joi, 29 iunie 2017

Caspar David Friedrich - In pădure sub lumina Lunii

ZIUA GIACOMO LEOPARDI

Către lună

O, graţioasă lună, mai ţin minte-
acum un an, tot pe colina asta,
veneam să te admir, plin de nelinişti:
tu atârnai şi-atunci peste pădure,
cum faci şi astăzi- toată luminând-o.
Dar nebuloasă şi tremurătoare,
văzută printre lacrimi, ţi-era faţa,
plângeam atunci-un chin mi-a fost viaţa:
ea astfel a rămas, iubită lună,
şi nu s-a schimbat. Mă bucură-amintirea
şi număr anii ca să ştiu etatea
durerii mele. O, cât de plăcut e-
în tinereţe, când e încă lungă
calea speranţei şi e scurtă calea
memoriei - să-ţi aminteşti trecutul
chiar dacă-i trist, iar suferinţa-i vie.


de Giacomo Leopardi


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Caspar David Friedrich - In pădure sub lumina Lunii
Stilul: Romantic
Caspar David Friedrich (n. 5 septembrie 1774, Greifswald - d. 7 mai 1840, Dresda) a fost un pictor și desenator german, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului german în perioada sa timpurie.

Claude Monet - Plimbare la Argenteuil

ZIUA GIACOMO LEOPARDI

Infinitul

Întotdeauna am iubit colina
aceasta solitară, gardu-acesta
ce-n mare parte-mi fură orizontul.
Dar, stând şi contemplând, ating cu gândul
interminabilele spaţii nevăzute
şi liniştea cea supraomenească
şi pacea din adâncuri; că aproape
mi se-nspăimântă inima. Când vântul
foşneşte printre crengi, eu infinita
tăcere o compar cu-această voce:
şi-mi aminteşte de eternitate,
de anotimpuri moarte şi de-aceasta
prezent şi viu, de sonurile sale
`n imensitate gândul mi se-neacă:
naufragiul mi-e dulce-n astă mare.


de Giacomo Leopardi


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Giacomo Taldegardo Francesco di Sales Saverio Pietro Leopardi, Conte (n. 29 iunie 1798, Recanati - d. 14 iunie 1837, Napoli) este considerat, alături de Dante, cel mai mare poet italian, precum și unul dintre cei mai mari gânditori ai acestei țări.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet - Plimbare la Argenteuil
Data: 1875
Stilul: Impresionism
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ."

Kirsten Rogoff - Ian Paice- baterist britanic (Deep Purple) * Deep Purple - Soldier of fortune

ZIUA IAN PAICE (DEEP PURPLE)

Soldat al sorţii

Ţi-am spus adesea poveşti
Despre felul
În care am dus o viaţă de pribeag
Aşteptând ziua
În care te voi lua de mână
Şi-ţi voi cânta cântece,
Atunci poate că ai să spui:
,,Vino, întinde-te lângă mine, iubeşte-mă!”
Iar eu cu siguranţă aş sta.


Dar simt că îmbătrânesc
Şi cântecele pe care le-am cântat
Răsună în depărtare
Precum sunteul
Unei mori de vânt rotindu-se,
Cred că voi fi mereu
Un soldat al sorţii.

De multe ori am fost un călător,
Am căutat ceva nou,
În zilele de demult
Când nopţile erau reci
Rătăceam cu tine.
Dar acele zile în care am crezut că ochii mei
Te-au văzut stând aproape,
Deşi orbirea te tulbură,
Arată că tu nu eşti aici.

Simt că îmbătrânesc
Şi cântecele pe care le-am cântat
Răsună în depărtare
Precum sunteul
Unei mori de vânt rotindu-se,
Cred că voi fi mereu
Un soldat al sorţii.
Da, pot auzi sunetul
Unei mori de vânt rotindu-se,
Cred că voi fi mereu
Un soldat al sorţii.

