tocmai azi la ora opt şi jumătate
Lângă tine în pat
A deschis Dimineaţa ochii,
Ochi mari şi însoriţi,
Ţi-a descoperit prin plapuma ceţii un
picioruş plin de sex appeal,
Te-a privit prin oglinda ei şi ai existat
Plin de pofte „as usual” şi uitând
Amănuntul birocratic al nunţii de convenienţă
Cu bătrâneţea,
Fie ea nuntă catolică, fie ea foarte, foarte catolică
Şi foarte absolut de relativă
Deocamdată.
Versuri: Riri Sylvia MANOR
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La Maja Desnuda, 1799-1800 - Museo del Prado, Madrid
Goya pictează celebrele tablouri La Maja Desnuda ("Maja dezbrăcată", 1799-1800) şi La Maja Vestida ("Maja îmbrăcată", 1800-1803). Maja Desnuda este unul din rarele nuduri din pictura spaniolă şi totodată unul din cele mai renumite. Spre deosebire de Venus la oglindă a lui Velázquez, Goya prezintă goliciunea în mod făţiş, aproape provocator. Senzualitatea clară şi direct simţită nu poate lăsa privitorul indiferent. Tocmai din acest motiv Godoy comandă o doua pânză mai convenţională, de aceleaşi dimensiuni, care prezintă o Maja îmbrăcată, şi acoperă cu ea tabloul cu Maja dezbrăcată. Şiretlicul a fost descoperit şi în anul 1813 Inchiziţia confiscă ambele tablouri. Identitatea persoanei pictate a fost înconjurată de o aură de legende, multă vreme s-a spus că artistului i-a servit de model chiar Ducesa de Alba, modificând evident fizionomia, frumosul cap al femeii dând impresia că a fost lipit de trup, ca şi cum Goya ar fi pictat trupul iubitei în aşa fel, încât să nu poată fi recunoscut de alţi ochi. Probabil lui Goya i-a sevit drept model una dintre metresele lui Godoy, legendele însă au o viaţă lungă.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Francisco José de Goya y Lucientes
Titlul: Maja Desnuda
Titlul original: Maja Desnuda
Data:1800
Stilul: Romanticism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 191 x 98 cm
Unde se gaseste: Museo del Prado, Madrid, Spania
Date despre pictor:
Francisco José de Goya y
Lucientes (* 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon – 16 aprilie 1828,
Bordeaux/Franţa), important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia
secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Stilul: Romanticism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 191 x 98 cm
Unde se gaseste: Museo del Prado, Madrid, Spania
Date despre pictor:
La un secol după Velázquez
şi cu un secol înainte de Picasso,
Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a
rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai
secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite,
echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl
eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya
porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale
sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu