Autoportret la 28
"I unu
Știu că e un titlu prost,
dar mi-l fac cadou
într-o zi aproape anulată de răsărit
când întreg dealul se apropie
de idealul Virginiei
pus într-o broșură cu sânziene și pini
și mă gândesc „măcar nu m-am trezit
cu un cuțit plin de sânge în mână”
până atunci plimbându-mă deja absent
la 100 de yarzi de casă
în timp ce încă stăteam cu ochii închiși
în scaun.
E un anume deal
cel pe care mi-l imaginez când aud cuvântul „deal”,
iar dacă apocalipsa se dovedește
a fi o cădere nervoasă la nivel mondial,
dacă cele 5 miliarde de minți ale noastre se vor prăbuși deodată,
păi aș spune că-i un sfârșit surpriză
și muntele ăsta ar fi în continuare frumos
un loc în care nu m-ar deranja să mor
singur sau cu tine.
Încerc să ajung undeva
și vreau să-ți vorbesc fără ocolișuri
astfel încât onestitatea să ne liniștească pe amândoi.
Vezi tu, e un geam în fața biroului meu prin care
Mă uit afară când am un blocaj
deși lumea de afară m-a inspirat rar să scriu
și nu știu de ce continui să mă holbez la ea.
Nici copilăria nu mi-a oferit un material bun
fiind în mare parte un maldăr de minute goale
cu câteva momente care ies în evidență,
când spărgeam bulbuci de smoală pe stradă vara
un anumit grad de mândrie la școală
de fiecare dată când îl numeau „soarele nostru”
și fotbalul când singurul joc
era „pase”, asta iese acum în evidență.
Dacă aș stoarce mai multă informație,
aș putea să-mi amintesc vechile ceasuri cu radio,
cu numere de metal care se succed,
și un aperitiv numit Surf and Turf.
Ca o modalitate de a intra în contact cu originile mele,
îmi setez în fiecare noapte alarma
la ora la care m-am născut, astfel încât trezirea
devine o reconstituire istorică și primul lucru pe care-l fac
e să încerc să văd ce fel de zi va fi și curg cu ea ca atunci
când călărești un taur mecanic și te forțezi să înveți
schema repede, ca să nu i te opui din greșeală."
de Alexandra Turcu
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Gustavo Foppiani
Titlul: Figura
Titlul original: Figura
Data: 1938
Stilul: surrealism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Gustavo Foppiani ( 12 iulie 1925 - 5 august 1986) pictor italian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu