vineri, 29 decembrie 2017

Vladimir Yegorovich Makovsky - la bucatarie


Mirosul gătitului

Mirosul gătitului ajunge la mine în cameră
Vorbește clar de copilărie și multe lucruri.
Întotdeauna în aceste zile, sunt aproape în lacrimi fiindcă
Părinții mei și cu mine ne părăsim casa.
Chiar și lucruri ce rănesc afecțiunea îmbrățișează.

Zi după zi, mi-am aranjat cărțile:
Nimic senzațional dar toată
Experiența e ca un nerv deschis.
Părinții mei și cu mine ne schimbam priviri reci.
Oh, fiecare e ca un vas plin până la buză

În care florile se înclină afară și doresc aer.
Și noi. Mirosul gătitului se ridică înalt
Dar abia mă atinge pentru că știu
Că trei sferturi din mine nu mai sunt aici.

Și totuși iubesc acest cer zbuciumat, plin de reproșuri
Și mi-e frică de unde trebuie să merg.

de Elizabeth JENNINGS

 


-----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vladimir Yegorovich Makovsky
Titlul; la bucătărie
Titlul original: На кухне
Data: 1913; Federaţia Rusă
Stilul: Realism
Mod de realizare: ulei pe pinza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Vladimir Yegorovich Makovsky(7 februarie 1846 Moscova - 21 februarie Petrograd) a fost un pictor, colectionar de arta si profesor rus.Makovsky a fost fiul colectionarului de arta, Yegor Ivanovich Makovsky, unul dintre fondatorii Scolii de Arta din Moscova. Vladimir a avut doi frati, Nikolai Makovsky si Konstantin Makovsky, si o sora, Alexandra Makovsky, toti devenind pictori renumiti. Vladimir a studiat la Scoala de Pictura, Sculptura si Arhitectura din Moscova.Si-a terminat studiile in 1869, iar in anul urmator a devenit unul dintre fondatorii Asociatiei Expozitiilor de Arta.In lucrarile lui a pictat scene cu oameni din popor, scene in care critica falsa simpatie a aristocratilor fata de saraci, sau atragea atentia fata de opresiunea si persecutia jandarmeriei ţariste. In 1878 a devenit academician. In anii optezeci, in perioada picturii ruse "democratice", Makovsky a creat cele mai valoroase lucrari ale sale. In 1882 a devenit profesor la Scoala de Arta din Moscova dupa moartea lui Vasili Perov. La sfarsitul anilor 1880, Makovsky a inceput sa picteze lucrari sumbre.Dupa Revolutia din Octombrie 1917, Makovsky a contribuit la trecerea de la traditiile realiste la etapele timpurii ale realismului socialist.

joi, 28 decembrie 2017

Vladimir Yevgraphovich Tatlin - Model - Aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI VLADIMIR YEVGRAPHOVICH TATLIN

* * *

vreau să fiu un supemodel
în noaptea târzie
vreau să apar pe prima pagină
a unei reviste de modă
înconjurată de basme
în fiecare zi

(cav)



-----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vladimir Yevgraphovich Tatlin
Titlul: Model
Titlul original:
Data: 1913
Stilul: Cubism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Tretyakov Gallery, Moscow, Rusia

Date despre pictor:
Vladimir Yevgraphovich Tatlin (în rusește: Владимир Евграфович Татлин; 28 decembrie [O.S. 16 decembrie] 1885 - 31 mai 1953) a fost pictor și arhitect sovietic.

Philip Wilson Steer - Strada pe timp de ploaie


ANIVERSAREA UNUI IMPRESIONIST ENGLEZ - PHILIP WILSON STEER

Când plouă

Plouă. Acest picurat ce îl aud
neregulat, ocazional, aproape linişte
căzînd de pe maluri, e o ploaie
care, de îmi astup urechile, tot o voi auzi, continuă
şi verticală în noaptea calmă pe care numai ea
o întretaie.

În mine tot aşa, precum în noapte, ceva
se rupe. O întrerupere ce se deschide,
o radere se instalează în fluidul timpului.

Plouă. Iar ceea ce în mine se separă
se-ndepărtează retractil şi fugitiv. Nu ştiu
ce a fost rupt. Ceva a fost, e sigur.
Ceva ce nu rămîne. Ce nu se mai întoarce
niciodată.
Plouă. Dar, dacă în ploaia ce voi auzi-o într-o zi
am să aud cum se întoarce aceea ce acum se-ndepărtează,
voi şti prea bine că altă ploaie rupe
ceva. O întrerupere
se deschide din altă întrerupere ce-a fost
şi altă radere-n fluenţa timpului
se instalează,
din ceea veche-n mine la fel precum din mine în vechea
radere.

de Jorge de SENA

 


-----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Philip Wilson Steer
Titlul: Strada pe timp de ploaie
Titlul original:
Data: 1887
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colecţie privată

Date despre pictor:

Philip Wilson Steer(n: 28.12.1860 – d: 18.04.1942)a fost un pictor englez. Fiul unui pictor, Philip Steer, a lucrat la departamentul de monede si medalii din British Museum in 1875, dar a considerat ca postul impunea mult prea multa rigurozitate si s-a reintors la pictat. A studiat la o scoala de arta sub indrumarea lui John Kemp, iar in perioada 1880-1881 s-a inscris la scoala de desen din Kensington. A fost respins de Academia Regala de Arta si a plecat la Paris in octombrie 1882, unde a studiat la Academia Julian sub indrumarea profesorului William-Adolphe Bouguereau. In ianuarie 1883 s-a transferat la Ecole des Beaux-Arts si s-a aflat sub indrumarea lui Alexandre Cabanel. Steer si-a expus operele la Academia din Londra si la galerii din Paris. Primele sale tablouri pastrau ceva din stangacia unui adolescent, insa cele care au urmat intoarcerii sale in Anglia sunt considerate adevarate capodopere.

Félix Edouard Vallotton - Tînără cîntând la pian

ANIVERSAREA PICTORULUI IMPRESIONIST FELIX EDOUARD VALLOTTON

Jurnalul zilei de azi.

După cutremurul de noaptea trecută, azi am cîntat jazz, la un pian special – cu 46 de clape, 5 octave, două terţe. Nimic deosebit pînă acum. Încântarea a venit pe parcurs.
La început am cîntat, sonata în si bemol major, urmată de o melodie despre artă şi la Vita e bella, amintindu-mi de Benigni (ce actor minunat). Începuse să ningă , timp în care gîndul m-a dus pe cărări de munte, pe creste şi în Bucegi. Am schimbat puţin repertoriul cîntând despre crepuscul, refugiu şi recompensa de dimineaţă, terminînd cu azi cînt jazz. Acum sînt o tăcere. Îmi voi continua concertul, mîine. (cav)
------------------------------------------------------- -
azi cînt jazz

de astăzi nu va mai cînta cocoşul
lipsa lui mă duce cu gîndul
la moartea căprioarei
miros de carne sub unghii
mă bîntuie gîndul că n-am să mai pot scrie
azi cînt jazz
cobor etajul de jos al fiinţei
muzica e pretextul
care mă salvează.

de Mihaela Stanciu
din volumul Azi cînt jazz,
2016 casa de pariuri literare






 



-----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Félix Edouard Vallotton
Titlul: Tînără cîntând la pian
Titlul original:
Data: 1904
Stilul: Post-Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 57 x 43.5 cm
Unde se gaseste: Hermitage Museum, Saint Petersburg, Rusia

Date despre pictor:

Félix Edouard Vallotton (28 decembrie 1865 – 29 decembrie 1925) a fost un pictor si grafician elvetian asociat cu Les Nabis. A avut un rol important in dezvoltarea gravurii moderne in lemn. A petrecut multe ore in muzeul Luvru, unde a admirat lucrarile lui Holbein, Dürer si Ingres; acesti artisti vor ramane modele pentru Vallotton pe toata durata vietii sale. Primele sale lucrari, ca de exemplu "Ingresque Portrait of Monsieur Ursenbach" (1885) au fost lucrate in traditia academica, iar autoportretul sau din 1885 a primit o atentie importanta la Salonul artistilor francezi din 1886. In perioada urmatoare, Vallotton a pictat, a scris critica de arta si a facut numeroase lucrari grafice. In 1891 a executat prima sa gravura in lemn, un portret a lui Paul Verlaine. Gravurii sale in lemn produse in anii 1890 au aparut in periodice si carti din Europa, precum si din Statele Unite, recunoscandu-se ca fiind fundamental inovatoare in gravura. Vallotton a fost considerat leader in renasterea gravurii in lemn ca mediu artistic.
Prin 1892 s-a alaturat miscarii artistice Les Nabis, un grup de tineri artisti din care faceau parte artistii Pierre Bonnard, Ker-Xavier Roussel, Maurice Denis si Edouard Vuillard, cu care Vallotton a avut relatii de prietenie pe viata.
A fost un artist prolific intotdeauna, iar la sfarsitul vietii avea peste 1700 de picturi si aproximativ 200de gravuri, in afara de sutele de desene si cateva sculpturi.A murit la o zi dupa aniversarea varstei de 60 de ani, dupa o operatie de cancer in Paris in 1925.

Philip Wilson Steer - Portrait of Miss Scobell in a Bathchair (The Convalescent)


tăcerea nu e linişte

îmi iau timp să-mi amintesc de noi
încerc să-mi ordonez gîndurile
aşa cum ne-aşeza învăţătoarea în curtea şcolii: doi cîte doi
careul meu o ia razna
gîndurile se proptesc de pereţi
tăcerea nu e linişte
e strigăt storcit pe ziduri
în jur e-atîta aer şi-atîta utopie

de Mihaela Stanciu
din volumul Azi cînt jazz,
2016 casa de pariuri literare



-----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Philip Wilson Steer
Titlul: Portrait of Miss Scobell in a Bathchair (The Convalescent)
Titlul original: Portrait of Miss Scobell in a Bathchair (The Convalescent)
Data: 1898
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Southampton City Art Gallery, Southampton, UK

Date despre pictor:

Philip Wilson Steer(n: 28.12.1860 – d: 18.04.1942)a fost un pictor englez. Fiul unui pictor, Philip Steer, a lucrat la departamentul de monede si medalii din British Museum in 1875, dar a considerat ca postul impunea mult prea multa rigurozitate si s-a reintors la pictat. A studiat la o scoala de arta sub indrumarea lui John Kemp, iar in perioada 1880-1881 s-a inscris la scoala de desen din Kensington. A fost respins de Academia Regala de Arta si a plecat la Paris in octombrie 1882, unde a studiat la Academia Julian sub indrumarea profesorului William-Adolphe Bouguereau. In ianuarie 1883 s-a transferat la Ecole des Beaux-Arts si s-a aflat sub indrumarea lui Alexandre Cabanel. Steer si-a expus operele la Academia din Londra si la galerii din Paris. Primele sale tablouri pastrau ceva din stangacia unui adolescent, insa cele care au urmat intoarcerii sale in Anglia sunt considerate adevarate capodopere.