***
"Baletul readus la realitate: calești cu roți stacojii, tunuri
de război, mulțimea, dar mai ales cerul! cerul!
Un cer adevărat! Realitatea readusă la balet."
de Max Jacob
Modigliani
"Albastru. sânge. albastru
furi piatra pe întuneric
să se vadă cât e de albă
ciopleşte-o cum ai scoate peştii din râu
sau linia din alungire
forme prelinse spre propriul lor înţeles
ca un semn al mirării sub care nu se pune punct
Am zece capete aţipite în gulerul de praf al curţii
din toate o singură linie, subţire
să rămână, suflă!
muzica de piatră, înmărmurire
Nu am decât zece capete azi
las celorlalţi prelungirea lor, ocna de sare a trupului
faceţi loc pe străzi, în pântecul minţii
am zece capete şi le izbesc de zidul oraşului
azi
cu toţi oamenii din cetate
le-am trezit deodată.
Sânge albastru sânge
să furi pulberea de Carrara din plămânii sculptorului
să laşi doar o linie, curgând în sine
neîncetat
apă tare a râului izbucnit
din malul stâng
al oricărui pământ viu."
de Alexandra Pârvan
Cascada
"într-o cabană înghesuită
se aude doar cascada și cum te legeni pe balansoar;
o să-l ung zilele astea și n-o să mai scârțâie
nimic n-o să-mi mai arate că ești aici
și de ziua ta voi da jos icoanele de pe toți pereții,
le voi cânta în surdină, le voi îmbrăca în lemn.
o grotă senină în care să mă ascund după ce pleci
mi-ar fi de folos;
peste ani
în bucata de stâncă vor face cuib pitulici tâmpe cu inimi preasfinte,
vor reproduce sunetul balansoarului pe care nu l-am uns la timp.
acolo am să mă întorc, deznădăjduită
și am să-mi lepăd armura pe prispă.
atunci vor scârțâi doar podelele
undeva departe
mă voi mula
și cascada mă va acoperi
pe de-a-ntregul"
de Maria Miruna Solomon
***
"Dimineaţă diamant,
cu aer rarefiat între munţi
și o singură rază de soare,
care străbate podeaua din lemn de brad,
ușor zgâriată.
Și poate nu chiar în contrast,
o cameră de hotel roz și parfumată,
eternul tablou abstract deasupra patului,
o fructieră cu picior pe bar,
din care pot fi culese nişte bomboane albe,
pufoase şi delicate ca niște nori.
O tuşă ironică, în ierarhia din cameră,
un ecart evident între design şi viaţa ca atare –
deranjul pe care l-am provocat noi:
geamantane goale căscate pe podea,
rochii cu ştrasuri aruncate pe pat,
pentru petrecerea de Revelion,
amestecate cu blugii şi gecile noastre de drum.
Atmosferă festivă care mă înghite, fals protectoare,
în timp ce mă agit ca o bătrână gospodină
reactivată peste nivel pentru o seară,
în care așteaptă musafiri.
Ceva spectaculos-zgomotos,
dar complet ineficient în esență,
o pasă puternică trimisă în tribune.
Posibilități ameţitoare, doar pentru o seară,
adorație mimată în oglindă, care se termină prost:
corp respins, minte hiperlucidă,
tentații (oricum slabe) dezamorsate de vină,
eternă confuzie între intruşi şi expuşi
la party,
unde totul se termină abrupt,
în descentrare şi jenă."
de Cristina Ispas
