- Ochii tai m-au ars atât de tare
Ca m-aseman rocilor din mina.
Nu vezi fumul cum se-nalta oare,
Nici vapai suind din radacina?
- Ametita sunt de tine, toata;
Ai venit ca un puhoi de munte,
Rasuflarea-n valuri mi-e taiata,
Dusa sunt de spumele carunte.
- Rostogol se-asvârle-n departare,
Volbura-i torentul fara mila.
A ramas la mal albastra floare,
Miozotis, ochii de copila.
Poezie ceha - Vilem Zavada - sec XX
--------------------------
MIOZÓTIS s.m. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii și albe, care crește în pădurile de munte; (pop.) nu-mă-uita.
--------------------------
Pictor: Pierre-Auguste Renoir
Titlul: Tânăr şi o tânără
Date:1876
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:32 x 41 cm
Unde se găseşte: Musée de l'Orangerie, Paris, France
Date despre pictor:
Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges - d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu