sâmbătă, 3 iunie 2017

Jean-Honore Fragonard - Tanara citind

A cui e vina?

Tu-mi ziceai o dată cum că pân’ la moarte
Dragostea ta toată mie-mi vei păstra;
M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate,
Astfel merge lumea, nu e vina ta.


Tu-mi ziceai odată, ah! al meu iubite,
Partea mea din ceruri ţie ţi-o voi da;
Toate sunt uitate, toate sunt pierdute,
Astfel este veacul, nu e vina ta.

Când vărsai, ştii, lacrămi şi-n genunchi la mine
Îmi ziceai: o dragă, nu te voi uita!
Mă uitaşi îndată, mort fui pentru tine;
Vremea şterge toate, nu e vina ta.

Când te-aveam în braţe, buza ta cea dulce
Roa fericirii pe a mea lăsa;
Dar acum otravă şi venin mi-aduce,
Astfel ţi-este sexu, nu e vina ta.

Aurul şi slava îţi goni amoru,
Şi-ţi văzui credinţa că în vânt zbura,
Ţi-ai închis şi rana, îţi peri şi dorul
Astfel ţi-este sexu, nu e vina ta.

Cinste şi iubire, dragoste, credinţă,
Ieri jurai tu mie, azi cui s-o-ntâmpla;
Nu cunoşti iubire, nu simţi pocăinţă,
Astfel ţi-este sexu, nu e vina ta.

Dar cu toată însă, multa-ţi necredinţă,
Inima-mi tot bate orcând te-oi vedea;
Înger eşti în ochi-mi, sfântă mult fiinţă,
Astfel e amoru, nu e vina mea!

de C. A. Rosetti


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Jean-Honore Fragonard - Tanara citind
Data: 1776
Stilul: Rococo
Media: ulei pe panza
Dimensiunea: 81.1 x 64.8 cm
Jean-Honoré Fragonard (n. 5 aprilie 1732, Grasse - d. 22 august 1806, Paris) a fost un pictor francez, reprezentant al stilului rococo din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Totuși, deoarece a creat în toate stilurile epocii, nu poate fi perfect încadrat într-un anumit curent. Fragonard a fost un pictor al scenelor de dragoste subtile și frivole în genul "fêtes galantes", abordând teme îndrăznețe, care nu dăunează totuși înțelegerii caracterului inovator al creației artistului. Când pictează portrete, impresionează prin îndemânarea extraordinară, iar tablourile sale cu teme istorice uimesc pe reprezentanții neoclasicismului academic.

Giovanni Boldini - Profil de tanara

Tăcere-n doi

Ce poezie frumoasă eşti iubito
te-aş învăţa pe dinafară
dar mă încurc mereu la sâni
cuvintele au muguri pe la ţară


Ţi-aş învăţa pe dinafară
şi părul şi gâtul şi buricul
şi încotro nemaiavând de primăvară
aş recunoaşte c-am descoperit nimicul

Ce poezie frumoasă eşti iubito
şi eu ce norocos am fost
când tăcerea am zdrobit-o
şi-am priceput că toate au un rost

Şi aia şi aceasta şi aceea
ce chestie perfectă e femeia

de Costel Zăgan


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Giovanni Boldini - Profil de tanara
Stilul: Realism
Media: ulei pe panza

Giovanni Boldini - Actrita Rejane si cainele sau


La adio, tu

Mă-ntreb adesea cum trăieşti
Atât de singură pe lume,
La cât de minunată eşti
Nu s-au decis să-ţi dea un nume.


Nu este alta cum eşti tu,
În ochi ai vrajă şi culoare,
Şi stau şi mă gândesc acum
De eşti femeie sau eşti floare.

Ai prinde aripi şi-ai zbura
Dacă ai şti cât esti de pură,
Şi lumea mea ar îngheţa,
Ar fi lipsită de căldură.

Aş încerca să te pictez,
Vreau versul meu să te descrie,
Dar asta nu voi reuşi
Cu a mea simplă poezie…

de Vlad Balan



------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Giovanni Boldini - Actrita Rejane si cainele sau
Data: 1885
Stilul: Realism
Media: ulei pe panza
Colectie privata

Giovanni Boldini - Tanara cu palarie neagra

Nu mă lăsa să mă îndrăgostesc de tine

Când las sărutul meu, încet, cuminte
Pe buze calde, moi, mi-e-atât de bine…
Cât mai sfidez aducerile-aminte,
Nu mă lăsa să mă îndrăgostesc de tine.


Când te privesc şi-alerg până la soare
Cu plete-n vânt şi gânduri libertine…
Cât am în ochi şi-n suflet am ninsoare,
Nu mă lăsa să mă îndrăgostesc de tine.

Când eşti aici dar ştiu că vei pleca
Iar dacă pleci doar să revii la mine…
Cât te aştept privind în urma ta,
Nu mă lăsa să mă îndrăgostesc de tine.

de Sanda Nicucie


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Giovanni Boldini - Tanara cu palarie neagra
Data: 1890
Stilul: Realism
Dimensiunea: 59 x 33 cm
Media: ulei pe panza
Colectie privata

Winslow Homer - Stancile Maine

Elegie

Cerul ca o bucată
de hîrtie de ziar, o filă,
de efemer pe partea interioară
a frunţii. Iar pescăruşii
deasupra fluviului Main par nişte
pietre zburătoare. Sub piele
lucrează plutoniul
celor singuratici, hrăneşte ochiul
de timpuriu cu lebede.


de Horst SAMSON


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Horst Samson (n. 4 iunie 1954, Bărăganu, Constanța) un jurnalist și poet de limba germană originar din România. A folosit și pseudonimul Harry Simon.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Winslow Homer - Stancile Maine
Data: 1883
Stilul: Realism

David Burliuk - Flori langa mare

Floare albastră

– „Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.


In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !”

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

– ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Căci va fi sub palarie –
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?”

Inc-o gura – si dispare…
Ca un stalp eu stau în luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !
……………………….
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra ! floare-albastra !…
Totusi este trist în lume !

de Mihai Eminescu


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
David Burliuk - Flori langa mare
Stilul: Post-Impresionism
Colectie privata

Claude Monet - Flori la Vetheuil

FLORI, frumoase flori

Flori, frumoase flori, nevinovate flori,
infloriti si vestejiti de-atitea ori,
Flori, gingase flori.
In voi infloresc dureri si fericiri,
Uitari si amintiri :
Garoafe, crini, viorele, trandafiri.


In voi creste credinta si glasul vost’ senin
Adoarme pe cel ce se zbate in chin,
Parfumul vostru : al vesniciei dulce vin.
In voi se duce solie de iubire,

Mireasa va trimite indepartatului mire,
Copiii voi ii faceti de lacrami sa se mire.
incununati si mortii cu dulcea voastra fata ;
O, cine v-a dat viata, o, cine v-a dat viata ? —
Voi, flacarile rosii, in noapte, -n vint, in ceata ?

Flori nevinovate si frumoase flori,
A voastra mila o cersesc de-atitea ori
Cind de la mine pleaca suferinta-n zori.

O, duceti-ma intr-o noapte pe drumul vost’ de taina,
O, dati sufletului meu curata voastra haina.
Sa cresc si eu la tarmul lacului vietii, ca alba floare
Ce strapunsa de-o raza de luna moare.

Si copilul meu sa ma regaseasca, sa ma sarute
si la sin sa ma stringa. .
Si fara sa stie de ce, sa-nceapa sa plinga

de Emil Isac


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet - Flori la Vetheuil
Data: 1881
Stilul: Impresionism
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc .

Claude Monet - Flori pe Sena la Vetheuil

Cea mai frumoasă dintre flori,

Eram îndrăgostit de crini în frageda-mi copilărie,
mă îmbătam cu-al lor parfum, izvor de bucurie!
Apoi am îndrăgit laleaua cu roşul ei catifelat,
această cupă delicată ce-adeseori m-a fermecat.
Curând şi dantelata roză m-a cucerit cu-a sa fineţe
Şi-adeseori m-a inspirat în poezii la tinereţe,
Iar drăgălaşa lăcrămioară, ce primăverii îi dă glas,
m-a cucerit prin strălucire şi am iubit-o ceas de ceas.


Tu eşti izvor de puritate şi plină eşti de gingăşie,
regină eşti în alba noapte şi dulce ca o iasomie.
Ai trup de dalie semeaţă , pe sâni miros de busuioc,
obrajii roşii ca bujorul şi ochii umezi de noroc.
Când vocea ta şoptit mă cheamă şi buzele m-ating uşor,
adie vântul peste nuferi s-aud chemarea ta de dor.

de Marian Malciu,


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet - Flori pe Sena la Vetheuil
Data: 1880
Stilul: Impresionism
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc .

vineri, 2 iunie 2017

Dana Nechita - Trepte

Floarea

Personalitatea învăluitoare
a unei flori
tinde să privească în noi
asceza unui parfum
din lumea culorii.


poezie de Mariana Cardas


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictura : Dana Nechita
Nume tablou : Trepte
Data : 2016
Dimensiunea : 40 x 50 cm
Media:Ulei pe panza

Ariadna Rodica - parfum de iunie

O Floare

Din mare departare
Se vede cum rasare
O floare

Fina si gingasa
Firava dar dragalasa
Floare frumoasa

Atinsa de o raza de soare
Se vede cum creste mare
o floare

Pur ca un bebelus
Iubita ca o jucarie de plus
O floare in apus

Iubita si stimata
Respectata si adorata
Floare nepatata

Iubita pana in ultimul ceas
Alintata in cel mai scump vas
Floare fara glas


de Catalin Parvu


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
PICTURA: ARIADNA RODICA
NUME TABLOU: PARFUM DE IUNIE
DATA:
DIMENSIUNEA:

Federico Zandomeneghi - In bicicletta - aniversare


* * *

în spatele unie biciclete
care stîrnește multe priviri
o altă bicicletă legată de amintiri
se odihnește
pe iarba aplecată de gîndurile iubirii.

(cav)



----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Federico Zandomeneghi
Titlul : Pe bicicletă
Titlul original: In bicicletta
Data :
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Federico Zandomeneghi (2 iunie 1841 – 30 decembrie 1917), pictor italian.
Primii sai profesori au fost tatal sau, Pietro, si bunicul Luigi care au incercat sa ii trezeasca interesul pentru artele plastice si mai ales pentru sculptura. Dar Federico a fost inca din copilarie fascinat de desen si pictura. In scurt timp, simtind nevoia sa invete mai mult despre arta, s-a inscris la Accademia di Belle Arti din Venetia, unde i-a avut ca profesori pe Michelangelo Grigoletti [1801-1870] si Pompeo Molmenti [1819-1894]. A plecat in 1859 din orasul natal pentru a nu fi luat in armata, ajungand la Pavia, unde s-a inscris la Universitate. In anul urmator i s-a alaturat lui Garibaldi. Condamnat pentru dezertare si fara a se mai putea intoarce in Venetia, a plecat la Florenta, unde avea sa ramana intre 1862 – 1866. A fost o perioada definitorie pentru stilul si dezvoltarea sa artistica. In Toscania s-a alaturat grupului de pictori florentini cunoscuti sub numele de Macchiaioli, alaturi de unii luptand in cel de al Treilea Razboi Italian pentru Independenta, in 1866. S-a imprietenit cu Telemaco Signorini si Diego Martelli, cu care va coresponda tot restul vietii.
Zandomeneghi s-a mutat in 1874 la Paris, unde a inceput sa adopte stilul impresionist. La sfarsitul deceniului al saptelea era un client obisnuit al Cafe de la Nouvelle-Athenes, precum si un apropiat al unor artisti ca Alfred Sisley, Camille Pissarro, Edgar Degas. La insistentele acestuia din urma Zandomeneghi a participat la mai multe expozitii impresioniste, fiind apreciat de public si critici pentru prospetimea, forta si chiar opulenta compozitiilor. Modelele sale preferate erau alese din mica burghezie pariziana, reprezentantele acesteia fiind infatisate fie in confortul propriei locuinte, fie pe bulevardele Parisului ori in cadre sociale rafinate.

Chiara Magni - Dabs of Sunset

flarante la amurg sunt într-o stare proastă văd doar muște verzi dansând în ineriorul picturii păstrez mustâțile lui van gogh într-o sticluț...