joi, 20 iulie 2017

ANIVERSARE CENACLUL FLACĂRA ALĂTURI DE ADRIAN PĂUNESCU

Actorul

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.

Actorul a iesit în strada,
Sa-si cumpere ceva salam,
Era în haine de parada,
Ca Voievod peste un neam.

Printre masini, printre tramvaie
Actorul se grabea firesc
Urma sa vina-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.

Si când s-a asezat la coada
Cu palos, mantie si scut
Deodata oamenii din strada
Ca Voievod l-au cunoscut.

S-au dat deoparte cu sfiala
Multimea toata murmura
Vazându-i hainele de gala
Sa ne traiesti Maria-Ta!

Republicani, ma rog, cu totii
Descoperisera alt mod
De-a da cuvânt la noi emotii
Si se-nchinau la Voievod.

Dar ploaia a venit deodata
Si ei vazând cu ochii lor
Întreaga-i fata demachiata
I-au aruncat un fel de plata:
Lasati-l dracu', e-un actor.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.

de Adrian Paunescu

-------------------------------------------------------------------

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock.

Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra). După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea. În calitate de publicist a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul Sportul românesc, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.

Desen in creion: Bogdan Calciu
Titlul: Portret in creion Radu Beligan
Dimensiune: 21 x 30 cm.
Data: 2014

Claude Monet: - Camille Monet la fereastră, Argentuile

ANIVERSARE DE LA BÂRCA LA VIENA ŞI ÎNAPOI CU ADRIAN PĂUNESCU

Aceeasi floare

Iubito, pe prispa ti-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a cailor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflînd ai sa poti sa le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea stiu,
Sînt un gradinar damblagiu.

Nu stiu - trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vietii vecine
Si care miroase a tine.
Iubito, pe prispa tu ai
O floare din insula Rai.

de Adrian Paunescu

-------------------------------------------------------------------

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock.

Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra). După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea. În calitate de publicist a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul Sportul românesc, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.

-------------------------------------------------------------------

Pictor: Claude Monet:
Titlul: Camille Monet la fereastră, Argentuile
Data: 1873
Stilul: Impresionism

Date despre pictor:

Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.

Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ."

Sofonisba Anguissola - Lucia, Minerva si Europa Anguissola jucând şah

ANIVERSARE DE CAI, TURNURI , NEBUNI, PIONI, REGINE , REGI

Pion

Superb destin pentr-un pion de şah:
Întîiul pleacă-n luptă,-ntîiul moare-
Sortit a fi o piesă tîrîtoare
Pe tabla Marelui Maharajah!

Dar, uneori, în prag de-amurg, apare
Un biet pion finalizabil, ah,
Cînd regele-i pîndit d-un mare crah
Şi doar mujicu-acela-i stă-n salvare!

Ş-atunci, se desfăşoară-ntregul front,
Uitînd de regi, pentru pionul tont!

Cad, pentru el, Nebuni şi Cai şi Ture,
Dînd rang şi slavă-acelei tîrîture!

De-ar mai rămîne bietul rigă-n tron,
Tu hotărăşti, tu - Ultimul Pion!

de Tudor George
 
----------------------------------------------------------------------------------
"Şahul este viaţă. "(Bobby Fischer)

"Şahul este piatra de încercare a inteligenţei"( Goethe)

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Sofonisba Anguissola
Titlul: Lucia, Minerva si Europa Anguissola jucând şah
Date: 1555
Stilul: Manierism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 97 x 72 cm

Date despre pictor:

Sofonisba Anguissola, născută în 1532 la Cremona în Lombardia, decedată în 1625 la Palermo în Sicilia, a fost o pictoriță italiană care a pictat în stilul manierist, fiind activă la sfârșitul secolului XVI și începutul secolului XVII. A avut cinci surori, toate pictorițe, ea fiind cea mai cunoscută. A fost eleva pictorului Bernardino Campi.

Lovis Corinth - Trandafiri

ANIVERSARE GERMANĂ CU IZ DE IMPRESIONISM – LOVIS CORINTH

Trandafirul

Trandafirul,
nepieritorul trandafir pe care nu-l cânt,
greu de miresme,
trandafirul din grădina neagră în puterea nopţii,
cel din orice grădină şi orice înserare,
trandafirul ce renaşte din uşoara
cenuşă prin arta alchimiei,
trandafirul persanilor şi al lui Ariosto,
cel întotdeauna singur,
întotdeauna trandafirul trandafirilor,
tânără floare platonică,
arzătorul şi orbul trandafir pe care nu-l cânt,
trandafirul de neatins.

de Jorge Luis Borges

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Lovis Corinth
Titlul: Trandafiri
Date: 1910
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea:

Date despre pictor:

Lovis Corinth (Franz Heinrich Louis Corinth; n. 21 iulie 1858, Tapiau, Prusia de est - d. 17 iulie 1925, Zandvoort, Olanda) a fost un pictor german. Alături de Max Liebermann, Lesser Ury și Max Slevogt, Corinth a fost unul dintre cei mai importanți și influenți reprezentanți ai impresionismului german. Lucrările sale timpurii au fost realizate în manieră Art Nouveau, cele ulterioare în manieră impresionistă, iar cele târzii sunt însă considerate a fi sinteze impresionist-expresioniste.

Lovis Corinth - Gradina în floare

ANIVERSARE GERMANĂ CU IZ DE IMPRESIONISM – LOVIS CORINTH

Primăvara

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...

de Nichita Stănescu

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Lovis Corinth
Titlul: Gradina în floare
Date: 1910
Stilul: Impressionism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea:

Date despre pictor:

Lovis Corinth (Franz Heinrich Louis Corinth; n. 21 iulie 1858, Tapiau, Prusia de est - d. 17 iulie 1925, Zandvoort, Olanda) a fost un pictor german. Alături de Max Liebermann, Lesser Ury și Max Slevogt, Corinth a fost unul dintre cei mai importanți și influenți reprezentanți ai impresionismului german. Lucrările sale timpurii au fost realizate în manieră Art Nouveau, cele ulterioare în manieră impresionistă, iar cele târzii sunt însă considerate a fi sinteze impresionist-expresioniste.

miercuri, 19 iulie 2017

Edgar Degas - Dansatoare pe scena

ANIVERSARE - PICTORUL BALERINELOR - EDGAR DEGAS

Balerina sufletelor

"-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor dansează.
-Poetele plâng?
-Da... Mereu...
-De ce?
-Ca să poată scrie...
-Şi eu plâng, ca să pot dansa"

Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

Atât de realistă
încât nu îşi permite
să se desprindă de pământ...
Se dedică ochilor noştri
care mereu uită
că ea poartă pe umeri
greutatea frumuseţii.

Puternică în vârfuri de picioare,
dar suflet fragil-
poti modela din ea
orice cântec...
O balerină fericită,
are nevoie doar de un balerin
care are puterea să-i ducă în palme
iubirea....

Balerina sufletului meu...
Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

poezie de Anna Panovici
 
------------------------------------------------------------------------
“Ce lucru minunat este conversaţia specialiştilor! Nu se înţelege absolut nimic şi acest lucru este fermecător.”
citat din Edgar Degas

------------------------------------------------------------------------
Pictor: Edgar Degas
Titlul Dansatoare pe scena
Titlul original: L'Etoile
Data: 1877-1878
Stilul: Impresionism
Media: pastel
Locatia: Norton Simon Museum, Pasadena, CA, USA

Date despre autor
Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris – d. 27 septembrie 1917, Paris) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

Medi Wechsler Dinu - Peisaj de primăvară

S-A STINS O PATĂ VIE DE CULOARE CU IZ DE IMPRESIONISM - MEDI WECHSLER DINU 107 ANI

* * *
Dimineaţa, în zori
Găsim copacii tot mai goi
Simţim cum uneori
Timpul se prăvale peste noi.

catren de Corneliu Sofronie

-------------------------------------------------------------------------------
Cu toate astea, aţi trăit printre ei (modernişti), aţi fost prietenă cu fraţii Brauner, cu Perahim, şi mai tîrziu v-aţi căsătorit cu poetul Ştefan Roll.

