Primăvară în munţii Greciei
"Am eliminat din viaţa noastră graţia divină; asta ne lipseşte." (Giorgios Seferis)
M-am apropiat de graţie, dar nu mi-a fost dată
(în marea tulbure insule însingurate dorm)
Evanescentă precum zorii când zorii s-au şi dus.
Dă-mi graţia, mă rog eu, când graţia s-a pierdut.
Nu-mi da un loc comun, implor, graţia este rară,
iar eu, deşi întunecat, curteanul ei preţios.
Tăcerea, ca şi muzica, aerul ce se opune acum
la toate, nu există în fapt, dar se aude.
E uşor de vorbit, se zice. Nu, prietene dragă.
A vorbi este a ciopli şi nu a fi absurd.
Noaptea ne stă alături mereu, ziua de soare
Luminată e vremea când rătăcim.
Nu-i faptă sau gând mai presus de cele ce-aduc
pace fără frontiere fiului de om sărac.
Revino-ţi, argumentul este al primăverii:
Sunt gândul în care creşte fapta.
Peste lună, scântei colosale în spaţiu ascund
scânteia graţiei incandescente, totale.
Cum este? Nimic. Ghiceşte. În odaie tăcere.
Incandescenţa becului e arcul gândului
Prin care călătorim, zidurile un miracol.
Respirăm aerul care nu-i de cumpărat.
Masa, pe care-am cioplit-o din pin, e un indiciu:
mintea creează forme, formele eşti tu.
de Sebastian Barker
------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Edward Hicks
Titlul:
Titlul original: The Residence of David Twining 1787
Data: 1847
Stilul: Naïve Art (Primitivism)
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Edward Hicks ( 4 aprilie 1780 - 23 august 1849 ) pictor american
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu