: Fabrizio De André
Cântec: Caro amore
la bruo de kalkanoj
în timp ce respir ușor aerul dimineții
sunt atent la zgomotul tocurilor pe trotuar
la mimări de gesturi
vreau să cred
chiar încep să cred
că totul este bine
aov
mateno
Georgiana Burne-Jones
bea cafea în camera sa
pe strada Victoriei din orașul Victoria
e o dimineață rece
dar însorită
în parc
o bancă din lemn
vopsită în culoarea verde
dormea lângă statuia
"Gânditorul erei atomice"
la fereastră
zambila începuse să înflorească
aov
sen sono
în timp ce fumez o nouă tigară Camel
urmăresc fără sonor
un meci de fotbal
[fcsb-cfr]
în spatele meu
portretul lui Serge Sudeikin
făcea același lucru
dincolo de fereastra dormitorului
undeva
un câine
lătra gros
aov
Un mic tablou
O zi nouă. O plajă de oameni
se vede prin fereastra mea,
ca un tablou de puzzle-uri bine potrivite.
Stau rezemată de parapet la limita
zonei de confort propriu şi mă întreb
dacă trebuie să mă cufund în acest tablou.
Mă tem să nu rămân în el,
Chiar dacă, cine ştie.
de Marzena Mackojc
tento
afară ninge
și mă ispitește aventura
la televizor
"Doamna de la Ritz"
își leagăna șoldurile
râdea
și țopăia
pe zgomotul valurilor
aov
Toate vârstele miturilor
Toate vârstele miturilor
s-au năruit
– oare câți oameni au trăit pe lume
crezând într-un lucru
care nu exista? –
Îndoiala
– nu plugul –
a arat ogorul.
Numai ipoteze
probabil găunoase.
de Renzo Ricchi
rătăcire de moment
"lumea scrie pe fb că s-a terminat cu democrația
(cine zice că nu se mai citește? uite, eu citesc ce scrie lumea)
că ne bagă pe toți în republica socialistă globală, așa la grămadă
ruși, nemți, morți, hoți, beți. că le fac buletine țiganilor…
eu nu mă tem de sisteme, mă tem de facturi și de librari
— m-a apostrofat unul tânăr, tânăr, speriat, într-o prăvălie de tipărituri
„domnu’, masca sau Afară!” —
și ce? oricum în sinea mea zic „dă-i în mă-sa,
să stea și ei la cozi la arme, cum am stat și noi când
se băga carne”
ceea ce scriu acum, ceea ce citiți, care citiți
— nu vă luați după mine, fiți originali —
nu există. nu e din capul meu. e din capul locului o dezinformare.
fake news. eu n-am cap. în poză am.
am un perete de după care fac semne cu degetul
în sus și-n jos. și înghit ca șobolanul, care n-are nici gust, nici miros
— de-aia e atât de greu de stârpit, nu-l tentează nimic, numai să zgrepțăne —
înghit pastile albastre din spărtură presată de date și
mă lichefiez pe dinăuntru.
așa l-a terminat și Vasile de la deratizare pe șobolanul ce
mișuna prin scurgere. cu pastile albastre.
a zis că nu va fi scârbos, că se dizolvă pe dinăuntru
după ce înghite pasta albastră de „Diferat”.
a avut dreptate. acum e diferit.
în republica socialistă globală, albastră, lichidă,
isus va putea reveni în siguranță. va merge pe apă ca pe asfalt.
cred că de aceea a durat atât de mult
două mii de ani… dumnezeule, o viață de om
până la a doua iarăși venire. trebuia inventat asfaltul albastru-marin.
ceea ce citiți acum nu există. n-ați văzut, n-ați auzit de la mine. eu
am trimis ceea ce aveam de spus prin e-mail într-o bază de date
Securizată. și am primit confirmarea de primire că totul este
ok."
de Remus Octavian Câmpean
Epitaful unui câine
Când un slăvit Fiu de Bărbat se-ntoarce în pământ,
Ce Glorie n-a avut, ci doar vreun nobil nume strâmt,
Cioplită-i piatra, irosită-n ritual măreţ,
Şi urnele ne spun poveşti din viaţa-i fără preţ.
Şi jos când zace, deasupra scrie cum a vieţuit,
Nu cum a fost de fapt, ci-aşa cum ar fi trebuit.
Când moare bietul câine, prieten bun de-o viaţă,
O pavăză şi-un frate ce-n poartă-ţi iese-n faţă,
El, cel ce-o inimă doar are, la Stăpân în piept,
Și lui doar i-a trudit şi respirat, el pe nedrept
Se duce de pe lume de nimenea jelit,
Și pământescu-i suflet din cer e izgonit.
Pe când omul, nedemnă gâză!, vrea mântuire
Şi-şi cere locul său în Rai şi-n nemurire.
O, Bărbate! Tu, chiriaş nedemn al unui ceas,
Puternic, putred, setos de a-nrobi şi laş
Cine te ştie amănunţit te lasă, plin de greaţă
O, tu, scârbavnic vraf de praf suflat cu viaţă!
Iubirea ta-i desfrâu; prietenia-nşelăciune,
Cu gura minţi; în suflet ai numai goliciune.
Doar numele ţi-e nobil; născuta ta cruzime
Mai mare-i decât a fiarei – te face de ruşine.
De-această urnă simplă când dai din întâmplare
Treci mai departe – nu-i mort de plâns la-nmormântare.
Sub lespezi zace un pieten – deasupra eu le-am pus;
Doar unul am avut – e-acolo jos iar eu sunt sus.
de Lord Byron
Monolog
Caut timpul
prin crăpătura
ferestrei
după chipuri
sunt
resemnat
într-o zi zburlită
mă lupt cu cuvintele
înot
împotriva curentului
curge râul
într-o albie
străină
de Andreas Saurer
Mantaua
"Aruncă
o privire lacomă, traversează cu pași repezi piața, nu-și dorește să
aibă nimic în față și se așază pe terasa cafenelei unde se leagănă cu
scaunul și jelește. Apoi privește prin fereastră, vede o manta maro și
știe: dacă intră, va avea impresia că mantaua aceea l-a purtat, deja,
cândva."
de Tadeus Pfeifer
Ierburile în oraș
"Botanica examinată la poalele zidurilor
rugină de asfalt
palparea imaginabilă le ridică la rangul de plante
emanații din sol
la nivel de conflicte"
de Raymond Queneau
Boala dă cap
Ca în fiecare sară,
Cu baba când ne ie doru,
Să vigem șe-i măi în lume,
Dășchigem tălevizoru …
Șî d-odată pră ochece
Ne-o spăriat pr-amândoi
O doamnă, că șică vine
Corona virus la noi.
Baba înșepu să plângă:
– Să ce duși dă gimineață
Să cumperi tăt șe ne trăbe,
Dân oraș, baș dă la piață!
Ai văzut, că-n măgăzâne,
Toace rafturili-s goale,
Să puni șeasu gimineață
La tri, patru să ce scoale …
– Las babo, că noi avem,
Curechi, șeapă, crumpi, păsulă,
N-o să murim, baș dă foame
Avem mâncare dăstulă!
– Nu ce rige, că șî școala
S-o inchis, baba măi dzâsă,
– Dăgeaba, că școala viețî
O rămaș șî acu dăschisă!
Nu mă spării io dă boală,
Că-i dă le chinez venită,
Șî tu șcii se-i dă la ei,
Nu țâne mult, o clipită!
Șe trăznăi iară vorbeșci,
O văd pră baba cum cască
– Mâne să ce duși să cumperi
Dă unge șcii tu, o mască!
– Lasă, că ț-o dau pr-a me
Am luat-o doar dă tri ori,
Când am fost plecat în sat
Cu capra, dă sărbători!
– Iar ce râdz, da io înșep
Parcă să mă becejăsc
Mă doare capu șî-nșep
Oțără să amețășc ….
– Doamne ajută, dup-o viață ….
Dă când ne-am luat doar pră mine
m-o durut, bine că-nșepe
să ce doară și pră cine ….
de SERGIU BOIAN
(poet în grai bănățean, profesor la Lugoj)
La marginea mării
în care se varsă
văzduhul cu toate păsările
și toate insectele
un imens incendiu dionisiac
ascultă vântul
furtuna mușchilor delicați
din interior
de JANA ORLOVÁ
Laudă genunchiului
Nu mă mai satur să privesc
Genunchiul tău,
Nu obosesc niciodată
Să-mi plimb degetele
În jurul rotulelor
Călătorind prin gropițe
Și-apoi alunecând pe la încheieturi.
Deseori trebuie să mă mai ajut
Cu săruturi măgulitoare
Până când, în sfârșit, rotulele tale încep să cânte.
Diapazoane mute care-mi dau tonul
La ceea ce urmează.
de Frank Geerk
Convalescență
În tine locuiește cineva care plânge
în tine cineva se dă cu capul de pereți
cu degete de pianistă moartă
ploaia te dezmiardă
levitezi pe oceane smulse din rădăcini
acum nu mai simți cămașa căptușită
cu spini
acum nu mai simți
descleștate
tinele și minele în carnea
sângerând.
de Gabriela Hurezean
fiecare batran isi are marea sa
am rămas singuri, prietene
noi doi şi banca asta ca o carte de poveşti deschisă
pentru cei care încă mai cred în minuni
mi-aprind o tigară şi trag din ea ca şi când aş adulmeca ultimul prânz bogat
din care ne infruptăm amândoi
încet cucerim lumea umbrelor
am devenit invizibili
aşa ajung oamenii îngeri
lor nu le e foame
nici sete nici somn
am obosit să exist
mă întind pe banca asta
iar tu înveleşte-mă cu aripile tale
ce caraghios
un înger bătrân priveşte curios în jur
cu ochii lui de porumbel speriat şi încearcă să redevină
ultimul Santiago
un alt salao al pământului şi al cerului
un vagabond care-şi ascunde singurătatea
în spatele aceluiaşi zâmbet împietrit
charlot
de Claudia Minela
ulise
în timp ce respiri ușor aerul dimineții
citești ulise
o carte plină cu note de subsol
și nu înțelegi nimic
aov
Convalescență
În tine locuiește cineva care plânge
în tine cineva se dă cu capul de pereți
cu degete de pianistă moartă
ploaia te dezmiardă
levitezi pe oceane smulse din rădăcini
acum nu mai simți cămașa căptușită
cu spini
acum nu mai simți
descleștate
tinele și minele în carnea
sângerând.
de Gabriela Hurezean
