miercuri, 12 iulie 2017

William Hilton - Portretul lui John Clare

ANIVERSARE CU IZ DE POEZIE - JOHN CLARE

Eu sunt

Eu sunt: totuşi, nimănui nu-i pasă şi nu ştie ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în nişte imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin şi dispar fără-avertisment, pe neaşteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste şi-n moarte;
Şi, totuşi, eu sunt! şi trăiesc toastând cu umbre, de-aproape şi departe:

În vidul dispreţului şi-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conştiinţa vieţii, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eşuarii mele-n faţa porţilor deschise –
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini – O, nu, nu! Mai străini decât străinii.

Mi-e dor de spaţii unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
Acolo mă-aş aciua lângă Creator – extras din vis, lipsit de gând –
Şi-aş adormi, precum copil dormeam, somn dulce, liniştit:
Fără-a şti ce-i grija, fără-a îngrijora pe altul;
Sub mine, iarba verde – deasupra, cerul înstelat, înaltul.

de John Clare,

 



---------------------------------------------------------------------------------
John Clare (n. 13 iulie 1793, Helpston, Peterborough, Northamptonshire, Anglia - d. 20 mai 1864, Northampton, Northamptonshire) a fost un poet romantic englez, înzestrat cu multă sensibilitate lirică și având o bogată experiență de viață.
Unii autori s-au confruntat cu boli psihice, cu nefericiri, cu ospicii, cu morțile copiilor lor. Și totuși, în ciuda tragediilor și dramatismului, au creat și au devenit ceea ce sunt astăzi. Iată unii dintre acești scriitori.
John Clare
Rămas în memoria literaturii drept cel mai mare poet al „clasei-muncitoare” din Anglia, John Clare, a lăsat poeme în care cântă natura şi rădăcinile sale modeste, dar şi neîmplinirea ca individ.
Acest om a scris poezii în ciuda intervalelor de sărăcie lucie și boli psihice între care a pendulat pe timpul vieții. Din păcate, a trăit mai mult decât cinci copii de-ai săi.
Clare și-a pierdut un copil cât acesta era încă mic, iar restul au murit la maturitate din cauza tuberculozei. Poezia sa " I AM " este scrisă într-un ospiciu.

---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: William Hilton
Titlul: Portretul lui John Clare
Data: 1820

---------------------------------------------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu