Vorbesc cu vantul
Vorbesc cu vantul
A spus omul sincer la cel intarziat
Unde ai fost
Am fost aici si am fost acolo
Si am fost intre
Vorbesc cu vantul
Toate cuvintele mele sunt purtate de val
Vorbesc cu vantul
Vantul nu aude
Vantul nu poate auzi
Sunt pe dinafara privind inauntrul
Ce vad
Multa confuzie
Deziluzie
Imprejurul meu
Nu ma poseda
Nu ma impresiona
Doar mi-ai intristat mintea
Nu ma pot instrui sau conduce
Doar folosesc timpul
Vorbesc cu vantul
Toate cuvintele mele sunt purtate de val
Vorbesc cu vantul
Vantul nu aude
Vantul nu poate auzi
Artist: King Crimson
Cântec: I Talk to the Wind
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Edouard Manet
Titlul: Barcă de pescuit venită în fața vântului (The Kearsarge in Boulogne)
Titlul original:
Data : 1864; Franța 
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea: 99.7 x 81.3 cm 
Unde se gaseste: Colecție privată
Date despre pictor:
Édouard Manet (* 23 ianuarie 1832, Paris – 30 aprilie 1883, Paris) a 
fost un pictor francez, precursor al impresionismului.Plecând de la 
izvorul tradiţiilor marilor maeştri, Manet a fost în măsură să lege 
sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i 
s-a spus „pictor al zilelor noastre” (Charles Beaudelaire).
Creaţiile sale au stârnit scandal şi indignare, cu toate că Manet n-a 
dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura 
şi s-o reînoiască.
Manet a fost ultimul pictor clasic şi totodată
 primul pictor modern. Tablourile lui uimesc şi astăzi şi ne trezesc 
interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii 
universale.
Édouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832 în 
Paris. Tatăl său, Auguste Manet, fost diplomat, era funcționar 
ministerial de rang înalt, iar mama, Eugenie Fournier, provenea, de 
asemenea, dintr-o familie selectă. Manet își începe studiile în 1842 la 
gimnaziul Rollin. Tatăl său îl consacră carierei juridice, însă unchiul 
său, Edmond Fournier, îi descoperă talentul artistic și îl sfătuiește să
 urmeze cursuri speciale de desen în cadrul gimnaziului. În 1848 își 
încheie studiile, se gândește să se dedice picturii, dar își descoperă 
și altă vocație: vrea să devină marinar. Nu este însă admis în „Școala 
Superioară de Marină”, de aceea, în decembrie 1848, se îmbarcă la bordul
 vasului „Havre et Guadeloupe”, pe post de cârmaci.Pe vasul care se 
îndrepta spre Rio de Janeiro desenează mult, pe membrii echipajului și 
peisaje marine.
În iunie 1849, după revenirea la Paris, tatăl său
 îi recunoaște talentul și îl sfătuiește să se înscrie la „École des 
Beaux-Arts”. Manet însă, în locul metodelor rigide de învățământ ale 
Academiei, alege școala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale 
de predare ale școlii, Manet are deja ideile sale despre artă, se 
împotrivește tiparelor obișnuite acceptate până la el, solicită 
modelelor sale să se îmbrace, le așază în poziții naturale în locul 
ținutei alese și aranjate. Își desăvârșește tehnica picturală, copiind 
lucrările maeștrilor în muzeul Louvre. Un interes deosebit îi trezește 
Tiziano, Rubens, precum și Velázquez. Din pictura franceză, doi artiști 
sunt considerați înaintașii direcți ai picturii sale: Eugène Delacroix 
și Gustave Courbet. În 1856, părăsește școala lui Couture. Călătorește 
mult, vizitează de mai multe ori muzeele olandeze, unde admiră în 
special picturile lui Franz Hals. În Italia, descoperă Veneția și 
Florența. Copiază tabloul lui Tiziano „Venus din Urbino”. Acum se naște 
în el vestita temă a Olympiei, care va fi pictată zece ani mai târziu. 
Se întoarce în Franța, trecând prin Germania și Europa Centrală, 
vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda și München.
În 1859, se
 prezintă pentru prima dată la „Salonul Oficial” – expoziție organizată 
anual la Paris, unde tablourile sunt selecționate de un juriu select – 
cu tabloul „Băutorul de absint”, o lucrare departe de tradițiile epocii 
ca temă și tehnică picturală. Cu excepția lui Delacroix, care făcea 
parte din juriu, trezește sentimente ostile și este refuzat. Doi ani mai
 târziu, în 1861, tabloul său „Cântărețul spaniol” este selecționat.
Vestit pentru eleganța sa, Manet frecventează concerte la modă, 
cafenele, parcuri. În aceste locuri își găsește inspirația pentru 
tablourile sale înfățișând viața pariziană. Unei astfel de seri i se 
datorează tabloul pictat în 1862, „Concert în parcul Tuilleries”, în 
care putem recunoaște prietenii pictorului, printre care și pe 
Beaudelaire. Tema aleasă de Manet a fost surprinzătoare pentru acele 
timpuri, asemenea tablouri plein-air nu erau considerate artă adevărată,
 erau utilizate pentru ilustrarea revistelor și reportajelor. Criticii 
nu-și ascund dezaprobarea: „Pictura lui Manet supără ochiul, exact în 
același mod în care muzica falsă supără urechea”, scria unul din 
aceștia. În 1863, trimite trei tablouri pentru Salon, unul dintre ele 
fiind „Dejunul pe iarbă”, sunt și acestea respinse. Le expune atunci în 
„Salonul independenților”, stârnind indignarea criticilor, care îl acuză
 de prost gust. Manet a acordat la alcătuirea operei „Dejunul pe iarbă” o
 mare importanță principiilor sale estetice. În primul rând, redă lumina
 de zi naturală. înfățișează nudul feminin într-o ambianță obișnuită, în
 contrast cu obiceiul epocii sale, care admitea reprezentarea nudului 
numai la evocarea temelor din mitologie. Publicul n-a înțeles esența 
operei, au găsit-o nerușinată și provocatoare. În 1865, se prezintă din 
nou la Salon, de data aceasta cu „Olympia”. Și acest tablou primește o 
critică aspră și produce un scandal enorm, comentariile răutăcioase îl 
intitulează „femeie de harem cu burta galbenă”. În această operă Manet 
dorește să-și arate mai expresiv stilul personal. Pictează o femeie 
concretă, din care vrea să creeze o Venus modernă, senzuală. Talentul 
pictorului este provocator, se oferă cu o forță care impune respect, de 
aceea nu este surprinzător că a șocat publicul. Totuși, asupra câtorva 
pictori tineri tabloul a avut un efect deosebit de mare, Cézanne își 
exprimă fără rezerve încântarea.
De acum încolo, Manet, care a 
fost atât de frecvent refuzat de Salon, se apropie de o altă grupare de 
pictori, care vor fi mai târziu impresioniștii. Claude Monet, Edgar 
Degas și Auguste Renoir admiră sincer talentul creatorului Olympiei. În 
1867, pentru a ocoli respingerea care era de așteptat din partea 
juriului „Expoziției Mondiale din Paris”, Manet închiriază un pavilion, 
unde prezintă cincizeci de tablouri. Deși admirator al noilor creații, 
Manet n-a participat niciodată la expozițiile impresioniștilor. A 
preferat să se lupte cu juriul Salonului, și în anii următori se impune 
și este din ce în ce mai des admis la vernisajele Salonului Oficial, dar
 își organizează expoziții și în atelierul propriu.
La 30 aprilie
 1883 se stinge din viață la Paris. După moarte sa, s-au făcut toate 
demersurile pentru ca Olympia să fie expusă în muzeul Louvre. Manet a 
învins, deoarece a intrat printre vechii maeștri și a rămas tot atât de 
actual ca și aceștia, ale căror tradiții le-a urmat, înscriindu-și 
pentru totdeauna numele în istoria artei.