Sandro Botticelli: Portret- Simonetta Vespucci

ZIUA SANDRO BOTTICELLI

Aş vrea să fiu o clipă însorită….

Aş vrea să fiu o clipă însorită
să pot străpunge flacăra privirii,
s-aprind pe buze floarea veştejită,
să luminez tăcerile iubirii.

Aş vrea din freamătul pasiunii
culoarea vie a dorinţelor târzii,
fiorii verii pe cărările pădurii,
aş vrea o clipă doar aici să fii.

M-am îmbrăcat în rochia de mireasă
când mugurii abia stăteau pe ramuri
cu drag aprind poveştile în casă,
şi visurile le-mpletesc la geamuri.

Dar zboară gândul cu aripi de lumină
căci zarea noaptea minţii risipeşte,
ascult iubirea ta ce picură-n surdină
ca cerul ce-n priviri se cuibăreşte.

de Marilena,18.08.2010

------------------------------------------------------------------------------
Sandro Botticelli: Portret- Simonetta Vespucci
Data: 1476
Stilul: Renascentist
Media: tempera pe lemn
Dimensions: 35 x 47.5 cm
Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.

Sandro Botticelli: Primavara

ZIUA SANDRO BOTTICELLI

Ne desparte doar o primavara…

Privesc de la fereastra
cat de lunga este iarna
fara poezia cuvintelor,
fara muzica frunzelor
in copacul cu doua radacini.
Impletesc firul gandului
care sa ma duca la tine,
pe stanca maslinilor,
langa gardul viu al lendrilor,
de-a lungul drumulul Adriaticii,
pentru a respira aromele amintirilor.
Este frig in inima lui martie,
zeul razboiului intre ieri si azi;
ramane insa calda respiratia visului
crescut pe spatele comorilor tale,
mostenire grea pastrata in izvoare,
in sufletul podului de piatra.
Stau la fereastra si te astept sa-ti spun
ca nu marile si muntii ne despart,
ci parfumul marului cu aceeasi radacina,
al fructelor coapte in aceleasi palme,
zborul liber intre oglinzile a doua ferestre
care sa topeasca anotimpurile
in una singura,
poezie in muzica,
muzica intr-o fantana;
ne desparte doar o primavara
a fluierelor mele ce rasuna de departe…

de Marilena Rodica Chiretu
09.03.2010

===============================================
DESCRIERE
Terminat pe la mijlocul deceniului al optulea al secolului al XV-lea, acest tablou complex, ca un vis, pare să spună o poveste care nu şi-a trădat niciodată în întregime semnificaţia , în ciuda eforturilor a numeroşi istorici de artă aflaţi sub vraja ei. Pictura lungă de trei metri, La Primavera urma să fie plasată deasupra unui pat de zi, lettucio. În ea sînt reprezentate nouă figuri semi-mitice într-o livada de portocali. Pînza pare a invita la o lectură de la drepta spre stînga. În partea dreaptă un mînios zefir înaripat urmăreşte o nimfă, care se îndreaptă înspre prim-planul luxuriant. În centru, zeiţa Venus sau poate o Madonă zîmbeşte enigmatic, cu capul într-o parte şi cu ochii fixaţi asupra privitorului. La dreapta ei sunt trei fecioare, adunate în cerc. Aceste “Trei Graţii” semnificau în astrologie Soarele, Venus şi Jupiter, spunea Ioan. Una din ele aruncă o privire plină de adoraţie unui frumos Mercur aflat în colţul stîng, pe cînd Cupidon o ţinteşte cu săgeata sa. Mercur însa îi întoarce spatele, înălţînd caduceul spre un norişor sau o urmă de fum pe cer. În ciuda multor încercări, nimeni nu a reuşit să ofere o explicaţie satisfăcătoare tabloului. Fusese concepută viziunea ca un omagiu adus lui Marsilio Ficino şi Academiei neoplatoniciene din vremea lui Boticelli, aşa cum au avansat unii, sau a fost alcătuită ca un avertisment dat tînărului Lorenzo Magnificul, pentru că nu se căsătorise cu fata visurilor sale, care a şi murit la un an după ce pictura a fost terminată ? Se referea oare tabloul la vreo formulă alchimică, după cum susţineu alţi comentatori ? Lipsa unui răspuns face ca fascinaţia exercitată de pictură, să nu se diminueze. Singurul lucru clar este că oferă o viziune tulburătoare, înlănţuitoare, a puterii erosului în universul omenesc. Culianu împărtăşea obsesia lui Boticelli pentru figura zeiţei deoarece simţea limpede că această alcătuire de linii, forme, culori, proporţii îi stimula creativitatea, şi, pe de altă parte, o lega de salvarea lui în momentul tentativei sale de sinucidere. Iar Hillary semăna cu Venus din Primavera, şi din cunoscuta Naştere a zeitei şi, orîcîte zîmbete cenzuratoare punea între el şi această convingere, ştia ca ea fusese femeia blondă pe care o văzuse în viziunea sa.
===============================================
Sandro Botticelli: Primavara
Data: 1478
Stilul: Renascentist
Media: tempera , panel
Dimensions: 203 x 314 cm
Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.

Sandro Botticelli: Nasterea lui Venus

ZIUA SANDRO BOTTICELLI

NAŞTEREA LUI VENUS

Taina însăși parcă-o vezi,
Când natura se renaște,
De te uiți, mai să nu crezi:
Un miracol marea naște!..

Scoica blând e clătinată
De zefirul serii dulce
Spuma mării cea curată
Viață dă duioasei prunce.

Și ce zveltă-i, grațioasă!
Pielea albă-i spuma mării,
E eternă, e frumoasă,
De nu poți s-o dai uitării.

De la creștet la călcâie
Părul blond o înfășoară,
Vântul leneș o mângâie
Pe-acea fragedă fecioară.

Lin în scoica aurie
Flori de măr o împresoară,
Iară marea azurie
Cu-a ei valuri o-nconjoară.

Iat-o-ncet pășind în iarbă,
Încântând natura toată.
Marea parcă dă să fiarbă,
Unde-a fost scoica lăsată.

Și se-afundă în pădure
Pe poteci ascunse-n crânguri,
De perfecta ei făptură
Viul totul se frământă.

Iarba pare că o cheamă
Pe-un covor de catifea,
Păsări zboară... Sus pe ramuri
Vin să cânte pentru ea...

Flori plăpânde-i se închină,
Zâna codrilor privește
Frumusețea ei divină.
Codrul joacă, frunza crește...

Ea a fost menită lumii
Etalon de puritate,
Apărând din raza spumei
Venus – o divinitate.

de  Evelina Negară

=============================================
DESCRIERE
Pictura nu înfăţişează naşterea zeiţei frumuseţii din spuma marii, aşa cum a fost descris episodul de clasicul poet Hesiod în Teogonia (ce a reprezentat un punct de pornire şi inspiraţie pentru pictor), ci momentul în care aceasta ajunge la ţărm. Botticelli este totodată influenţat şi de un contemporan al său, Angelo Poliziano. În poemul sau Venus este adusă la mal într-o cochilie de scoică purtată de Zefir, zeul vântului, şi Aura, briza, aflaţi într-o strânsă îmbrăţisare.
Botticelli pictează trupul zeitei în manieră sculpturală, adaugând o tuşa de negru conturului. Carnaţia în tonuri de alb uşor colorat cu galben şi pe alocuri roz, nu este naturală, ci ne sugerează suprafaţa unei statui. Artistul a dorit să confere frumuseţii sale şi aura purităţii totodată, suprapunând o Venus celestă uneia terestre, naturale. Poziţia corpului, cu un picior pe care se sprijină şi celălalt puţin ridicat, crează senzaţia că este extraordinar de uşoară, iar linia curbată a corpului conferă o armonie deosebita compoziţiei. Atitudinea aparent pudică, de acoperire, lasă totuşi privitorul să exploreze corpul personajului. Privirea alunecă dispre chip spre braţe, în special spre cel stâng, datorită formei în triunghi răsturnat a bustului.
Triunghiul este un element evident şi important care structurează după legile armoniei divine compoziţia picturii. Triunghiul după care pictorul a trasat liniile acestei compoziţii are vârful deasupra capului lui Venus şi este format în primul rând din braţele şi corpurile personajelor simbolice care o înconjoară pe Venus.
Triunghiul în artă este un simbol al unitătii, al perfectiunii, pe care îl regăsim desemenea şi în simbolismul Sfintei Treimi din creştinism.
Putem vedea două triunghiuri principale –unul în jurul corpului lui Venus, sugerând perfecţiunea frumuseţii divine care o defineşte pe zeiţă, şi celălalt creat de poziţia încântătoare a braţelor lui Venus care arată că ea deasemenea oferă permanent această frumuseţe copleşitoare. Zeiţa apare exprimându-şi plină de graţie puritatea prin frumuseţea sa exterioară, în timp ce rămâne modesta în ceea ce permite privitorilor să vadă.
Legenda care a inspirat această capodoperă a fost vazută ca un simbol al misterului prin care mesajul divin vine în manifestare, iar Boticelli a urmărit să decripteze acest mit lumii întregi prin viziunea sa artistică valoroasă. Având în vedere aceste semnificaţii, în lumina artei iniţiatice, putem să intuim că artistul atunci când a realizat această capodoperă s-a raportat la Puterea Feminină Sacră care animeză întregul Univers, sau Mahashakti (aşa cum este ea numită în traditţia orientală).
„Mai întâi cerul şi continentele, fundurile mărilor, globul strălucitor al Lunii, focurile radioase ale lui Titan, au fost făcute să existe şi să trăiască de către un suflu tainic ce exista deja înlăuntrul lor (Spiritus intus alit); fiind infuzat într-un anume fel în toate membrele (părţile, zonele) lumii, acest duh mişcă întreaga masă a creaţiei (Mens agitat molem) şi totodată el se amestecă şi este prezent fără încetare în acest mare trup universal“. (Virgiliu, Eneida, VI) Citat preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Atmosfera picturii este dinamică, animată fiind de acest suflu creator. Toate personajele, şi chiar şi celelalte elemente, plutesc…
Venus pluteşte pe valuri şi pe cochilie cu părul răsfirat, Hora, zeiţa anotimpurilor, o întâmpină cu o mantie minunată ce se ondulează complicat şi picioarele sale parcă abia ating solul, trandafirii sunt şi ei purtaţi de vânt (odată cu naşterea Afroditei, spune legenda, a aparut şi trandafirul). Numai trunchiurile copacilor fac legatura cu pământul, însă şi ramurile lor par să fie atinse de briză.
„ În Biblie se vorbeşte întotdeauna despre „suflul“ cel tainic al lui DUMNEZEU care plutea deasupra apelor (Facerea 1-2), precedând ontologic întreaga Creaţie: crearea lumii şi crearea omului, care a dobândit viaţă atunci când DUMNEZEU i-a insuflat-o (sub forma unui astfel de suflu) în nări (Facerea 2,7).” Citat preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Un alt simbol important care apare în tablou și care întăreşte această analogie cu Mahashakti (Puterea Sacră feminină) este scoica care susţine trupul zeiţei.
Din moment ce apa însăşi este un simbol al fertilităţii, scoica fiind un produs acvatic este recunoscută ca fiind un simbol al fertilităţii feminine.
În Grecia antică (a cărei cultură a influenţat puternic arta renascentistă), scoica împreună cu perla erau un simbol al actului creaţiei şi deasemenea o reprezentau pe Suprema Mamă Divină a tuturor zeițelor. (Mahashakti –n.n.)
Deasemenea prezenţa naturii este puternică in pictură, abundând de flori care se regăsesc peste tot în aer şi pe veşminte, trimiţându-ne din nou la simbolismul Supremei Mame Divine.
În încheiere oferim un alt citat sugestiv şi inspirator preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru :
„În stările elevate de extaz divin, Duhul Sfânt ni se revelează ca fiind un enigmatic sistem unificat, care funcţionează în permanenţă ca un tot indivizibil, ce acţionează astfel încât să realizeze intenţiile şi Voia lui DUMNEZEU. Întregul Macrocosmos a fost manifestat prin intermediul Duhului Sfânt, care în felul acesta exprimă în totalitate intenţiile esenţiale şi Voia Tatălui Ceresc (DUMNEZEU). Totodată, Duhul Sfânt este o putere feminină sacră ce acţionează în permanenţă într-o perfectă şi deplină stare de unison cu înţelepciunea supremă a lui DUMNEZEU TATĂL.”
--------------------------------------------------------------------------
Sandro Botticelli: Nasterea lui Venus
Data: 1485
Stilul: Renascentist
Media: tempera pe panza
Dimensions: 180 x 280 cm
Galleria degli Uffizi, Florence, Italy
Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.

Jean Auguste Dominique Ingres - Marea odaliscă

Odalisca

Sub o durere-adinca sarmanu-mi suflet geme
Si ochii-mi varsa lacrami !
D-ar fi s-aleg din dor
Si din mormintul negru de care tot se teme,
Mai bine-as vrea sa mor !
In fundul astii inimi desertul se-ntroduce,
Si nimenea nu stie !
Si cui voi spune eu ?
Si cine ma asculta, o,
Dumnezeul meu .'
Ce suflet bun si dulce !
Iluziuni de viata, d-amor ce ne imbata
Pe sufletu-mi adesea se lasa si plutesc
Ca focul diminetii pe marea azurata ;
Dar, vai ! se risipesc !
Adinca intristare pe viata mea, vai ! zace !
Si nici o mina draga nu sterge plinsul meu !
Si cine poate stinge un dor atit de greu,
Ferice a ma face ?
Dar tu puteai a face sa piara-aceasta ceata,
Sa-ntorci inimii mele iluziile dragi,
Sa dai placere lumii, chiar mortii sa dai viata,
Un zeu chiar sa ma faci !
In darn eu voi a stinge, o, dulce neinvinsa,
Amorul tau ce-n sinu-mi ma arde ca un foc,
Nimic nu-l poate stinge!
Vai! viata mea e stinsa!
El insa sta pe loc.
Eu nu cunosc, o, draga, nimic decit durere
Din patima frumoasa ce-mi dai, sufletul meu !
Unic dar ce-mi faci mie la cite sufar eu,
in noapte si-n tacere !
Tu, care cu placere ma leganai in lume
De gratii infinite, de vise dulci d-amor,
Oh ! trebuit-a, oare, sa faci, o, dulce nume,
Din viata mea un dor ?
Nu !
Nu mai e speranta sa gust eu cu placere
Odihna ce-mi lipseste decit intr-un mormint ?
Si numai moartea poate la cruda mea' durere,
Sa plinga pe pamint !"
Asa cinta pe mare sub dalbele seraie,
In umbra noptii dese, un june trecator
Si luna varsa dulce lumina ei balaie
Pe luciul
Bosfor.
O voce din fereastra, suava ca o miere,
Unindu-se ferice cu al tamburii sun,
Lasa sa se auza ast cintec de durere
Ce muntii drag il spun : „Dar inima mea are atita trebuinta
D-amor, de fericire !
Ca tine sufar eu !
Da-mi sufletu-ti ce arde de foc si de credinta,
Sa arza cu al meu !" Ea cinta si natura paru ca se imbata.
A noptii stea de aur in sinul unui nor
Si marea azurie si noaptea parfumata
Tresar d-un sint amor !

de Dimitrie Bolintineanu

=================================================
DESCRIERE
JEAN AUGUSTE DOMINIQUE INGRES(1780-1867)-pictor francez neoclasic. “Marea odaliscă”, considerată una din cele mai luminoase apariţii ale unui trup de femeie din arta secolului XIX, o “reprezentare idealizantă”. A fost pictat în 1814, Ingres, aflându-se la Napoli pentru a picta membrii familiei regale, întâlneşte o tânără . Între cei doi se înfiripă o relaţie de dragoste,”niciodată consumată, dar idealizată prin pictură.” Această operă de artă dispărută, prin galeriile subterane, l-a inspirat pe Adrien Goetz, sciitor francez, în romanul său “La Dormeuse de Naples”. Acest tablou ne prezintă silueta unei femei gingaşe, elegantă întinsă, cu spatele la noi, dar căreia i se vede chipul. Este pe un pat cu ţesături bogate, draperii grele(din damasc?). Pe cap are un turban, (care îi “protejează integritatea”).Trupul are linii cursive, luminoase, umerii şi capul ies în evidenţă. Ingres a sacrificat proporţiile anatomice, în favoarea frumuseţii, afirmând : ”gâtul unei femei nu este niciodată prea lung”. Curbura spatelui pare că nu se mai termină (are trei, patru vertebre în plus!), şoldurile prea largi, sânul poziţionat aproape sub axilă, piciorul strâns pare “legat în mod bizar de restul trupului”. Faţa are trăsături regulate , ochii mari, lipsiţi de gene (tipic la Ingres), trădează o curiozitate, o “lascivitate diafană a privirii”. Toate aceste detalii transformă această femeie dintr-un “simplu obiect al plăcerii într-un simbol al senzualitatii.
ODALÍSCĂ, odalisce, s. f. Sclavă în serviciul soțiilor sultanului; p. ext. cadână, – Din fr. odalisque.
ODALÍSCĂ, odalisce, s. f. Femeie de serviciu în haremul unui sultan; p. ext. cadână. – Din fr. odalisque.
=================================================
Jean Auguste Dominique Ingres - Marea odaliscă
Data: 1814
Stilul: Neoclasicism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 162 x 91 cm
Musée du Louvre, Paris, France

EDGAR DEGAS: CLASA DE DANS (LA CLASSE DE DANSE)

Aerul și Balerina

Balerina se rotea cu pași ascuțiți ca niște vârfuri de săgeți.
Părul strâns contrasta cu albul pielii și se termina în creștet cu o pană.
Putea fi de lebădă albă sau neagră, de pelican roz, de slabi ereți.
Iar brațele se-mpreunau în aerul roșu, semănând cu o rană.

Balerina era femeie și aerul o știa. Balerina iubea să își salte
Poala albă de tul a rochiei ce aluneca înapoi pe un picior.
Aerul se încălzea când ea dansa pe notele mai înalte,
Căci el era peste tot - în celulele ei, în păr, pe brațe, pe gâtul frumos mirositor.

Și aerul se îndrăgosti de balerina ce făcea piruete amețitoare.
Aerul o cuprinse în brațe și făcu dragoste cu ea chiar acolo,
Pe scena întunecoasă, luminată doar în centru, de prezența orbitoare
A unei femei balerine ce simțea că plutește pe un suav tremolo.

de Laura Danaila

=====================================================
DESCRIERE
EDGAR DEGAS: CLASA DE DANS (LA CLASSE DE DANSE)
Spre deosebire de colegii impresionisti, Edgar Degas nu este adeptul picturii in aer liber si al studiului cadrului natural. Cu toate astea, este considerat unul dintre cei mai apropiati pictori de acest grup si a fost de obicei asociat cu impresionismul.
Edgar Degas a lucrat la numeroase schite si studii ale balerinelor, de aceea interesul asupra lor revine de-a lungul timpului si este o tema centrala in munca lui Degas.
Pictura de mai sus ilustreaza un mare grup de dansatoare – in picioare si asezate – alaturi de profesorul lor de dans, in sala de repetitii. Scena isi pastreaza naturaletea prin analiza unui moment intim din scena repetitiei. Unele dansatoare repeta dansul si sunt active, altele se odihnesc. Toate detaliile sunt calculate de catre artist pentru a crea atmosfera repetitiei si pentru a ne face sa ne simtit in incapere. Desi balerinele ne atrag atentia la prima vedere, la o analiza ulterioara putem observa ca de fapt profesorul se afla in centrul atentiei.
=====================================================
EDGAR DEGAS: CLASA DE DANS (LA CLASSE DE DANSE)
Data: 1871-1874
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 75 x 85 cm
Musée d'Orsay, Paris, France