Artist: Deep Purple
Album: Stormbringer 1974
Cântec: Soldier of fortune


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ian Paice (născut 29 iunie 1942 în Nottingham, Anglia) este bateristul trupei rock Deep Purple. După ce Jon Lord a părăsit formația în 2002, Paice a rămas singurul membru fondator al grupului care încă activează în Deep Purple.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Kirsten Rogoff - Ian Paice- baterist britanic (Deep Purple)

Pierre Kosmidis - Antoine de Saint-Exupéry's P-38 "Lightning" , MICUL PRINT

ZIUA ANTOINE DE SAINT-EXUPERY

Viața

3 - Viaţa nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie nici coerentă. Este - şi atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică. (Citadelle, LXVII)
6 - Nu cerem să fim veşnici, ci să nu vedem actele şi faptele pierzându-şi brusc sensul. Pentru că atunci se arată şi vidul care ne înconjoară. (Vol de Nuit, XIX)
8 - Ca să simţi că exişti, ai nevoie în jurul tău de realităţi durabile. (Courrier Sud, II 6)
10 - Dramele sunt puţine în viaţă; rămân de lichidat atât de puţine prietenii, gingăşii, iubiri (Courrier Sud, II 6)
17 - Tristeţea este legată de freamătul vieţii. (Terre des Hommes, VI 7)
22 - Viaţa nu are sens decât dacă o schimbi cât de cât. (Citadelle, V)
24 - [...] Cu viaţa se întâmplă ceea ce se întâmplă cu opaiţul: l-ai făcut, l-ai dichisit, dar de luimnat nu luminează dacă nu-l aprinzi. (Citadelle, XLVII)
26 - Tendinţa de a supravieţui domină orice altă tendinţă. Dar prezentul vieţii este de nepreţuit şi sunt dator să-i salvez în mine lumina. (Citadelle, CXCI)




-----------------------------------------------------------------------------------
Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon – d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi.
-----------------------------------------------------------------------------------
PICTOR: Pierre Kosmidis - Antoine de Saint-Exupéry's P-38 "Lightning" , MICUL PRINT

Peder Severin Kroyer - Maria în grădină (trandafirii) * Janis Joplin - Trandafirul


Trandafirul

Unii spun că iubirea-i un fluviu
Ce îneacă delicatele trestii,
Alţii spun că iubirea-i o lamă
Ce-ţi lasă sufletul sângerând.
Unii spun că iubirea-i o sete,
O dureroasă şi nesfârşită nevoie,
Eu spun că iubirea-i o floare,
Iar tu eşti doar sămânţa.
E inima speriată să nu se frângă,
Ce nu învaţă niciodată să danseze,
E visul înspăimântat să se trezească,
Ce nu profită niciodată de şansa oferită.
E acela care nu va fi luat,
Cel care pare că nu poate dărui
Şi sufletul înspăimântat de moarte
Ce nu învaţă niciodată să trăiască.
Când noaptea a fost prea însingurată
Şi drumul a fost prea lung
Şi tu crezi că iubirea-i doar
Pentru cei puternici şi pentru cei norocoşi
Ţi-ne minte doar atât: că iarna,
Departe, adânc sub zăpada nemiloasă,
Zace sămânţa care, cu iubirea soarelui,
Primăvara se preschimbă în trandafir.

de Janis Joplin


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Peder Severin Kroyer - Maria în grădină (trandafirii)
Stilul: Impresionism

miercuri, 28 iunie 2017

Joaquín Sorolla y Bastida - Monte Ullia, San Sebastian


Insula mea

M-a primit ca o iubită nărăvașă, cu soarele-n flăcări
ieșind de sub norii plumburii, împinși
de vîntul dimineții dinspre vîrfurile munților
înspre marea în trufașa ei răscoală –
valuri înspumate izbind ca un bici stîncile multicolore…
Începe lungul drum al îmblînzirii scorpiei –
și la capătul său, altă plecare, altă despărțire.
Violentă, cumplită, dar poate mai calmă.
E un mare noroc să nu călătorești neînsoțit!
E o ca o pavăză de azbest, ca o armură invizibilă.
Ridicați matrozi mîndrele noastre flamuri!

de Liviu Antonesei




-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Joaquín Sorolla y Bastida
Titlul: Monte Ullia, San Sebastian
Titlul original: Monte Ullia, San Sebastian
Data :1909; Spania
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Joaquín Sorolla y Bastida (27 februarie, 1863 – 10 august, 1923), pictor spaniol nascut in Valencia, portretist, peisagist si lucrari monumentale cu teme sociale si istorice.Cele mai multe dintre lucrarile sale sunt caracterizate printro reprezentare deosebita sub lumina soarelui a oamenilor si peisajelor din tara sa natala.Joaquín Sorolla a fost cel mai mare copil al unui comerciant, sora lui era cu un an mai mica decat el.In august 1865 au ramas orfani, ambii parinti au murit probabil din cauza holerei.Au fost luati sub tutele matusii si unchiului dinspre mama.

Primele sale lectii de initiere in arta le-a primit la varsta de 14 ani in orasul sau natal, apoi a luat lectii cu diversi profesori.

La varsta de 18 ani a plecat in Madrid unde a studiat temeinic picturile maestrilor din Muzeul Prado. Dupa ce si-a completat stagiul militar, la vartsta de 21 de ani a primit o bursa pentru studierea picturii in Italia unde a fost bine primit si si-a gasit sprijin la F. Pradilla, directorul Academiei Spaniole din Roma. In urma unei calatorii la Paris, in 1885, a avut contact pentru prima oara cu arta moderna fiind influentat in mod deosebit de lucrarile lui Jules Bastien-Lepage si Adolf von Menzel.

In 1890 s-a mutat in Madrid, iar in acea perioada si-a concentrat atentia asupra picturilor monumentale cu teme orientale, mitologice, istorice si cu subiecte sociale pe care le-a expus in saloane si expozitii internationale in Madrid, Paris, Venice, Munich, Berlin si Chicago.

Primul sau succes rasunator a fost inregistrat cu pictura Another Marguerite (1892), recompensata cu medalia de aur la Expozitia Nationala din Madrid, apoi a fost premiat la Expozitia Internationala din Chicago Exhibition, lucrarea fiind donata Muzeului Universitatii din Washington, St. Louis, Missouri. Curand a castigat notorietate internationala si a devenit cel mai de seama reprezentant al Scolii Spaniole de pictura moderna.
Pictura lui, The Return from Fishing (1894), lucrare a maturitatii sale, a fost admirata in Salonul din Paris Salon si a fost achizitionata de stat pentru Musée du Luxembourg.

Peter Paul Rubens - Rape of the Daughters of Leucippus - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI PETER PAUL RUBENS

Nu știu nimic

simt cum întregul meu corp arde
dar mi-e frică să o zic că o să iasă îndată putregaiul afară
nimeni nu știe nimic, am tăcut mâlc
Mi s-au uscat de tot sânii iar mâinile îs bolnave. mă sugrumă
am gândit că aș putea lua morfină sub formă de vopsea uleioasă aplicată pe carton
Pictez femei virgine, naive, frumoase
rubens...îmi place nebunul ăsta, îi place să mă contrazică
dar eu știu... carnea se frânge degeaba, păcat e să ai porniri PĂTIMAȘE
dar el pictează femei cum eu nu îndrăznesc să o fac
Arta, versurile n-au să oprească niciun război, au să mă oprească numai pe mine din a mă carboniza
Atât, dar cine vede cine aude?
Numai domnul in care nu prea mai crede nimeni
Am un singur adevăr
nu știm ce e aia dragoste
suntem bolnavi

de Irina-Elena Popescu




-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Peter Paul Rubens
Titlul: Leda și lebăda
Titlul original:
Data : c.1598 - c.1600
Stilul: Baroque
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 80 x 64 cm
Unde se gaseste: Alte Pinakothek, Munich, Germany 

Date despre pictor:
Peter Paul Rubens nascut 28 iunie 1577, Siegen/Westfalia (†30 mai 1640, Antwerpen) e cel mai renumit pictor flamand.

