duminică, 9 iulie 2017

Leon Dabo - Rondout, New York


ANIVERSAREA PICTORULUI LEON DABO

Stelele-n cer

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.

Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

de Mihai Eminescu

Practic, aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Leon Dabo
Titlul: Rondout, New York
Titlul original: Rondout, New York
Data: 1907
Stilul: Tonalism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Leon Dabo (n. 9 iulie 1865 Paris – d. 7 noiembrie 1960, New York, New York) a fost un pictor american de peisaje, reprezentant al tonalism-ului, cel mai bine cunoscut pentru picturile orașului New York, dar în special cele ale Văii râului Hudson. Picturile sale sunt cunoscute și recunoscute pentru senzația de spațialitate pe care o evocă, având suprafețe mari care au elemente puține, dar vaste, așa cum sunt pământul, marea sau nori.

În timpul apogeului său artistic, Leon Dabo a fost considerat un maestru al artei sale, stârnind admirația unor cunoscători de artă ai timpului, printre care se numărau și John Spargo, Bliss Carman, Benjamin De Casseres, Edwin Markham și Anatole Le Braz.

Fratele său, Scott Dabo, a fost de asemenea un cunoscut pictor care aparținea aceluiași curent artistic al tonalismului, deși acesta din urmă se pare că ar fi manifestat sentimente publice de gelozie față de Leon, un pictor mult mai bine cotat decât el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu