luni, 14 martie 2022

Ferdinand Hodler - Samoëns

 

fără dificultate se poate strica mecanismul

lângă zidul plin de inscripții obscene
un vânzător ambulant vorbea cu niște fantome

știrile despre război
treceau de la o fereastră la alta

mama
era nervoasă
degeaba

un copil biciuia aerul
cu o nuielușă
cu multă energie

pe stradă
gunoieri ce munceau fără chef
urechi ciulite
priviri feroce
captivi în gânduri
colți ascuțiți
ronțăit de grisine
situații complicate
vibrații lungi
un câine afectos
un câine răsfățat
hliziri
un ghiozdan lăsat pe iarbă

puțind a tutun
pentru liniștea mea
ascultam
"Ain't Going Down This Time "
[Tony Joe White ]

aov
 

 
--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Ferdinand Hodler
Titlul: Samoëns
Titlul original: Samoëns
Data: 1882
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 33 x 42.5 cm
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Ferdinand Hodler (14 martie 1853 – 19 mai 1918), pictor elvetian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu