vineri, 14 mai 2021

William Hamilton - Sarah Siddons (1755–1831)

 [de luni de zile parcă stau pe loc]

"de luni de zile parcă stau pe loc.
ca de obicei, corpul ştie ce face, se adaptează
la orice situaţie: în rana deschisă, trombocitele se aliază
şi ajută la coagulare, ele creează
prima pojghiţă protectoare
înaintea autosugestiei şi-a soluţiilor dezinfectante.
ţine-ţi mintea ocupată, ajută şi tu la crearea
de noi sinapse
aşa cum ai citit în studii de neuroştiinţe.
dezamorsează cu calm tendinţele paranoice.
ne-am pierdut răbdarea
şi asta se vede mai ales în dragoste:
gesturi precipitate, intrate în spirala disperării,
ne fac mai mult rău decât bine,
ne percheziţionează la sânge în loc să ne excite,
dar avem deprinderi de menajare consolidate:
datoria a carantinat instinctele,
ne dăm dovezi de afecţiune,
chiar şi probe false, dacă trebuie."

de Teodora Coman



-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: William Hamilton
Titlul: Sarah Siddons (1755–1831)
Titlul original: Sarah Siddons (1755–1831)
Data : 1784
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
William Hamilton ( William Hamilton, 1751 - 1801) - pictor și decorator, englez ,un reprezentant al clasicismului și sentimentalismului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu