FRUMOS E
Frumos e să respiri aerul de primăvară la Socea
şi în acelaşi timp să nu fii mahmur.
să absorbi picăturile din izvor şi apoi să curgi în ele.
frumos e să te simţi bine. să ai putere
pentru orice formă de credinţă care nu-i face rău altuia,
deci, a nu avea.
de asemenea frumos e să trăieşti pe Bosutska
şi să crezi că există.
în fiecare dimineaţă să intri în magazin şi să cumperi pâine, s-o mănânci
deasupra ziarelor pe care le-ai găsit în cutia poştală.
frumos e când poşta te găseşte şi când poţi să găseşti poşta.
găsirea e, în general, plăcută.
să găseşti un chip familiar când treci pe lângă stadion
sau pe lângă o universitate mai slabă. rânjetul e frumos.
e frumos să găseşti un punct.
cuţitul pentru întins pe care l-ai pierdut de mult şi acum e mătăsos
batalionul îngerilor de paradă îşi coboară urechile de fier
şi aceasta deja se învecinează cu oribilul. totul este la limita oribilului,
şi aceasta este de asemenea frumos.
să dezlipeşti guma de mestecat din talpa pantofilor uşori, răutate care îţi
deranjează echilibrul şi explică gravitaţia.
Newton e frumos. Brodski e frumos.
baricadele sunt miezul artei şi faptul acesta e incoruptibil.
când punk-ul perfect cântă când o zăreşti pe Anna Karina când se
întunecă luna când se ridică steagurile când se
desparte marea moartă. a se plimba e frumos. a se îneca.
ceea ce e frumos pentru mine pentru alţii e periculos.
a respira cu greutate pentru că aerul este saturat cu pini. a vorbi limba croată.
a aluneca. de asemenea şi viceversa.
frumoase sunt ferestrele pe care le poţi deschide
şi prin ele să atingi norii. Mosorul este frumos.
frumos e să mergi, să te caţări şi să crezi în vârf, să ştii
în ce an s-a terminat războiul când este ziua eliberării să respecţi
ziua femeii ziua mamei să iubeşti violetele,
să te dezbraci. să pici. să fi sigur că pici, iar apoi să tresari.
să te trezeşti. să tai. să împuşti nenecesar de lungi rafalele numelui tău,
să fii tragic în mod sistematic.
de Marko Pogačar
traducere din limba croată de Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić
---------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Howard Pyle
Titlul:
Titlul original: Headpiece for 'Good for the Soul'
Data: 1898
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor
Howard Pyle ( 5 martie 1853 – 9 noiembrie 1911) pictor american
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu