POEM CU CAI
Mai lăsaţi o noapte caii fără şei,
Să despice drumul ochilor în noapte,
Degetele lumii cadă peste ei
Ca un ham de vise, putrede şi coapte -
Poate îşi mai caută ţara lor de fum,
Poate ne alungă, poate ne mai cheamă -
Nechezând trec galbeni, lepădând pe drum,
Caii lumii galbeni, frâiele de teamă -
Şi-au pierit, în coamă ducând cerul scund,
Alungând în craniul nopţilor arcaşii,
Pe pámânt căutându-şi caii lumii lung
Ţara-n care nimeni nu-şi măsoară paşii -
Mai lăsaţi o noapte caii fără şei,
Peste roua ierbii întinzându-şi botul,
Să mai luăm odată, singuri printre ei,
Goi de timp, iubito, de la capăt, jocul...
de Jianu Liviu-Florian
--------------------------
Pictor: Théodore Géricault
Titlul: Derby-ul de la Epsom
Titlul original:
Data: 1821
Stilul: ROMANTISM
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 92 x 122.5 cm
Unde se găseşte: Musée du Louvre, Paris, Franta
Date despre pictor:
Théodore Géricault (n. 26 septembrie, Rouen - 1791 - d. 26 ianuarie 1824, Paris) a fost un important pictor și litograf francez, exponent al romantismului în pictură.
Géricault s-a născut în anul 1791, la doi ani după izbucnirea Revoluției Franceze. Anii de tinerețe corespund perioadei războaielor napoleoniene. Este martor al unor vremuri de răscruce, când o lume învechită se prăbușește și cedează locul unei noi epoci care se naște. Creația lui Géricault poartă semnul transformărilor istorice ale unei epoci marcate de contradicții. Operele artistului reprezintă, sub anumite aspecte, o continuare a drumului ales de Jacques Louis David, deși cuprind accente inovatoare, romantice, prevestind în același timp realismul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu