luni, 24 mai 2021

Emanuel Leutze - Worthington Whittredge in His Tenth Street Studio

 puțin

"(sunt liniștit
mângâi cu plăcere
capul răutăților

mă gândesc la orașul
unde fumegă lăzile de gunoi
ca niște altare de jertfă

am fost furios
am tăiat gâtul
fiolelor

am strigat în oraș
- „am și eu un schelet
de ce să nu vă fie frică?“

lângă vitrine
mă opream
să-mi aranjez
puțin scalpul)"

de Constantin Acosmei



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Emanuel Leutze
Titlul:
Titlul original: Worthington Whittredge in His Tenth Street Studio
Data : 1865
Stilul: Romantic
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Emanuel Leutze ( 24 mai 1816 - 18 iulie 1868) pictor german.

Jules Perahim - Fara titlu

 Gânduri

"A gândi, a trăi, mare de-abia distinctă;
Eu - uite-aşa - tremur,
Infinit tresărind fără-ncetare.

Umbre de lumi infime,
umbre de umbre,
cenuşă de aripi.

Gânduri plutind minunat,
lunecând în noi, între noi, departe de noi,
departe de-a ne lumine, departe de-a pătrunde ceva;

străine în casele noastre,
gata să duceţi vorbe mai departe,
prafuri bune să ne distreze şi să ne-mprăştie viaţa."

de henry michaux




-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jules Perahim
Titlul: Fara titlu
Titlul original:
Data : 1972
Stilul: Suprarealism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:

Jules Perahim, (n. 24 mai 1914- d. 2 martie 2008) a fost un pictor român, evreu de origine, care a excelat în stilul suprarealismului, dar și al realismului socialist

Marcel Janco - Portretul lui Davidescu

 Sângele meu

"Clocotul sângelui meu în care mă scald
Mi-e cantor, veşmânt şi femeie.
E fără de crustă. Se bucură şi se revarsă.
Mă umple de pietre, de geamuri şi cioburi.
Mă sfâşie. Trăiesc în explozii.

În tuse, în groază, în transă
Îmi înalţ palatele,
În pânză, în vălul urzelii, în pete
Le luminează."

de Henry Michaux



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marcel Janco
Titlul: Portretul lui Davidescu
Titlul original: Portretul lui Davidescu
Data :
Stilul: Cubo-Expresionism
Mod de realizare: Ulei
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
Marcel Iancu (cunoscut și ca Marcel Janco n. 24 mai 1895 - d. 21 aprilie 1984) a fost un pictor, arhitect și eseist român-israelian, de origine evreiască .

Henri Michaux - Față albastră mare și cap de câine maro

 Un om linistit

"Stând cu mâinile întinse în afara patului, Plume se mira ca nu atinge peretele. «Ca sa vezi, se gândi el, l-au mâncat furnicile…» si adormi la loc.

Putin dupa aceea, nevasta-sa îl însfaca si-l scutura : «Ia uite-te, lenesule ! îi spuse ea. În vreme ce tu îti vedeai de dormit, ne-a furat unu’ casa.» Într-adevar, de jur-împrejur, se întindea, limpede, cerul. «Eh, daca asta, asta e» se gândi el.

Putin dupa aceea, se auzi un zgomot. Era un tren care venea spre ei în goana mare. «Dupa aerul grabit pe care-l are, se gândi el, o sa ajunga sigur înaintea noastra» si adormi la loc.

Pe urma, îl trezi frigul. Era plin de sânge. Câteva bucati din nevasta-sa zaceau pe-ala-turi. «Odata cu sângele, se gândi el, întotdeauna ies la iveala multe neplaceri ; as fi fost foarte fericit, daca asta trenul ar fi putut sa nu treaca pe-aici. Dar, de-acum, fiindc-a trecut…» si adormi la loc.

-- Sa vedem, spunea judecatorul, cum explicati faptul ca nevasta dumneavoastra s-a ranit asa de tare încât a fost gasita ciopârtita în opt bucati, fara ca dumneavoastra, care erati lânga ea, sa fi putut face macar un gest pentru a împiedica acest lucru, ba chiar fara sa bagati de seama. Iata care este dilema. În asta sta toata chestiunea.

-- În aceasta problema, nu pot sa-l ajut, se gândi Plume si adormi la loc.

-- Executia va avea loc mâine. Acuzat, ai ceva de adaugat ?

-- Iertati-ma, dar n-am urmarit chestiunea, spuse el. Si adormi la loc"

de Henri Michaux




-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Henri Michaux
Titlul: Față albastră mare și cap de câine maro
Titlul original: Grand Visage Bleu et Tête Chien Marron
Data : 1957
Stilul:
Mod de realizare: Acuarela pe hârtie
Dimensiunea: 39 x 58 cm

Unde se gaseste:
Henri Michaux (n. 24 mai 1899 - d. 18 octombrie 1984) a fost un poet, scriitor și pictor francez de origine belgiană

duminică, 23 mai 2021

Richard Anuszkiewicz - Cerc

 Cercul tăcerii

"Nimeni nu ştie, oh, cât îl doare
Pe un arbore când îl taie securea...
Se lasă doar o linişte mare,
Ca un cerc, în toată pădurea.
Popoare de cântec, frunzele sale
Se-nalţă în cerul căderii...
El este acum, la capăt de cale,
Poartă deschisă tăcerii."

de Constantin Ion Marinescu



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Richard Anuszkiewicz
Titlul:
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Richard Anuszkiewicz ( 23 mai 1930 - ) pictor american