sâmbătă, 10 februarie 2024

Nicolas Antoine Taunay - Gemäldeauktion Auf Einem Italienischen Platz

 o dimineață strălucitoare

victoria mea este o scenă

frunzele din parc sunt nemișcate
gunoierii mănâncă sandvișuri și beau coca-cola zero
o voce liniștită
vorbește despre singurătate
despre muzica în care ne mișcăm
despre orbi

nicolas antoine taunay
se uită la vecini care deschid
telefoanele mobile pentru a viziona
filmulețe tari pe tictok

lângă statuia ”gânditorul erei atomice”
o babă surdă strănută
toată lumea îngheață

un câine latră după mașina plină cu pâine
o maidaneză privește soarele
pe stradă se rostogolește o cutie de bere

sufletul meu aleargă pe două picioare goale
ca să o audă pe
taylor swift
la super bowl

aov

 


 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Nicolas Antoine Taunay
Titlul:
Titlul original: Gemäldeauktion Auf Einem Italienischen Platz
Data:c. 1785
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiune:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Nicolas Antoine Taunay ( 10 februarie 1755 - ) pictor francez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu