marți, 30 mai 2017

Anton Ažbe - Jumatate nud - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI ANTON AZBE

* * *

a mai rămas puțin din această primăvară
casele freamătă sub picături de ploaie
vreau să dorm
să locuiesc în visele mele
și o altă pereche de ochi să împartă lumea cu mine



(cav)


-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Anton Ažbe
Titlul : Jumătate nud
Titlul original:
Data : 1888
Stilul:Post-impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Anton Ažbe (30 mai 1862 - 5 sau 6 august 1905) a fost un pictor realist sloven și profesor de pictură. Ažbe, bolnav de la naștere și orfan la vârsta de 8 ani, a învățat pictura ca ucenic la Janež Wolf și la Academiile din Viena și Munchen . La vârsta de 30 de ani, Ažbe și-a înființat propria școală de pictura din Munchen, care a devenit o atracție populară pentru studenții din Europa de Est. Ažbe a instruit pe cei mai mari patru impresioniști sloveni ( Rihard Jakopič , Ivan Grohar , Matei Sternen , Matija Jama ) și o întreagă generație de pictori ruși ( Ivan Bilibin , Mstislav Dobuzhinski , Igor Grabar , Wassily Kandinsky , Dmitri Kardovsky și Kuzma Petrov-Vodkin ). Metodele de pregătire a lui Ažbe au fost adoptate și reutilizate de artiștii ruși atât acasă (Grabar, Kardovski), cât și în emigrație (Bilibin, Dobuzhinsky).
Adevărata moștenire artistică a lui Ažbe se limitează la douăzeci și șase de lucrări grafice, inclusiv studii de clasă, majoritatea în Galeria Națională a Sloveniei. Capodoperele planificate de -a lungul timpului nu s-au materializat și, potrivit lui Peter Selz. Personalitatea sa enigmatică , alcoolismul , fumatul , singurătatea amară, trăirea minimalistă simplă în comportamentul privat și comportamentul excentric în public. , Ažbe și-a protejat secretele personale până la sfârșit, un mister chiar și pentru studenții și colegii săi. Publicul a transformat împrejurările morții sale neprevăzute de la cancer într-o legendă urbană .

Robert Julian Onderdonk - Drum printre copaci

Un copac - poezie de primavara

Eu sunt un copac
ce-si leagana crengile-n vant,
ce-si scutura florile
rand peste gand


Eu sunt un copac
cu radacinile in amintiri,
tulpina mladie
si frunze din solzi de lumini

Eu sunt un copac
ce seara danseaza si canta,
noaptea viseaza
si-n zori lasa ploaia sa-l planga

Sunt doar un copac
ce rade-n lumina si scrie
cu umbra, pe norii pufosi
versuri ce -adie

(Ilda)


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Robert Julian Onderdonk - Drum printre copaci
Data: 1915
Stilul: Impresionism

Robert Julian Onderdonk - Primavara


De dragoste, de primăvară

Vine primăvara iarăşi peste noi
Vine de departe, vine de aproape
Oameni de zăpadă pleacă înapoi
Înapoi în lacrimi, înapoi în ape


Trec peste câmpie carele de flori
Urcă înspre munte verguri de lumină
Ne simţim deodată iar nemuritori
Poate orice boală peste noi să vină

Se aude plânsul mamelor din veac
Se aude braţul bărbătesc de tată
Care dă cu barda iarăşi pe arac
Ca să fie viţa lumii luminată

Primăvara cade peste noi adânc
N-o vom duce-n braţe, o vom duce-n sânge
Mugurii pe ramuri au născut şi plâng
Un cocor deasupra revenirii plânge


Versuri: Adrian Păunescu
Tudor Gheorghe


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Robert Julian Onderdonk - Primavara
Data: 1901
Stilul: Impresionism

Dana Nechita - Tufanele

Azi, iti daruiesc o floare

Primăvara adie cu miros de flori.
Parfumul lor cuprinde pământul.
Când soarele răsare , dimineaţa-n zori,
Mie, tot la tine îmi este gândul.


Pe cărări de dragoste şi de dor,
Am alergat, să-ţi pun în geam o floare.
Cu numele tău, scris cu litere în nor.
Azi, în zi de sărbătoare.

Florile din lume, ţi le dăruiesc.
Cu inima mea, colorată-n ele.
Pe tine mereu te doresc,
Pe drumul cu visele mele.

A sosit ziua, a sosit ceasul,
Să-ţi prind inima în sărbătoare,
Să încerc cu tine să ţin pasul,
Pe drumul vieţii, ca un soare!

de Buzuleca Alin


-----------------------------------------
Pictura : Dana Nechita
Nume tablou : Tufanele
Data : noiembrie 2015
Dimensiunea : 40 x 50 cm
Media:Ulei pe panza

Francois Boucher - Nașterea și Triumful lui Venus

ZIUA FRANCOIS BOUCHER

Naşterea lui Venus

A mamei sale-n prunduri, încă sloind a fum,
Iată că-n prag de vînturi, carnea amar vărsată
De mare-n plină-amiază se liberează toată
Din spuma de mademuri a chinului acum.


Surîsul i se naşte, atras cu braţe goale
Din sfîşiatul umăr deplîns de aurori,
De Thetis cea umidă-ncărcată de comori,
Iar pletele îi taie un lung fior pe şale.

Prundişul proaspăt, umed sub mersul ei ca zborul,
Se surpă, sapă murmur de sete, iar uşorul
Nisip a supt sărutul din saltu-i de copil;
Dar sub priviri o mie, ori vagi ori foarte rele,

Se-ncarcă de primejdii în ochiul ei mobil
Apa rîzînd, şi dansul de valuri infidele.

de Paul Valery


--------------------------------------------------------------------------------------
Francois Boucher - Nașterea și Triumful lui Venus
Data: 1740
Stilul: Rococo
Media: ulei pe panza
Dimensiunea: 162 x 130 cm
Nationalmuseum, Stockholm, Sweden
François Boucher (n. 29 septembrie 1703, Paris - d. 30 mai 1770, Paris) a fost un pictor francez, reprezentant al stilului rococo, portretist remarcabil, renumit pentru picturile sale idilice și senzuale, cu tematică bucolică sau alegorică. Reflectare fidelă a vieții de curte a Franței din timpul domniei regelui Ludovic al XV-lea, opera lui exprimă gusturile societății, atmosfera și stilul de viață al unei epoci dominate de hedonism și erotism. Talentul multilateral al artistului transpare din opere dintre cele mai variate. Boucher a fost un creator de scene pastorale, a realizat un număr mare de peisaje, scene de viață, portrete și tablouri cu tematică mitologică, a proiectat tapiserii, decoruri de teatrale și figurine de porțelan. Provenind dintr-un mediu social modest, Boucher a reușit să facă o carieră extraordinară: a lucrat pentru regele Ludovic al XV-lea, pentru metresa acestuia, marchiza de Pompadour, pentru manufacturile regale, pentru curțile regale ale altor țări, pentru colecționari particulari, tablourile sale fiind primite cu entuziasm de public și de critici.

Sidney Nolan - Furtuna in desert

Cactus

Sufletul meu e ca un deşert,
Cu soare puternic şi-ucigător,
Furtuni de nisip ce lasă inert,
Omul ce trece , trist muritor.


Nici plantă, nici pom , nimic nu trăieşte
Pe-acolo pe unde , apa. lipseşte.

Priveşte deşertul întins şi pustiu,
Şi uite atent! Un cactus e viu!
Tenace ,îndărătnic , el moartea alungă,
Şi caută-n adâncuri la apă s-ajungă.

Ajunge la ea , o soarbe-nsetat,
Dar nu o bea toată.O parte-a păstrat.
Şi pentru acea vreme ce va veni ,
Pe apa ascunsă n-o va găsi.

Mi-e milă de cactus ,ce singur trăieşte,
Dar uite la el , o floare - nfloreşte !
Şi - atunci mă gândesc , nimic nu dăinuieşte ,
Fără speranţă - n iubire. Şi preţuieşte !

de Lucia Bufanu



---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sidney Nolan - Furtuna in desert
Data: 1955
Stilul: Expresionism, Suprarealism
Sir Sidney Nolan Robert (n. 22 aprilie 1917, Carlton, Victoria, Melbourne - d. 28 noiembrie 1992, Londra) a fost unul dintre cei mai mari pictori din Australia

Pablo Picasso - Indragostitii

Stranie pasăre e amorul (Habanera)

Stranie pasăre e amorul
Ce-n laţ nu poţi uşor s-o prinzi,
În zadar o chemi întruna
Şi laţu-ntruna i-l întinzi,
În zadar o rogi şi-o ameninţi,
Unu-i isteţ, celălalt, tăcut
Şi-acel ce nu mi-a spus nimica,
Acela mie mi-a plăcut!
Amor! Amor! Amor! Amor!


Amoru-i un copil pribeag
Ce-n veci cu legi nu poţi să-l stăpâneşti.
De nu-ţi sunt dragă, tu mi-eşti drag
Şi de-mi eşti drag, să te fereşti!
De nu-ţi sunt dragă,
De nu-ţi sunt dragă, tu mi-eşti drag
Şi de-mi eşti drag,
Şi de-mi eşti drag, să te fereşti!

De astă pasăre tu n-ai parte
La pândă orişicât ai sta,
De astă dragoste, ea-i departe,
Să n-o aştepţi e-n faţa ta!
Vezi cum zboară pe lângă tine,
Cu aripa ei ea te-a lovit
Şi când tu crezi c-ai prins-o bine,
Tot tu în laţ ai nimerit!

Amoru-i un copil pribeag
Ce-n veci cu legi nu poţi să-l stăpâneşti,
De nu-ţi sunt dragă, tu mi-eşti drag
Şi de-mi eşti drag, să te fereşti!
De nu-ţi sunt dragă,
De nu-ţi sunt dragă, tu mi-eşti drag
Şi de-mi eşti drag,
Şi de-mi eşti drag, să te fereşti!

Artist: Georges Bizet (Alexandre César Léopold Bizet)
Album: Carmen
Cântec: Habanera (L'amour est un oiseau rebelle)


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Carmen este o operă cu muzica compusă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.
Premiera operei a avut loc la „Opéra Comique” din Paris, la 3 martie 1875.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pablo Picasso - Indragostitii
Original Title: Les amoureux
Data: 1923
Stilul: Neoclasicism
Media: Ulei pe panza
Dimensions: 97.2 x 130.2 cm
Pablo Ruiz y Picasso, cunoscut ca Pablo Picasso (pronunție în spaniolă: /ˈpaβlo piˈkaso/; n. 25 octombrie 1881, Malaga – d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes) a fost un artist plastic spaniol. Picasso nu s-a putut mulțumi în viață cu un singur rol. Va juca multe, reale și imaginare, dar pe toate cu aceeași pasiune. A fost andaluz și catalan, spaniol și francez. A fost un copil genial, la Paris un străin "iresponsabil", din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă. A fost un amant pasional, soț și tată. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a rupt definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada Renașterii. Așa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, și opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și totodată viața particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumusețea și eroismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistică - pictură, sculptură, poezie, desen, grafică, ceramică reflectă multilateralitatea creației lui Picasso care trăiește pentru artă și prin artă.

Salvador Dali - Tauromachia I - Torero , Kill ( a treia și ultima rundă de corida )

Aria toreadorului

Un toast pentru voi, îl pot ţine,
Domnilor, domnilor, căci cu soldaţii
Da, toreadorii pot fi de acord:
De plăcere, de plăcere
Se luptă!
Arena-i plină,
Azi e sărbătoare!
De sus până jos arena-i plină,
Spectatorii pierzându-şi minţile,
Spectatorii fac mare tărăboi!
Apostrofări, strigăte şi zarvă,
Entuziasmul creşte
Căci e o sărbătoare a curajului
E sărbătoarea celor cu inima neînfricată
Haide, în gardă! Haide! Haide!
Toreador în gardă!Toreador! Toreador!
Femei frumoase te vor admira
şi dragostea lor va fi de-acum a ta
Toreador, va fi de-acum a ta
Toreador, toreador, va fi a ta!
Toreador în gardă!Toreador! Toreador!
Femei frumoase te vor admira
şi dragostea lor va fi de-acum a ta
Toreador, va fi de-acum a ta
Toreador, toreador, va fi a ta!


Deodată se lasă liniştea…
Se lasă liniştea…
Ah, ce se-ntâmplă?
Gata cu strigătele, a sosit clipa!
Gata cu strigătele, a sosit clipa!
Taurul şarjează
Scăpând din staul
Se avântă şi intră,
Loveşte! Un cal se rostogoleşte
Târând un picador
Ah, bravo, taurule! Strigă mulţimea!
Taurul merge, vine,
Vine şi loveşte iar,
Scuturându-şi banderilele,
Plin de furie goneşte,
Arena e plină de sânge,
Oamenii fug, sar peste grilaje!
Acum e rândul tău, haide!
În gardă!Haide! Haide! Ah!

Toreador în gardă!Toreador! Toreador!
Femei frumoase te vor admira
Şi dragostea lor va fi de-acum a ta,
Toreador, va fi de-acum a ta,
Toreador, toreador, va fi a ta!
Toreador în gardă!Toreador! Toreador!
Femei frumoase te vor admira
Şi dragostea lor va fi de-acum a ta,
Toreador, va fi de-acum a ta,
Toreador, toreador, va fi a ta!
Iubirea! Iubirea! Iubirea!

Artist: Georges Bizet (Alexandre César Léopold Bizet)
Album: Carmen opera
Cântec: Toréador (Votre toast, je peux vous le rendre)


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Carmen este o operă cu muzica compusă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.
Premiera operei a avut loc la „Opéra Comique” din Paris, la 3 martie 1875.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Salvador Dali - Tauromachia I - Torero , Kill ( a treia și ultima rundă de corida )
Data: 1968
Stilul: Suprarealism
Salvador Dalí, numele la naștere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, (n. 11 mai 1904, Figueras, Spania - d. 23 ianuarie 1989, Figueras) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Grație aparițiilor excentrice și megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reușit să folosească forța mass-media pentru a-și spori averea și gloria.

Sidney Nolan - Cactusi infloriti

Cactus

– Uită-te bine la floarea asta,
îmi atrage atenţia fiul meu
pasionat colecţionar de cactuşi, –
nu trăieşte decât o zi.


– Mă uit, îi spun, e ca o mână scoasă
de-un deţinut din geometria
ghimpată, din lagărul lui
verde, de concentrare. E-un bot
fragil şi catifelat, de aspru
arici vegetal. Ca un profesor pare,
ce-n mijlocul Marii Prelegeri
şi-ar arunca, surâzând complice,
cravata pedagogică.
Aşa va fi fost, gândesc,
neprihănita Fecioară
trezită din somn
de vocea Arhanghelului. O rană e,
deschisă foarte încet, pe dinăuntru. Un
trudnic gând
odihnindu-se, în sfârşit, o clipă
în oboseala lui luminoasă.
Un Drept, ajungând târziu
să vadă faţa lui Dumnezeu
şi pedepsit de îndată
pentru că-a îndrăznit s-o vadă. Un…

– Da, da… Dar uită-te bine
la floarea asta.
Nu trăieşte decât o zi.

de Ion Pop


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sidney Nolan - Cactusi infloriti
Data: 1915
Stilul: Impresionism
Sir Sidney Nolan Robert (n. 22 aprilie 1917, Carlton, Victoria, Melbourne - d. 28 noiembrie 1992, Londra) a fost unul dintre cei mai mari pictori din Australia

Robert Julian Onderdonk - Piersici la ferma Mavericks

Visand la tine-n primavara

Iubito, hai, uşor întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.


Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi…
Şi s-au întors la casa lor cocorii –
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu…
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer cum, tainic, se-nnoiesc…
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!

E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.

Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta, nu-s prea mulţi.

Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.

…Iubito, hai, de mână tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta – privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit…

de Boris Ioachim



--------------------------------------------------------------------------------
Robert Julian Onderdonk - Piersici la ferma Mavericks
Data: 1915
Stilul: Impresionism

Armand Henrion - Mim - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI ARMAND HENRION

Mim

Prea repede se schimba ceea ce numim
stari de spirit,
e ca si cum acelasi mim
intr-o cazarma ar adormi mereu
in sirul nesfirsit de paturi suprapuse din
launtrul meu.
Mim obosit, cu gura pe o piatra rece,
vaporizindu-se din patul cel de jos,
ca-n patul cel deasupra sa se-nchege mai trist si mai frumos
Mim fara limita precisa nedespartind
un adevar de o minciuna, lasindu-le
sa doarma gituite si pe aceeasi perna, impreuna.


Alunecind spre rece, din caldura,
si iarasi catre fierbinteala
pe patul cel de sus, numarul zece
din aurora boreala.
Blestem, oricind sa poti sa-ncepi de la-nceput,
viata ta de nenascut.

de Nichita Stănescu


-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Armand Henrion
Titlul : Autoportret, Mim
Titlul original:
Data :
Stilul:Expresionism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Armand Henrion sa născut în Liege, Belgia, 30 mai 1875, și a murit la Paris în 1958. Deși Henrion sa născut în Liege, el este considerat pictor și pictor portretist de la Școala Franceză (el a devenit cetățean naturalizat al Franței).
Educația formală a lui Henrion este necunoscută. Potrivit înregistrărilor expoziției, a fost un exponant regulat la saloanele din Paris și Belgia. El a devenit cunoscut pentru portretele sale mici, care au capturat expresiile faciale ale clovilor care râdeau, cântau, fumeau (tevi și țigări) și alte reacții în mime. Cei mai mulți dintre clovnii lui sunt autoportrete, dar el a folosit de asemenea si un Pierrot, un caracter stoc al mimei și Commedia dell'Arte și varianta franceză a italianului Pedrolino.

Colleen Eason - Saw - Brunnerton

algoritmo țip la un meci de fotbal lăcrimez de bucurie alerg ca un nebun prin cameră amintirile mele au fost comprimate cu extensia .jpeg me...