Da, eu ieşeam cu ei, dar nu am înţeles niciodată ce făceau, de ce făceau ce făceau. E un protest pe care eu nu l-am aprobat. Nu poţi să distrugi trecutul. Avangarda înseamnă mai departe! N-ai decît să faci ceva atît de aproape de contemporani, încît să-i faci pe ei să se uite spre tine, nu în trecut. Aşa cum noi, încă din burta mamei noastre, începem să repetăm mersul omenirii, fie că mergem pe urmele Evei sau ale lui Adam; dacă am distruge o etapă, ceva din drum, ar ieşi un monstru; ar ieşi un handicapat. De ce să distrugem trecutul? Îl lăsăm în spate şi facem mai bine. În capul meu era că, dacă o să fac pictură cît pot de bine, trebuie să ţin cont că înaintea mea au fost mulţi maeştri. Uite, spre exemplu, apreciez un contemporan şi prieten de-al meu, Max Arnold, poate mai puţin cunoscut. El era interesat să studieze şi să se perfecţioneze în sensul unei arte corecte. Max, din zece acuarele, nouă le distrugea. Pentru că nu-i plăceau! De fiecare dată cînd vedem o acuarelă de-a lui, trebuie să ne gîndim că alte zeci au fost distruse pentru că nu corespundeau.

-------------------------------------------------------------------------------
Pictor : Medi Wechsler Dinu
Titlul: Peisaj de primăvară
Data: 1951
Stilul: Impresionism

Date despre pictor:

Născută pe 22 decembrie 1908, după calendarul modern, pe 4 ianuarie 1909, după cel vechi, la Brezoi, actualul judeţ Vâlcea, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler şi a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler, născută Hirschfeldt.
Plecată de lângă noi în data de 18 iulie 2016, la vârsta de 107 ani.
Mai mult decât istoria ne pot surprinde uneori oamenii care o fac şi o trăiesc. Rămânem uneori de-a dreptul uimiţi că generaţii din epoci diferite se mai pot întâlni la modul concret şi că pot comunica direct. O nedreptăţită a istoriei, o pribeagă mult timp, din copilărie şi până spre deplina maturitate când, în fine, şi-a putut afla un loc unde să trăiască şi să lucreze, Medi Wechsler Dinu ar putea constitui nu doar un model artistic, dar şi un model de demnitate şi de umanitate în tot felul de vremuri, de prea puţine ori faste creaţiei şi unei vieţi normale.

Medi Wechsler Dinu -

S-A STINS O PATĂ VIE DE CULOARE CU IZ DE IMPRESIONISM - MEDI WECHSLER DINU 107 ANI

Visul unei flori

Când în lunca-ngălbenită
Filomela cântă-n dor,
Viorica vestejită
Doarme-n valea fără flori.

Şi visează vis de aur,
Văi de umbre şi miros,
Unde-n luncile de laur,
Vântul cântă răcoros.

de Mihai Eminescu (1869)

-------------------------------------------------------------------------------------

Pictor : Medi Wechsler Dinu
Titlul: 

Data: 1982
Stilul: Impresionism
Date despre pictor:

Născută pe 22 decembrie 1908, după calendarul modern, pe 4 ianuarie 1909, după cel vechi, la Brezoi, actualul judeţ Vâlcea, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler şi a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler, născută Hirschfeldt.
Plecată de lângă noi în data de 18 iulie 2016, la vârsta de 107 ani.
Mai mult decât istoria ne pot surprinde uneori oamenii care o fac şi o trăiesc. Rămânem uneori de-a dreptul uimiţi că generaţii din epoci diferite se mai pot întâlni la modul concret şi că pot comunica direct. O nedreptăţită a istoriei, o pribeagă mult timp, din copilărie şi până spre deplina maturitate când, în fine, şi-a putut afla un loc unde să trăiască şi să lucreze, Medi Wechsler Dinu ar putea constitui nu doar un model artistic, dar şi un model de demnitate şi de umanitate în tot felul de vremuri, de prea puţine ori faste creaţiei şi unei vieţi normale.

Medi Wechsler Dinu - Autoportret

S-A STINS O PATĂ VIE DE CULOARE CU IZ DE IMPRESIONISM - MEDI WECHSLER DINU 107 ANI

Cafea de orz

Astazi sunt fericita,
dar asta nu mai tine mult
caci dimineata-i trecatoare
si sufletul nu se mai scalda in racoare.
Astazi voi plange,
caci am nevoie de apa
pentru florile din suflet
sa le ajut sa creasca.
Astazi voi plange,
pentru iubirea neimpartasita,
pentru reprosurile neoprite,
pentru defectele noastre.
Si nu voi mai rade,
caci o sa plang destul
cat sa-mi sterg fericirea
si sa alerg pe carari cu spini.
Voi plange,
simt lacrimile-n ceasca,
se-neaca in cafeaua mea-
de orz.

de Bianca Crăciun

-------------------------------------------------------------------------------------

Pictor : Medi Wechsler Dinu
Titlul: Autoportret
Data:
Stilul: Impresionism

Date despre pictor:

Născută pe 22 decembrie 1908, după calendarul modern, pe 4 ianuarie 1909, după cel vechi, la Brezoi, actualul judeţ Vâlcea, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler şi a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler, născută Hirschfeldt.
Plecată de lângă noi în data de 18 iulie 2016, la vârsta de 107 ani.
Mai mult decât istoria ne pot surprinde uneori oamenii care o fac şi o trăiesc. Rămânem uneori de-a dreptul uimiţi că generaţii din epoci diferite se mai pot întâlni la modul concret şi că pot comunica direct. O nedreptăţită a istoriei, o pribeagă mult timp, din copilărie şi până spre deplina maturitate când, în fine, şi-a putut afla un loc unde să trăiască şi să lucreze, Medi Wechsler Dinu ar putea constitui nu doar un model artistic, dar şi un model de demnitate şi de umanitate în tot felul de vremuri, de prea puţine ori faste creaţiei şi unei vieţi normale.

Edgar Degas - la grajdiuri, cal şi câine

ANIVERSARE EDGAR DEGAS

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
de el în caschetă militară
în pielea de vită a lui Gingis Han
dar calul plângea stând tolănit
în animalice lacrimi

Şi plângea şi atunci când toţi
pe braţe l-au purtat cântând
şi ca pe bolnav în dune de puf
l-au învelit din toate părţile

Calul plângea. În urma lui stogul
se freca de livadă scutura ovăzul
necheza animalic.

de Tadeusz Nowak (Polonia)

------------------------------------------------------------------------
"Atunci când cineva plăteşte 3.000 de franci pentru un tablou, înseamnă că îi place lui. Când plăteşte 300.000 de franci, înseamnă că place altora."

citat Edgar Degas
------------------------------------------------------------------------
Pictor: Edgar Degas
Titlul: la grajdiuri, cal şi câine
Titlul original:
Data: 1861
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Locatia: Colecţie privată

Date despre autor:

Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris – d. 27 septembrie 1917, Paris) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

Edgar Degas - Caii într-o pajiște

ANIVERSARE EDGAR DEGAS

Dor de cai

Eu sunt copilul ce viseaza
In orice noapte numai cai.
Salbatici naravasi si tineri
Trecand spre mine in alai.

Coamele lungi, electrizate,
Imi lasa dare pe obraz
Si cand necheaza se-nfioara
Fosnind padurile de brazi.

Aburul lor din nari brumate
Inchipuie sub geam stafii.
Ei sunt uitarea amanata,
Sufletul fostilor copii.

Ii vad in bezna noptii mele
Cu insomnii fara temei
Si mi-e atat de dor de dansii
Cum numai grecilor de Zei.

de Mircea Micu

------------------------------------------------------------------------
"De când vederea a început să îmi slăbească din ce în ce mai repede, crepusculul meu a devenit din ce în ce mai singur şi din ce în ce mai mohorât. Numai gustul pentru artă şi dorinţa de a reuşi mă fac să merg înainte."

citat din Edgar Degas
------------------------------------------------------------------------
Pictor: Edgar Degas
Titlul: Caii într-o pajiște
Titlul original:
Data: 1871
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Locatia: Colecţie privată

Date despre autor:

Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris – d. 27 septembrie 1917, Paris) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

Czesław Jan Pyrgies - The Dahlias

la nevidebla ekzistas dimineața este o cafea fierbinte un buchet de dalii o conversație cu deborah un zâmbet nimeni nu percepe taxe pentru e...