vineri, 1 septembrie 2017

Oscar-Claude Monet - Băncile de Sena la Jeufosse , toamnă

Afară-i toamnă

Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată,
Iar vântul svârlă-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopar ochii.

de Mihai Eminescu





 

 -------------------- ---------------------------------------------------------------
Pictor:Oscar-Claude Monet
Titlul: Băncile de Sena la Jeufosse , toamnă
Titlul original:
Data: 1884
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

Date despre pictor:

Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.

Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu