O femeie străină
"Ciudată era doar prezența ei în odaia mea goală.
S-a dezbrăcat și s-a culcat cu mine ca o vulpe.
A spus că are zi liberă. Că va pleca departe de oraș
Și că e mai bine să se culce cu mine acum.
Și-a luat hainele, cămașa și ceva bani de buzunar,
Cu bine, umbră, i-am zis, cu bine, n-o să ne mai vedem
niciodată.
Și așa s-a întâmplat.
Dar ce bucurie mai mare să știi
C-ai fost cu cineva necunoscut într-o cameră goală,
Amintirea unei femei plină de păcat
Care mărturișește că iubește patul.
Și atunci de ce e nevoie să acoperim fericirea
Cu mâna? De ce să fim buni?
Fii sigur că viața ta miroase a crenguță de brad
Și că niciodată n-o să mai rămâi într-o cameră goală
Fără să te gândești la ea.
Ciudată era doar prezența ei,
De unde se vede că lacrimile, plânsul
Sunt ca bătrânii pianiști.
Care aprind o lumânare în plină zi."
de Vasile Petre Fati
ușa încuiată
"Și-am rămas
ca o scândură,
holbându-mă. Ușa
încuiată. Ușa
nu s-a mișcat,
nu s-a umflat,
nu s-a legănat
ca o corabie.
Pe ferestruică
bate lumină. Pot
vedea corabia
încă la țărm.
Căpitanul
n-a spus: legați-l.
Dar hangiul,
hangiul
s-a uitat la mine
și-a văzut
pe dracu’!
Știu că
i-a fost frică
de mine. Știu
sigur. Aș
fi râs – dar știu
ce spăimântare era
pe plantație,
în ochii
vechilului,
Stăpânul,
ochii lui – par
c-ar putea să te
omoare! Frica lui
te-ar putea răpune:
mort rece ca piatra.
Sfoara e strânsă,
încerc
să-mi desfac
mâinile obosite."
de Dorothea Smartt
Nefemeia își aduce aminte de iubire
"Seara,
când cerul își pune
haina purpurie,
nefemeia întinde mâna
după un măr de aur.
Se apasă pe obraz
cu mărul rotund.
Ce ușor e în palmă!
Când mușcă
din măr,
gura i se umple de suc,
sucul dă pe-afară,
îi curge pe piept,
pe lângă sânii
mari.
Pe nefemeie nu
o deranjează cotorul
care îi înțeapă limba.
Își linge de pe degete
sucul dulce,
aduncându-și aminte de iubire
în timp ce marea înghite
soarele."
de Debra Providence
cerc pătrat
"mă trezesc uneori noaptea
şi deschid frigiderul
să văd dacă mai trăieşte
mă liniştesc brusc
mi se pare că e mereu seară
mă întorc dimineaţa la baie
să mă bărbieresc
dar în loc de barbă
îmi creşte iarbă
cineva mă sună de câteva zile insistent
ca să-mi vândă umbre
aşa că ies în stradă şi împietresc
între statuile semafoarelor reci
ştiu că într-o zi o să-ţi scriu o poezie
fără cuvinte
ştirea asta e foarte şocantă
cineva iese din televizor
şi îmi mănâncă toată cina"
de Ion Calotă
O noapte parfumatã
"O noapte parfumatã
și luminile stinse
aerul călduț vibrează
vino vino vampirul meu
vom fi singuri în casă
îmi voi dezgoli gâtul
voi închide ochii sub mușcătură
îmi voi reține țipătul
când dinții tăi vor sfâșia
pieziș carnea-mi fragedă
vino vino vampirul meu
e aproape miezul nopții
fereastra e deschisă
n-am atârnat usturoi
nici crucifix pe perete
nici inima imaculată a lui Iisus
nu ne va înăbuși simțurile
doar noi doi tu și cu mine
ne vom privi în fațã
cu un surâs curtenitor complice
și în aerul nemișcat
supusã îmi voi oferi gâtul
dinților tãi iubiți
vino vino iubitul meu
noaptea-i călduțã și parfumată
supusã îmi voi oferi gâtul"
de Dacia Maraini
Pentru generaţiile viitoare (Un manifest)
"Vreau ca moartea Mexicului să fie frumoasă
Vreau ca moartea lui să fie frumoasă și inexplicabilă ca păsările
Vreau ca trecutul să fie o întâmplare nemaivăzută inventată în viitor
Vreau ca numele meu să fie viaţa
Vreau ca America să-și dea drumul și să ne arate că e marginea unui OZN
Vreau ca sexul meu să fie viaţa
Vreau ca tradiţia literară a oamenilor să fie mișcarea cometelor
Vreau ca ţara mea natală să fie viaţa
Vreau ca scriitorii să urce înapoi în copaci și să rearanjeze constelaţiile
în ordine alfabetică în fiecare noapte
Vreau ca poeţii să nu se mai numească poeţi și să se numească vise, și visele
să se numească stele sau licurici sau pâraie sau triciclete
Vreau ca tinereţea să fie un avanpost al lumii, nu un avanpost al anilor
Vreau ca poezia să se confunde cu proza și proza cu un tratat știinţific
și ăsta cu un nou sistem planetar
Vreau ca poziţia mea socială să fie viaţa
Vreau ca poeţilor să le fie frică de nemurire și de stabilitate
Vreau să fiu cunoscut ca universitar, nu pentru că sunt la universitate,
ci pentru că sunt în univers
Vreau ca poemul să fie confundat cu un tratat filosofic sau cu un tratat
politic sau cu o căprioară care a fost rănită în mijlocul pădurii
Vreau ca naţionalitatea mea să fie viaţa
Vreau ca acest manifest să fie distrus de oricine îl citește și înlocuit cu unul
mai sincer și mai frumos
Vreau ca grupurile literare din zilele noastre să privească împreună munţii
și râurile și supereroii din spaţiu
Vreau ca artiștii să-și arunce operele în mare și să înceapă să scrie
pe corpurile lor
Vreau ca vârsta mea să fie viaţa
Vreau ca literatura universală să fie numită istoria pre-literaturii din viitor
Și vreau ca cele mai frumoase poeme ale generaţiei mele să fie scrise
pe pereţii metroului"
de David Meza
(traducere de Cătălina Stanislav și Vlad Pojoga)
***
"Dar sunt faimoasă.
Lumea mă recunoaște,
în ciuda fracturilor.
Nu sunt chiar Mona Lisa
(ce mult aș vrea să-i șterg
de pe chip aroganța aia
atât de captivantă).
Oare ea nu știe că arta, marea artă,
nu e neapărat o pictură în ulei?
Sunt un magnet,
nu lipsit de frumusețe.
Sunt emblematică
pentru suferința secolului XX.
Sunt un simbol
de posibile compoziții.
Lacrimile mele sunt lacrimi de fericire,
diamante mari de-a dura pe obraz."
de Grace Nichols
la nevidebla ekzistas dimineața este o cafea fierbinte un buchet de dalii o conversație cu deborah un zâmbet nimeni nu percepe taxe pentru e...
