duminică, 28 iunie 2026

Zbor Copotiva

kafka komentas pri la betuloj

toți munții
sunt în flăcări astăzi
decolarea e plină de muște
în spatele dealului domnește sisif
o biserica necunoscută
bătea ora zece
kafka comenta mestecenii
o femeie întoarcea un parapantist
cu susul în jos
fără rezerve
fără anticipare
amestec
timpul trecut
cu timpul viitor
astăzi doar zbor
sigilez amintirile
cu gumă de mestecat
nu vreau să știu
răspunsurile la întrebările
pe care nu le-am pus
la aterizare
am citit
în ziar
că nimeni nu mai râde de
don quijote
și bărbații de vârstă mijlocie
chiar plâng
o muză cu normă întreagă
din muzeul uffizi
e sufocată
de semne de întrebare și
de presupuneri sociale

aov

=======================================================
în mijlocul unei duminici fierbinți ascult: ”mountain top” - paul mccartney
=======================================================









 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Geoffrey Key - Goth Five

la tria horo matene ora trei dimineața câinii din cartier se războiesc cu șobolanii dulcineea lui don quijote este însărcinată dumnezeu este...