Expertiză
"Folosind acest poem ca exemplu,
Vom vedea iarăși cum
Declarațiile politice
Incluse într-o operă de artă
Îndreaptă,
Simplifică
Și scot opera
Din spațiul estetic,
O transferă într-un oarecare alt spațiu.
Vom vedea că autorul
Va încerca
să-și exprime viziunile
politice și convingerile
mascându-le stângaci
într-un mod estetic.
Calitățile obiective ale ultimei,
După părerea multora,
Vor fi neapărat
Considerabil mai scăzute
Decât în cazul în care și-ar fi văzut de treabă
Și ar fi scris pur și simplu poezii,
Căutându-și stilul
și locul său în procesul literar.
Dacă autorul își va domoli
Pentru început aroganța
Va citi clasici,
Va studia la facultatea de filologie,
Unde fără îndoială știu să te facă să-ți placă de ei,
Ar conștientiza toată incompatibilitatea
Politicii și a artei
Și doar după asta
Ar încerca
să compună ceva propriu,
De dorit în spirit imitativ,
Atunci am fi putut
să vorbim aici despre poezie.
Dar în cazul ăsta noi nu ne putem
permite să vorbim despre poezie.
De asemenea, o să vedem că autorul
va fi nevoit să recunoască chiar în poem
eșecul propriilor pretenții,
dar vom putea urmări totodată
cum el va încerca neapărat
să se scoată,
aplicând concepte străine
poeziei ruse,
cum e conceptualismul,
postmodernismul ș.a.
În afară de asta, vom vedea că autorul
În această poezie
Absolut neacceptabilă neglijează
Bazele versului silabo-tonic rus
Stabilite de astfel de oameni iluștri
Ca Lomonosov, Derjavin, Jukovski
și desigur Pușkin,
după care vom putea concluziona
că autorul nu se poate lăuda
cu o atitudine profund patriotică
legată de marea cultură
rusă din ultimele două secole.
Luând în considerare cele spuse mai sus,
De asemenea, faptul că autorul
a utilizat
simboluri interzise,
a incitat la ură față de
grupul social „putere“,
și, în sfârșit, a fost observat
la reuniunile unor grupări radicale de stânga,
putem concluziona că încercările
lui mizerabile estetice
conțin o componentă extremistă,
iar el poate fi condamnat
după articolul 282 din Codul Penal
al Federației Ruse – „Instigarea
la ură sau dușmănie“ și de asemenea după articolul 280
„Incitări publice
la activități extremiste
prin utilizarea
canalelor mass media“."
de Pavel Arsenev
------------------------------------
Pictor: Edward Hopper
Titlul:
Titlul original: Railroad Sunset
Data: 1929
Stilul: Realism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 121.9 x 74.3 cm
Unde se gaseste: Whitney Museum of American Art, New York City, NY, US
Date despre pictor:
Edward Hopper (22 iulie 1882, Nyack – †15 mai 1967, New York) a fost un pictor american.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu