marți, 25 mai 2021

William Logsdail - Narcise

 Odă narciselor

"Singur cutreieram ca un nor
Ce pluteşte pribeag peste plai,
Când numai ce zării un sobor –
Al narciselor galben alai,
Pe-al lacului mal, colo-n crâng,
Fremătând şi dănţuind în vânt.

Precum ale Căii Lactee stele
Ce-n noapte sclipesc necontenit,
Golful întreg păreau că-l străbat ele,
Întinzându-se la nesfârşit.
Zece mii văzui dintr-o privire,
Unduindu-se-n joc cu-nsufleţire.

Lacul dănţuia înspumat, dar ele
Îl întreceau prin a lor voioşie;
Cum să nu uiţi de gândurile rele
Într-o asemenea tovărăşie?
Le-am privit îndelung fără a bănui
Avuţia pe care mi-o vor dărui.

Şi azi, de stau întins pe canapea,
Copleşit de gânduri sau de plictis,
Cea mai dulce-i solitudinea
Când le văd scânteind iar în vis;
Atunci inima mi se-nveseleşte
Şi cu narcisele dănţuieşte."

poezie de William Wordsworth



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: William Logsdail
Titlul: Narcise
Titlul original: Daffodils
Data : 1935
Stilul: Realism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
William Logsdail (25 mai 1859 - 2 septembrie 1944) pictor englez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu