************************ 
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Marc Chagall - Eu si satul - 1911. Pictata la un an dupa ce Chagall a 
venit la Paris, lucrarea evoca amintirile artistului legate de satul 
natal si de comunitatea evreiasca din localitatea Vitebsk (Belarus). In 
sat, taranii si animalele traiau alaturi, intr-o dependenta reciproca 
aici sugerata de linia de la ochiul taranului la cel al vacii. Crenguta 
inflorita simbolizeaza pomul vietii si este recompensa a parteneriatului
 lor. Pentru evrei animalele au fost, de asemenea, legatura omenirii cu 
Universul. Formele circulare mari sugereaza corpurile ceresti :Soarele, 
Luna (in eclipsa, stanga jos), si Pamantul.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul : Eu şi satul
Titlul original:
Data: 1911; Paris, Franţa
Stilul:  Cubism
Mod de realizare:ulei pe pînză
Dimensiunea: 150.5 x 191 cm 
Unde se gaseste: Museum of Modern Art (MoMA), New York City, NY, US
Date despre pictor:
Marc Chagall ( 7 iulie 1887, Vitebsk/Belarus – 28 martie 1985, 
Saint-Paul-de-Vence/Franţa), pictor modern cu un stil personal, 
caracterizat de puternica sa individualitate. Universul viziunilor sale 
poetice, care stă sub semnul fanteziei şi al melancoliei, este strâns 
legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în 
creaţia sa, la fel ca şi oraşul provincial bielorus Vitebsk, în care 
artistul şi-a petrecut copilăria.
La 7 iulie 1887 vine pe lume la 
Vitebsk, în Rusia (azi Belarus), Moşe Segal, care se va face cunoscut 
mai târziu ca artist cu numele de Marc Chagall. Copilul este primul 
născut al familiei Zachar şi Faiga Segal, evrei hasidici de limbă idiş. 
Părinţii lui Chagall sunt oameni săraci şi foarte credincioşi. Viaţa de 
familie se desfăşoară în ritmul sărbătorilor religioase în cartierul 
destinat de autorităţile ţariste evreilor. Părinţii sunt analfabeţi, dar
 fiul învaţă să scrie, să citească şi să cânte la vioară. Primele 
cunoştinţe le primeşte la şcoala evreiască, apoi va urma o şcoală laică.
 Ar vrea să devină pictor, la început însă lucrează ca ucenic la un 
fotograf (1906), dar reuşeşte să meargă timp de două luni în atelierul 
lui Iehuda Pen, de la care primeşte primele lecţii de pictură. 
Înfruntând multe greutăţi, în anul următor pleacă la St. Petersburg, 
unde în 1907 devine elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de
 Arte Frumoase. Chagall îşi va continua studiile mai târziu cu Lev 
Bakst, la Şcoala Svansev, care reunea pe reprezentanţii avangardei 
ruse.În anul 1910 ia parte la expoziţia colectivă organizată de Şcoală. 
Se hotărăşte să plece în Franţa. În acest timp se logodeşte cu Bella 
Rosenfeld, care îl va aştepta la Vitebsk vreme de patru ani. Se vor 
căsători în anul 1915.
Ajuns la Paris, artistul îşi adaptează numele
 limbii franceze. La început locuieşte în cartierul Montparnasse, apoi 
se mută în La Ruche, unde existau aproximativ o sută de ateliere de 
pictură. Chagall trăieşte în sărăcie. Noaptea pictează în atelierul 
tixit şi dezordonat, pe pânze improvizate din feţe de masă, cearşafuri 
sau cămăşi de noapte, ziua continuă să studieze. Îi cunoaşte pe poeţii 
Max Jacob şi Guillaume Apollinaire. Cu sprijinul pictorului Robert 
Delaunay, lucrările lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamnă 
(1912).În anii 1913 şi 1914 îşi expune la Berlin tablourile pictate la 
Paris. În 1914 îşi vizitează familia în Vitebsk şi, surprins de 
izbucnirea războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani.În primul an 
de război, lucrează ca funcţionar de stat în St. Petersburg. În cercul 
cunoscuţilor din capitală se află poeţii Vladimir Maiakovski, Serghei 
Esenin şi Alexandr Blok. Se apropie anul 1917, care aduce cu sine 
revoluţia şi războiul civil. În Rusia sovietică, evreii vor deveni în 
sfârşit cetăţeni cu drepturi depline. Când în anul 1914 se întoarce în 
oraşul natal, Chagall îşi regăseşte cu emoţie rădăcinile în folclorul şi
 cultura evreiască, care cunoştea în acea vreme o adevărată renaştere. 
Etnografii evrei adună poveşti şi legende care fuseseră până atunci 
păstrate numai prin viu grai. Această tradiţie naţională neobişnuit de 
bogată reprezintă o completare a textelor cărţilor sfinte Tora şi 
Talmudul.În Poarta cimitirului motivul care dă titlul tabloului este o 
poartă monumentală încununată cu steaua lui David şi acoperită cu 
inscripţii în ebraică. Textul de la baza frontispiciului redă cuvintele 
lui Dumnezeu din cartea profetului Iezechiel: „Iată, Eu voi deschide 
mormintele voastre şi voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele 
voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel…”.
În septembrie 1944, 
soţia sa Bella moare în urma unei infecţii. În America, pe lângă 
tablouri, artistul creează şi scenografii pentru spectacolele de balet 
„Aleko” de Ceaikovski şi „Pasărea de foc” de Stravinsky.În 1948 se 
stabileşte împreună cu pictoriţa canadiană Virginia Haggard la Orgeval, 
în apropierea Parisului. Legătura lor durează până în 1952, când Marc 
Chagall o cunoaşte pe Valentina Brodski, numită de el „Vava”.
Se vor
 stabili la Paris în apatamentul Vavei, pe insula Saint Louis.Din anul 
1966, locuiesc la Saint-Paul-de-Vence, lângă Nisa. Chagall merge de mai 
multe ori în Israel, unde realizează picturi murale în clădirea 
Knesseth-lui (Parlamentul) din Ierusalim. În ultimii ani ai vieţii, 
Chagall continuă să lucreze neobosit. Pictează, se ocupă de sculptură, 
ceramică şi litografie, proiectează vitralii.
Moare la 28 martie 
1985 în Saint-Paul-de-Vence, la nouăzeci şi opt de ani. Marc Chagall a 
intrat în istoria picturii fără să-şi fi creat propria şcoală. Până în 
ziua de azi nu se cunoaşte un alt artist care să se fi raportat la 
creaţia lui. Poezia sentimentală a tablourilor sale, onirismul lor care 
îşi are rădăcinile în folclorul evreiesc şi în spiritul poporului rus, 
culorile strălucitoare care ar fi putut fascina pe mulţi artişti nu 
şi-au găsit adepţi. Chagall nu a încercat să schimbe cursul istoriei 
picturii. A dorit pur şi simplu ca, în felul său original, să ilustreze 
poveşti minunate, născute din propriile experienţe, să-şi exprime 
propriul misticism care poartă mai mult însemnele poeziei decât ale 
religiei.