sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Ferdinand Georg Waldmüller - Hallstatt

 

Vacanțe

"Ne împrăștiem lucrurile pe nisip
În fața hotelului
Și stăm ore în șir
Ca negustorii sub umbreluțe
Gândurile noastre urmăresc vapoarele
Traversând în convoi golful
În timp ce din depărtare
Vacanțele noastre ne privesc surprinse înapoi
Din bărci de pescuit și bâlciuri
Sau de oriunde mergeau pe atunci
Cu coronițele lor de alge."

de Hugo Williams 
 

 
 
------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ferdinand Georg Waldmüller
Titlul: Hallstatt
Titlul original: Hallstatt
Data: 1839
Stilul: Biedermeier
Mod de realizare: Ulei
Dimensiunea: 45 x 88 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Ferdinand Georg Waldmüller (15 ianuarie 1793 in Vienna – 23 august 1865 in Hinterbrühl, Austria) a fost un pictor si scriitor austriac.

Lee Bontecou - Fără titlu

 

În particular

"De mult timp
nu mai scriu poeme.
Înainte îmi plăcea
să am pagina înaintea ochilor
și să privesc apusul de soare.
Acum
mi se umple capul seara de zgomot,
un zgomot ciudat"

de Agustin Delgado
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Lee Bontecou
Titlu: Fara titlu
Titlul original:
Data: 1959
Stilul: Expresionism abstract
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Lee Bontecou ( 15 ianuarie 1931 - ) pictor american.

Cesar Domela - Meditation (Relief)

 

Peisaj atomic

"Mii de oameni
Au fost spulberați în univers ca o pleavă măruntă,
Asta nu vă spune nimic?
Pământul întreg poate fi spulberat în univers ca o
pleavă măruntă.
Nici asta nu vă spune nimic?"

de Victor Felea
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Cesar Domela
Titlu: Meditation (Relief)
Titlul original: Meditation (Relief)
Data: 1950
Stilul: Concretism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Cesar Domela (15 ianuarie 1913- 15 ianuarie 2020 ) pictor olandez

Giovanni Segantini - Vittore Grubicy

 

Fumătorul de opiu

"M-am scufundat și blând mă-nec.
Muzica dulce ca parfumul și suava lumină
Aurită de la minunăția culorilor sonore
Mă-nfășoară în lințoliul ei pe veci.
Nu mai există timp. Mă-nchid și totuși zbor.
Iar noaptea mă-mprejmuiesc erele apuse.
Am stors plăcerea dintr-un milion de epoci.
În amintire găsit-am viitorul.

Și-am închiriat mansarda asta mică
C-un pat de paie și c-un scaun scobit.
Mi-e trupul rupt ca zdreanța unui cort
Am doar un dumicat de pâine din care-a mușcat guzganul
Și pipa de opiu. Mai am furia, disperarea și regretul
Sufletul vândut la cămătari și spiritul frenetic."

de Arthur Symons
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Giovanni Segantini
Titlul: Vittore Grubicy
Titlul original: Vittore Grubicy
Data: 1887
Stilul: simbolism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Giovanni Segantini (15 ianuarie 1858 – 28 septembrie 1899) a fost un pictor italian nascut la Arco in Trentino.

Eugene Brands - Panta Rei

 

Panta RHEI?

"Cum acest rau n-are de gand sa treaca
Si ne scaldam tot in aceleasi ape,
Sa faca ceva Heraclit, sa faca,
Din unda imputita ne dezgroape.

Caci daca totul curge, cum de noi
N-avem de stire, cat traim cu sir
Si-ntepeniti cu buzele-n noroi
Suntem cobai ai unui lung delir?

De aiuram si-n trista agonie,
Tinandu-ne de marginea rabdarii,
Urlam s-auda zeii disperarii

Ce poate-un biet bob de carne vie,
Fosile prinse-n raul impietrit
¬De vina este numai Heraclit."

de Marin Sorescu
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Eugene Brands
Titlu: Panta Rei
Titlul original: Panta Rei
Data: 1992
Stilul: Art Informel
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Eugene Brands (15 ianuarie 1913 - 15 ianuarie 2002) pictor olandez.

Andrea Benetti - inMovimento I

Un șofer de taxi din Londra


"De la Tooting, unde m-am urcat, și până la Waterloo,
A claxonat, a virat, a înjurat,
Oprea pe lângă bucile cât donița ale femeilor de pe High Street,
Se smucea iar, deschidea fereastra în viteză,
Horcăia și scuipa.


Vorbea mai mult singur,
Despre ultimul single, despre cum a pierdut la mustață la cărți,
Despre o curvă dulcică din nu știu care serial,
Cum ar încăleca-o și cum i-ar acoperi gura rujată,
Și-i vedeai deodată ochii plini de vise îndrăznețe –
Abia a zărit semaforul când s-a făcut roșu
Și a oprit brusc, trăgând frâna de mână.
Volanul a zvâcnit, iar motorul amețise de atâta speranță.
Ne învârteam prin mahalaua Lambeth și contorul creștea ca nebunul.


A venit de departe și l-a costat mult călătoria
Dintr-un sat din Berbice, unde carele cu măgăruș lenevesc
Și se poticnesc pe drumuri cu hârtoape,
Pe lângă femei cu vedre pe cap, cu pletele grele
de unt ghee și de posibili viitori copii,
Pe lângă bărbați puțin aplecați, dând la lopată,
Pe lângă pâlcul de case din lut, înghesuite pentru un pic de umbră,
Unde steagurile hinduse pentru ritualuri ce sfidează lumea,
Stârnind săbiile imperiale ale Creștinătății,
S-au decolorat, și-au spânzurat pânzele și au putrezit,
Agățate în parii de bambus:
Acum înțelege mai bine neliniștea chihlimbarului roșu cu verde,
Se revoltă împotriva celor două linii galbene continue,
Actul său agresiv sună ca pe vremuri trâmbițașii medievali,

Geme a rebeliune
Pe bancheta din spate, unde face sex ieftin
Cu ultima curvă a nopții."

de David Dabydeen
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Andrea Benetti
Titlu: inMovimento I
Titlul original: inMovimento I
Data: 2016
Stilul: Pop fantasy
Mod de realizare: basorelief, tehnică mixtă, ulei, vopsea
Dimensiunea: 40 x 80 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Andrea Benetti ( 15 ianuarie 1964 - ) pictor italian.

 

vineri, 14 ianuarie 2022

Berthe Morisot - The Mandolin

 

***

la telefon îmi răspunse Berthe
cu o voce ciudată
pe melodia "Vino aici, prietene!"
[Zoia Alecu]

am închis telefonul
ușurat




------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Berthe Morisot
Titlul:
Titlul original:The Mandolin
Data: 1889
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:
Berthe Morisot(14 ianuarie 1841 – 2 martie 1895), pictorita impresionista franceza

Franz Bischoff - Capistrano Mission

 

mingea galbenă

"un copil
lovește
mingea galbenă
de zidul
internatului.

mingea mea
îmi pare
încă nu s-a-ntors."

de Gerhard Kofler
 

 
------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Franz Bischoff
Titlul:
Titlul original: Capistrano Mission
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Franz Bischoff (14 ianuarie 1864 – 5 februarie 1929), pictor american

Jean-Baptiste van Loo - Margaret ('Peg') Woffington, Actress

 

Pe genele tale de pasăre

"Pe genele tale de pasăre dorm somn aromat
că de mai multe dimineți fără remușcări lipsesc
de la ora de povestit vise
nu aud ciocănitoarea trezită cu noaptea în cap
cum ciocănește în copacul uscat din fața ferestrei
ca în propriul său craniu
pentru a-și ține visele în cadență de marș
nu aud cucul strigându-și numele resemnat că a mai
trecut o noapte și nu a visat visul în care să găsească
un om cumsecade bucuros să-și schimbe numele cu el
în colivie sticletele se dă huța uimit că nu a visat
niciun vis în care afară să fie primăvară
și să zboare în grădină de pe o creangă pe alta
a cireșilor înfloriți fără să uite din când în când
să se întoarcă în colivia ce o iarnă întreagă l-a ținut
departe de grija zilei de mâine răsfățându-l din belșug
cu semințe de cânepă și apărându-l de ger
cât despre noi nu se știe în ce vis ne-am nămolit
dacă eu te voi aștepta să mergem împreună la scaldă
dacă tu te vei juca de-a albinele într-un câmp de maci
ori amândoi vom sufla deodată în felinar să se stingă
să ne ascultăm dinții clănțănindu-ne de frig și urât
în întunercul care nu mai sfârșește"

de Ion Cocora
 

 
---------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jean-Baptiste van Loo
Titlul:
Titlul original: Margaret ('Peg') Woffington, Actress
Data: c.1738
Stilul: rococo
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jean-Baptiste van Loo (14 ianuarie 1684 – 19 decembrie 1745), pictor francez.

Sever Burada - Autoportret

 

descântec

"aș putea veni pe furiș
te-aș lega la ochi
te-aș învârti de trei ori
ți-aș șopti cântece îmbietoare
și ți-aș părea cea mai frumoasă
ți-aș rezista eroic
ca un soldat în linia întâi
m-aș lepăda de tine
de câte ori s-au lepădat sfinții
de giulgiul morții
m-aș spăla cu sânge și lapte
te-aș lega de mine printr-un fir invizibil
ți-aș crește porci copiii
ți-aș îndopa visele
le-aș scoate la mezat
până când
timpul ți-ar umple măduva oaselor
până la refuz"

de ANDRA MATEUCĂ
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Sever Burada
Titlul: Autoportret
Titlul original:
Data:
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Sever Burada (născut Burădescu) (n. 14 ianuarie 1896, Craiova - d. 3 septembrie 1968, București) a fost un pictor român interbelic de origine aromână

Viktor Pivovarov - Atelierul lui Kabakov. Din albumul „Actori”

 

Exerciţiu

"Nu ardem cărţi. Arderea cărţilor este
ruşinea omenirii. Ori de câte ori s-a petrecut
aşa ceva, au urmat foarte curând
şi oamenii. Şi foarte multe altele.
Nu clădim ruguri din cărţi.
Cărţile nu le aruncăm la gunoi. Nici
nu le rupem. Dar nici Mein Kampf?
Manualele urii? Nici pe acelea? Cine poate
spune, cu precizie, unde se află hotarul?
Pentru că suntem cu toţii de acord că ruperea
unei file din Război şi pace e de parcă
ai smulge inima lui Lev Tolstoi.
Să cureţi geamurile cu poeziile lui Endre Ady
e infamie, ne întunecă pe veci orizontul.
Dar ce ne facem cu străvechea dilemă
când tocmai ni-e frig? Ni-e foarte frig.
S-ar putea, totuşi? Pe cele care asmut?
Pe cele mediocre? Mâzgăliturile? Să faci
focul ca să salvezi vieţi. Dar dacă frigul
durează foarte mult? Se pot şi celelalte?
Şi Biblia ar putea salva vieţi. Nu se poate
nicicum? Nici atunci? Nici dacă ne omoară
o iarnă cumplită? Dar dacă nu-i vorba de noi,
ci de copiii noştri? Pentru ei, da? Oricare
dintre cărţile mele? Tot ce-am scris până acum?
Da? Da. Legea-i în exterior. În interior
e renaşterea. Să nu lași pe seama altuia să decidă! Poezia
aceasta nu-i decât un exerciţiu. Ca o alarmă
pe timp de pace. Dar, dacă vine clipa, nu poate
răspunde în locul tău. Nu-i făcută pentru asta."

de Béla Markó
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Viktor Pivovarov
Titlul: Atelierul lui Kabakov. Din albumul „Actori”
Titlul original:
Data: 1996
Stilul: Conceptual Art
Mod de realizare: ulei pe carton
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Viktor Pivovarov (14 ianuarie 1937 - ) pictor rus.

Vincenzo Cabianca - La gondola

sento poezia ”în gondolă” de ion luca caragiale mă împiedică să adorrm aov ============================================= etichete cerești: ...