Max Jacob - L'église De Locmaria [à Quimper - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI MAX JACOB

Incendiu, uriaşă roză pe-o coadă-nfoiată de păun.

***

Fructe mari atârnând într-un pom pipernicit, prea mari

ca să le poată ţine. Un palat într-un vârf de stâncă pe o

fărâmă de insulă. O artă într-o naţiune prea pură pentru ea.

***

În Anzii Cordilieri peste hamei cresc struguri, dar rămân invizibili.

***

Ca să se răzbune pe scriitorul care le-a dat viaţă, personajele îi ascund tocul.

***

Arhanghelul trăznit nu mai avu timp decât să-şi desfacă

nodul la cravată, s-ar fi spus că se mai ruga încă.

***

Ceaţă, păienjeniş de stele.

***

Te înşeli bunul meu înger, de ce aceste vorbe de mângâiere: plângeam de bucurie.

***

Mulţi dintre cei care mă iubesc mă aşteaptă pe puntea

corabiei: dar eu cum să mă caţăr acolo?

***

Înainte de ziuă un lătrat de câine, îngerii încep să şuşotească.

***

Baletul readus la realitate: caleşti cu roţi stacojii, tunuri

de război, mulţimea, dar mai ales cerul! cerul!

Un cer adevărat! Realitatea readusă la balet.

***

Misterul e în această viaţă, realitatea în cealaltă; dacă

mă iubiţi şi mă iubiţi o să vă fac să vedeţi realitatea.

***

Privit în dreptul soarelui sau altfel, eu nu exist şi totuşi sunt un arbore.

***

Petele din tavanul caselor sunt simboluri ale existenţei

celor care locuiesc în ele: iată doi urşi care citesc ziarul lângă foc.

***

Vi-i prezint pe cei doi copii ai mei, spune bătrânul acrobat

Fecioarei dintre Stânci care cânta la mandolină. Cel mai

mic, frumos costumat, se aşeză în genunchi; celălat ţinea

un peşte în vârful bastonului.

de Max Jacob

 

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Max Jacob

Titlul:L'église De Locmaria [à Quimper

Titlul original: L'église De Locmaria [à Quimper

Data: 1927

Stilul: EXPRESIONISM

Mod de realizare: gouache

Dimensiunea:

Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Max Jacob (n. 12 iulie 1876 - d. 5 martie 1944) a fost un scriitor, pictor și critic de artă evreu-francez.

A fost unul dintre inițiatorii cubismului și suprarealismului. Opera sa lirică reflectă o mare varietate a atitudinilor lirice, uneori de bizară contrarietate, în care converg burlescul, fantezia populară și ironia sarcastică, scepticismul, efuziunea sentimentală și cultivarea iraționalului la modul suprarealist.

Ca evreu, pe 1-3 martie 1944 este arestat de naziștii francezi și deținut la Vilodromul de iarnă din Paris, de unde, împreună cu toți evreii parisului, a fost transportat la Drancy, pentru a fi urcat în trenul care urma să-l ducă la Lagărul de rxterminare, Auschwitz dar soarta i-a fost să-si fârșească zilele la vârsta de 67 de ani, pe 5 martie 1944 ca prizonier, pe drum, în urma unei pneumonii.

Amedeo Modigliani - marele nud - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI AMEDEO MODIGLIANI

***

Te înşeli bunul meu înger, de ce aceste vorbe de mângâiere: plângeam de bucurie.

de Max Jacob

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Amedeo Modigliani

Titlul: Le grand Nu

Titlul original: Le grand Nu

Data: 1917

Stilul: EXPRESIONISM

Mod de realizare: ulei pe pânză

Dimensiunea: 116 x 73 cm

Unde se gaseste: Museum of Modern Art (MoMA), New York City, NY, US

Date despre pictor:

Amedeo Modigliani (12 iulie 1884, Livorno – 24 ianuarie 1920, Paris) a fost un pictor şi sculptor italian stabilit în Franţa, reprezentant al „Şcolii Pariziene” („École de Paris”), evidenţiat în scurta sa viaţă printr-o creaţie plină de eleganţă şi rafinament, care depăşeşte graniţele manierismului. Toată viaţa sa Modigliani este în căutarea frumuseţii perfecte, uşor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului visat cu concretul, reprezentat de model. Tema preferată a tablourilor sale este omul: nudurile de femei, portretele prietenilor şi ale unor necunoscuţi.

Amedeo Modigliani se naşte la 12 iulie 1884 în Livorno, într-o familie italiană de origine evreiască sefardă. Tatăl, Flaminio Modigliani, era un negustor originar din Roma. Primii săi ani, Amedeo i-a trăit într-o atmosferă grea, cu privaţiuni, firma tatălui dăduse faliment. Totuşi, cea mai importantă problemă, este sănătatea sa şubredă. La vârsta de unsprezece ani contractează o afecţiune pulmonară gravă, trei ani mai târziu, în anul 1898, cade greu bolnav de tifos. Descoperă în acest timp pictura şi o roagă pe mama lui să îi permită să ia lecţii de desen. Din august 1898, tânărul Modigliani frecventează atelierul pictorului Guglielmo Micheli din Livorno, unde execută naturi moarte şi portrete. După o nouă agravare a sănătăţii, îşi petrece iarna în clima blândă a oraşelor Napoli şi Amalfi. Însănătoşit, Amedeo se înscrie în 1902 la „Şcoala de Nuduri” din Florenţa („Scuola libera di Nudo”), condusă de maestrul Giovanni Fattori iar, un an mai târziu, frecventează cursurile „Institutului de Arte Frumoase” din Veneţia.La începutul anului 1906, Modigliani se hotărăşte să se stabilească la Paris, unde se înscrie la „Académie Colarossi” şi îşi găseşte o locuinţă în cartierul Montmartre.

Modigliani, personaj pitoresc, într-o haină reiată, cu un fular roşu în jurul gâtului şi pălărie cu boruri largi, este un obişnuit al bistro-urilor şi barurilor din împrejurimi. Aici cunoaşte avangarda artistică, printre care Pablo Picasso, Juan Gris sau Diego Rivera, precum şi scriitorii André Salmon, Guillaume Apollinaire şi Max Jacob. În perioada de început, stilul său nu este încă definit iar uşurinţa execuţiei îi lipseşte, lucrările sale oscilează între expresionism, fauvism şi pastişarea lui Toulouse-Lautrec. Un admirator al său, doctorul Paul Alexandre, îl susţine şi îl convinge să-şi expedieze lucrările la „Salonul Artiştilor Independenţi”, unde, în martie 1908, Modigliani va expune şase tablouri.În septembrie 1909, Modigliani se mută din Montmartre în Cité Falguière, un cartier al Parisului din secolul al XIV-lea, unde Constantin Brâncuşi, cu care între timp se împrietenise, îi găsise un atelier. Nu încetează să picteze, dar majoritatea timpului o va consacra noii sale pasiuni, sculptura. Expune un număr de şapte sculpturi şi guaşe la o expoziţie deschisă în martie 1911 în atelierul artistului portughez Amadeo de Souza Cardoso iar în anul următor, 1912, Modigliani dobândeşte recunoaşterea ca sculptor la al „X-lea Salon de Toamnă”, unde se prezintă cu alte şapte lucrări.

O legătură furtunoasă a lui Amedeo cu ziarista şi poeta engleză Beatrice Hastings durează doi ani. Se despart în anul 1916, când sănătatea artistului începe din nou să se deterioreze. În această perioadă, Modigliani îl cunoaşte pe poetul polonez Leopold Zborowski, care devine prietenul său fidel, îngrijitorul şi negustorul lui exclusiv şi îi pune la dispoziţie cea mai mare încăpere din locuinţa sa.

În aprilie 1917, la o petrecere de carnaval, Amedeo o cunoaşte pe Jeanne Hébuterne, o studentă la „Académie Colarossi” în vârstă de nouăsprezece ani, şi se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Zborowski îi ajută să se mute împreună şi îi organizează lui Modigliani prima expoziţie individuală: 32 de pânze expuse la galeria „Berthe Weill”. În ziua vernisajului, pe 3 decembrie 1917, poliţia reţine câteva nuduri ca fiind „imorale”. Nu reuşeşte însă să vândă nici măcar un singur tablou.

Starea de sănătate a lui Amadeo se înrăutăţeşte, graţie ajutorului lui Zborowski, pleacă în toamna lui 1918 la Nisa, în sudul Franţei, unde Jeanne dă naştere unei fetiţe. Îşi prelungesc şederea în sud până la sfârşitul lunii mai 1919. Întors la Paris, în atelierul său din „Rue de la Grande Chaumière”, Modigliani pictează acum portrete ale prietenilor săi. Se simte tot mai rău. Este diagnosticată o inflamaţie tuberculoasă a meningelor şi este internat în spitalul „Charité”, dar nu mai există nicio speranţă. Amedeo Modigliani moare la 24 ianuarie 1920. Avea doar treizeci şi şase de ani.

Amedeo Modigliani nu a avut predecesori direcţi şi nici urmaşi, arta sa îi aparţine în exclusivitate. Această particularitate vorbeşte despre valorile şi frumuseţea operei sale. După anul 1910, Pablo Picasso va împrumuta ceva din tehnica artistului italian. Patruzeci de ani mai târziu, Bernard Buffet realizează opere ale căror linii ferme, gamă cromatică restrânsă şi simţ al spaţiului ne poartă cu gândul la creaţia lui Modigliani.

Amedeo Modigliani - Nud roşu

VIBRAŢIA ZILEI AMEDEO MODIGLIANI

Nudul culcat al lui Modigliani

ocrul cu reflexe portocalii

se logodea cu maroul crud al cafelei,

vişina putredă cu verdele tinereţii abia trezite,

pielea aurie a nudului se răsfăţa languroasă

plină de nurii înfloriţi ai virginităţii răspândite

pe aşternutul roşu de culoarea rubinului

şi pe verdele primăvăratic al pernei,

acolo îşi legănase dorurile nemărturisite

acum femeia îşi deschidea braţele de culoarea marmurei

parcă a rugă sau a chemare

într-o expresie a dăruirii totale

ochilor păgâni ai pictorului

căzut parcă într-o ataraxie

şi melancolie visătoare,

într-o linişte a sufletului.

doar ritmul tainic al liniei trupului

tânjea după expresia naturalistă

a nudului culcat în tonuri calde...

trăia, vezi bine, în culori, maestrul,

totdeauna între mărire şi decădere,

totdeauna între moarte şi renaştere.

de Mariana Didu

-----------------------------------------------------------------------------

Pictor: Amedeo Modigliani

Titlul: Nud roşu

Titlul original:

Data: 1917; Paris, Franţa

Material:Ulei pe pânză

Tehnică: Expresionism

Dimensiuni: 92 x 60 cm

Deţinător:

Date despre pictor:

Amedeo Modigliani (n. 12 iulie 1884, Livorno - d. 24 ianuarie 1920, Paris) a fost un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al "Școlii Pariziene" ("École de Paris"), evidențiat în scurta sa viață printr-o creație plină de eleganță și rafinament, care depășește granițele manierismului. Toată viața sa Modigliani este în căutarea frumuseții perfecte, ușor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului visat cu concretul, reprezentat de model. Tema preferată a tablourilor sale este omul: nudurile de femei, portretele prietenilor și ale unor necunoscuți.

Amedeo Modigliani - autoportret

VIBRAŢIA ZILEI AMEDEO MODIGLIANI

Întâlnire cu Modigliani

Nu mai ştiu prea multe
De la prima noastă întâlnire.
Dar sentimentul a rămas viu
Puternic, înalt şi vertical
O coloană a infinitului regret
Că nu ai rămas destul
Printre muritori.
De la prima noastră întâlnire
Au rămas doar coli de hârtie
Pe care eu le-am mâzgălit cu dor
În nişte reproduceri în creion.
Şi azi, când le revăd…tresar
Şi mi se-ntâmplă un lucru bizar
Te caut printre trecători
Pe stradă,
Sperând ca măcar odată
s-o văd pe Doamna cu cravată
sau pe Micuţa ta Marie
pe care-o mângâiai cu pensula
parcă mai ieri.

de Dana Almăjanu

 

-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Amedeo Modigliani
Titlul: Autoportret
Titlul original: Autoportrait
Data: 1919; Paris, Franţa
Material:Ulei pe pânză
Tehnică: Expresionism
Dimensiuni: 64.5 x 100 cm
Deţinător: Museu de Arte, Sao Paulo, Brazilia

Date despre pictor:

Amedeo Modigliani (n. 12 iulie 1884, Livorno - d. 24 ianuarie 1920, Paris) a fost un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al "Școlii Pariziene" ("École de Paris"), evidențiat în scurta sa viață printr-o creație plină de eleganță și rafinament, care depășește granițele manierismului. Toată viața sa Modigliani este în căutarea frumuseții perfecte, ușor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului visat cu concretul, reprezentat de model. Tema preferată a tablourilor sale este omul: nudurile de femei, portretele prietenilor și ale unor necunoscuți.

William Hilton - Portretul lui John Clare

ANIVERSARE CU IZ DE POEZIE - JOHN CLARE

Eu sunt

Eu sunt: totuşi, nimănui nu-i pasă şi nu ştie ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în nişte imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin şi dispar fără-avertisment, pe neaşteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste şi-n moarte;
Şi, totuşi, eu sunt! şi trăiesc toastând cu umbre, de-aproape şi departe:

În vidul dispreţului şi-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conştiinţa vieţii, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eşuarii mele-n faţa porţilor deschise –
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini – O, nu, nu! Mai străini decât străinii.

Mi-e dor de spaţii unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
Acolo mă-aş aciua lângă Creator – extras din vis, lipsit de gând –
Şi-aş adormi, precum copil dormeam, somn dulce, liniştit:
Fără-a şti ce-i grija, fără-a îngrijora pe altul;
Sub mine, iarba verde – deasupra, cerul înstelat, înaltul.

de John Clare,

 

---------------------------------------------------------------------------------
John Clare (n. 13 iulie 1793, Helpston, Peterborough, Northamptonshire, Anglia - d. 20 mai 1864, Northampton, Northamptonshire) a fost un poet romantic englez, înzestrat cu multă sensibilitate lirică și având o bogată experiență de viață.
Unii autori s-au confruntat cu boli psihice, cu nefericiri, cu ospicii, cu morțile copiilor lor. Și totuși, în ciuda tragediilor și dramatismului, au creat și au devenit ceea ce sunt astăzi. Iată unii dintre acești scriitori.
John Clare
Rămas în memoria literaturii drept cel mai mare poet al „clasei-muncitoare” din Anglia, John Clare, a lăsat poeme în care cântă natura şi rădăcinile sale modeste, dar şi neîmplinirea ca individ.
Acest om a scris poezii în ciuda intervalelor de sărăcie lucie și boli psihice între care a pendulat pe timpul vieții. Din păcate, a trăit mai mult decât cinci copii de-ai săi.
Clare și-a pierdut un copil cât acesta era încă mic, iar restul au murit la maturitate din cauza tuberculozei. Poezia sa " I AM " este scrisă într-un ospiciu.

---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: William Hilton
Titlul: Portretul lui John Clare
Data: 1820

---------------------------------------------------------------------------------

Claude Monet - Căpiţe la Giverny

ANIVERSARE CU IZ DE POEZIE - JOHN CLARE

Se aud tunetele

Tunetele se aud din ce în ce mai tare şi mai tare
Câmpenii-adună fânul cu greble agere din lemn de corn
Gata să se spargă-un nor negru se-înclină peste-ogoare
Şi toată lumea-n graba mare ridică-un stog enorm

Pentru-adăpost – venit dinspre păduri un vânt abate
Peste fâneaţă stropii care se-înmulţesc devin puhoaie
Un pârâiaş curge-înspre stogul răsturnat pe jumătate
Unde-n miros de fân uscat cosaşii stau ca boabele-n păstaie
Iar alţii ghemuiţi pe sub căruţe se-adăpostesc de ploaie

de John Clare,

 

----------------------------------------------------------------------------
John Clare (n. 13 iulie 1793, Helpston, Peterborough, Northamptonshire, Anglia - d. 20 mai 1864, Northampton, Northamptonshire) a fost un poet romantic englez, înzestrat cu multă sensibilitate lirică și având o bogată experiență de viață.
Unii autori s-au confruntat cu boli psihice, cu nefericiri, cu ospicii, cu morțile copiilor lor. Și totuși, în ciuda tragediilor și dramatismului, au creat și au devenit ceea ce sunt astăzi. Iată unii dintre acești scriitori.
John Clare
Acest om a scris poezii în ciuda intervalelor de sărăcie lucie și boli psihice între care a pendulat pe timpul vieții. Din păcate, a trăit mai mult decât cinci copii de-ai săi.
Clare și-a pierdut un copil cât acesta era încă mic, iar restul au murit la maturitate din cauza tuberculozei. Poezia sa I am este scrisă într-un ospiciu.
----------------------------------------------------------------------------

Pictor: Claude Monet
Titlul: Căpiţe la Giverny
Titlul original:
Data: 1884
Material:Ulei pe pânză
Tehnică: Impresionism
Dimensiuni:
Deţinător:

Date despre pictor:

Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc

Claude Monet - Promenada de la Argenteuil

Vezi cine eşti

E mai uşor să minţi decât să spui adevărul
E mai uşor să omori o muscă decât să o eliberezi
E mai uşor să critici pe altcineva
Decât să vezi cine eşti tu
E mai uşor să oftezi şi să fii ca
ceilalţi
Care stau şi te pun la zid
când tu dai tot ce poţi mai bun
Este mai uşor să vezi cărţile
de pe raft
Decât să vezi cine eşti tu
Este mai uşor să răneşti pe cineva şi
să-i faci să plângă
Decât este să le ştergi lacrimile
M-am săturat să mă prostesc cu minciunile oamenilor
Prefer să găsesc pe cineva deschis
Este mai uşor să spui că nu vrei decât să simţi că poţi
Este mai uşor să-ţi târâi picioarele decât să fii bărbat
Este mai uşor să contempli averea altcuiva
Decât să vezi cine eşti tu

de George Harrison

 

----------------------------------------------------------------------------

Pictor: Claude Monet
Titlul: Promenada de la Argenteuil
Titlul original:
Data: 1872
Material:Ulei pe pânză
Tehnică: Impresionism
Dimensiuni:
Deţinător:

Date despre pictor:

Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc

James Abbott McNeill Whistler - The Coast of Brittany (aka Alone with the Tide) - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI JAMES ABBOTT MCNEILL WHISTLER

* * *

fără să-i pese de prezența stâncilor

în fiecare dimineață

femeia așteaptă

corabia care riscă să nu mai ajungă

la mal

(cav)

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: James Abbott McNeill Whistler

Titlul: Coasta Britaniei

Titlul original: The Coast of Brittany (aka Alone with the Tide)

Data: 1861

Stilul: Realism

Mod de realizare: Ulei pe pânză

Dimensiunea: 115.57 x 87.31 cm

Unde se gaseste:

Date despre pictor:

James Abbott McNeill Whistler (n. 11 iulie 1834,[1] Lowell, Massachusetts, SUA – d. 17 iulie 1903,[1] Chelsea, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un pictor american, naturalizat ulterior în Marea Britanie, cu un stil propriu oscilând între realism, simbolism și impresionism, format la școlile pariziene de pictură. Stilul aparent simplu al artistului, uneori numit tonalism, aduce inovații îndrăznețe în pictură. În vremurile în care realismul, mai apoi impresionismul își bazau procesul de creație pe observarea directă a naturii, Whistler alege alte modalități artistice, mult mai rafinate. Pictura sa relevă orizonturi noi, exotice. Peisajele sale creează impresia că provin dintr-o altă lume, iar portretele lui sondează adâncimile singurătății intime.

Saturnino Herrán Guinchard - Recolta

Victorie fulger

Pasărea sapă ogorul,

Şarpele seamănă,

Moartea ameliorată

Aplaudă recolta!

Pluto în ceruri!

Explozia în noi.

Acolo doar în mine.

Nebun şi surd, cum aş putea să fiu mai mult?

S-a isprăvit cu sine-însuşi, cu faţa schimbătoare, s-a isprăvit cu anotimpul pentru flacără şi anotimpul pentru umbră!

Odată cu ninsoarea lentă coboară şi leproşii

Deodată dragostea, egală teroarei,

Cu-o mână nevăzută încă opreşte focul, saltă soarele pe cer şi ne clădeşte iar Prietena.

Nimic nu prevestea o existenţă atât de viguroasă.

de Rene Char

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Saturnino Herrán Guinchard

Titlul: recoltare

Titlul original: La cosecha

Data: 1909

Stilul: Art Nouveau (Modern), Realism

Mod de realizare:

Dimensiunea:

Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Saturnino Herrán Guinchard ( Aguascalientes, Aguascalientes , 9 iulie 1887 - 8 octombrie 1918, Mexico City ) a fost pictor mexican .

În 1897 a luat lecții private de desene în Aguascalientes, unde, în 1901, a intrat în Academia de Științe. A urmat cursuri cu José Inés Tovilla și Severo Amador, care l-au învățat să deseneze și să picteze. În 1903, tatăl său a murit. Doi ani mai târziu familia sa sa mutat în Mexico City , unde colegii săi erau Diego Rivera și Roberto Montenegro . În 1906 a urmat cursurile date de Leandro Izaguirre și Germán Gedovius la Școala Națională de Arte Plastice.

Herrán a realizat picturi mărețe ale indigenilor mexicani, oferindu-le putere și demnitate eroică. În 1910 a participat la expoziția care comemorează aniversarea Centenarului Independenței din Mexic. Dorința de a fi pictor mural a apărut la sfârșitul carierei sale scurte, iar în 1911 a realizat tablouri la scară largă la Școala de Arte și Meserii

James Abbott McNeill Whistler - Wapping on Thames - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI JAMES ABBOTT MCNEILL WHISTLER

* * *

pe tamisa

bărbați si femei

țintuiți printre catarge străine

trăiesc sub povara unor vise

(cav)

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: James Abbott McNeill Whistler

Titlul: Wapping on Thames

Titlul original: Wapping on Thames

Data:

Stilul: Realism

Mod de realizare: Ulei pe pînză

Dimensiunea:

Unde se gaseste:

Date despre pictor:

James Abbott McNeill Whistler(11 iulie 1834-17 iulie 1903), pictor american.Artistul s-a nascut in Lowell, Massachusetts, SUA si si-a petrecut primii cinci ani din copilarie (1843-1848) in St. Petersburg, Rusia, unde tatal sau, George Washington Whistler (1800-1849), inginer la caile ferate a fost angajat sa construiasca calea ferata St. Petersburg-Moscova.Mama artistului, Anna Matilda McNeill, a fost foarte credincioasa si a admirat-o intreaga viata.De aceea si-a schimbat numele ‘Abbott’ cu numele de fata al mamei sale, ‘McNeill’. In St. Petersburg,tanarul James a luat primele lectii de arta la Academia Imperiala de Arta si a invatat limba franceza.

„La pian” este prima operă importantă a lui Whistler. Artistul propune tabloul spre expunere la Salon, în 1859, dar juriul îl consideră „prea original” şi îl respinge. Prietenul lui Whistler, pictorul François Bonvin, expune lucrarea în atelierul său din Paris, unde Courbet are ocazia să o vadă. Maestrul realismului îl felicită pe artistul american pentru debutul său reuşit în pictură.

În 1885, Whistler ţine la Londra celebra conferinţă intitulată „Ten o’clock” („Ora zece”), în care îşi expune concepţia sa despre artă, această „zeitate agitată”, după propria sa expresie. Prelegerea este publicată şi în Franţa, în traducerea poetului Stéphane Mallarmé.

La sfârşitul anilor optzeci, Whistler se bucură deja de o celebritate internaţională. Creaţia sa artistică este distinsă cu medalii de aur la Chicago, Amsterdam şi München. În 1892, la Paris, i se decernează Ordinul Legiunii de Onoare.

Spre sfârşitul anilor nouăzeci, este foarte obosit fizic. În 1902, contractează o gripă gravă cu complicaţii şi, în ciuda stării precare a sănătăţii, pregăteşte o mare expoziţie retrospectivă, care se va deschide însă abia în 1905, doi ani după moartea artistului. Whistler moare la 17 iulie 1903, în Anglia. Este înmormântat în cimitirul din Chiswick, suburbie a Londrei.

Augustin Buzura

A MURIT AUGUSTIN BUZURA - 11 IULIE 2017 - 78 ANI

I. Augustin Buzura: Am inceput prin a trai printre nebuni

“Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie, ci purtăm tava şi, deci, trebuie să spunem doar cele câteva vorbe admise figuranţilor.” – Augustin

Buzura

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde şi un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susţinut adevăruri istorice şi sociale într-o epocă a minciunii şi falsităţii”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viaţă, ieri, la vârsta de 78 de ani.

---------------------------------------------------------------------

Eugen Simion despre Augustin

Acum, când el a dispărut — ce durere pe noi, ce tristețe pentru lumea literară — ne dăm seama că Buzura a fost și rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generația lui, generația ’60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Și tot ca ei și ca alții, el a făcut ca rezistența prin cultură, ceea ce noi am numit după ’90 Rezistența prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar. – Eugen Simion.

Academicianul a menționat că romanele lui Augustin Buzura “au fost citite, căutate, de zeci de mii de oameni, și reeditate”.

Alături de romanele lui, care sunt cunoscute, care au intrat în imaginarul colectiv, în mentalul colectiv, el este, a fost și rămâne, cred, și un publicist serios, ca Octavian Goga și Slavici, dintre ardeleni, adică un om care, în ultimii ani mai ales, în revista ‘Cultura’ pe care a condus-o mai mult de zece ani de zile, el a publicat niște articole de o mare acuitate și de o mare actualitate socială și morală. Așa cum era el tăcut, un om care nu se afișa, el gândea profund și spunea lucruri profunde. – Eugen Simion.

Jurnal de bord

Să nu vorbim de cei care-au sărit

din luntre, ca s-ajungă mai devreme

la ţărm: sunt nişte diletanţi ai morţii...

Noi însă, pasagerii cu vocaţie,

ne îndeletnicim cu diferite

afaceri, dintre care cea mai bună

e creşterea. Da: creştem, devenind

tot mai flămânzi de nemurire. Unii

se şi realizează. Ce plăcere

să-i vezi crescându-şi numele în lemnul

de pin al luntrii!...

de Ştefan Augustin Doinaş