Viaţa lui Rubens pare să fi fost guvernată de o inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează aproximativ 1400 tablouri şi execută sute de desene. Este primit cu căldură atât în cercurile celor mai de seamă artişti din Europa, cât şi la curţile princiare. La vârsta de 21 de ani, fiind deja pictor independent, Rubens este primit în breasla de pictori a oraşului Antwerpen, dar – la sfatul maestrului său – se hotărăşte să plece în Italia.

În anul 1630, Rubens este ridicat la rangul de cavaler de către regele Carol I al Angliei, iar un an mai târziu este înnobilat de regele Filip IV al Spaniei. Continuă executarea unor opere de pictură cu caracter monumental după Metamorfozele lui Ovidiu, precum şi Judecata lui Paris, Sărbătoarea lui Venus, Cele trei Graţii şi altele.

Începând cu anul 1637, crizele de artrită de care suferea de mai mulţi ani se îndesesc şi devin tot mai grave. La 30 mai 1640, Peter Paul Rubens încetează din viaţă. Este înmormântat în biserica Sfântul Iacob din Antwerpen, chiar sub tabloul pictat de el, Sacra Conversazione.

Leo Leuppi - Compoziție cu chitară - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI LEO LEUPPI

* * *

pe trotuarul maro
un necunoscut cântă la o chitară veche
nimeni nu îl observă
dar el continuă să privească la stele
în zgomotul orașului


(cav)


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Leo Leuppi
Titlul: Compoziție cu chitară
Titlul original:
Data : 1931
Stilul: Cubism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Leo Leuppi (1893-1972) a fost pictor elvețian , grafician , sculptor și reprezentant al Zürcher Schule der Konkreten . A fost fondator al asociațiilor de artiști avangardiști Groupe Suisse Abstraction et Surrealisme și Allianz .

Raimundo de Madrazo y Garreta - Femeie in alb


Sonetul CXXX

Ochii iubitei n-au nimic din soare,
Coralu-n roşu buza-i depăşeşte,
Zăpada-i albă, sînul ei brun pare
Şi păr de sîrmă neagră-şi împleteşte.
Damascu-l ştiu cu roze amestecate,
Ce în obrajii ei nu sînt văzute.
Parfumuri au miresme delicate,
Iar răsuflarea, dinspre ea, cam pute.
Îmi place s-o ascult, dar mi se pare
Că muzica e totuşi mai subtilă.
Eu n-am văzut zeiţe la plimbare:
Iubita mea păşeşte fără milă.
Dar jur că pentru mine-i mai frumoasă
Decît o comparaţie mincinoasă.

de William Shakespeare


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Raimundo de Madrazo y Garreta
Titlul: Femeie in alb
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Raimundo de Madrazo y Garreta (24 iunie 1841, Roma – 15 septembrie 1920, Versailles) a fost un pictor realist spaniol.

A studiat pictura sub indrumarea tatalui sau, Federico de Madrazo, apoi la Scoala de Arte Frumoase din Madrid. Dupa 1860 a trait mai mult in Paris, unde a stusia sub indrumarea lui Léon Cogniet. Abilitatea sa tehnica remarcabila l-a facut un pictor portretist de succes al stilului de Salon.

Tom Roberts - Barcă pe plajă, Queenscliff

Cuvinte nerostite

Adesea scriu pe nisip
Cuvintele pe care îmi vine greu să le rostesc
Şi trag nădejde că vântul care va veni
Le va împrăştia în calea ta.


de Paul Callus



-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Tom Roberts - Barcă pe plajă, Queenscliff
Data: 1886
Stilul: Impresionism

Hubert Robert - Aranjament la Luvru


La Luvru

Ce de popor în templul artei sfinte!...
Sub aste bolţi de veacuri consacrate
Mii de străini din ţări îndepărtate
Trec rătăciţi... Dar să luăm aminte...

Abia-ndrăznim să trecem înainte:
Eterne forme-n marmură-ngheţate,
Vechi pânze rupte din eternitate
Vădesc ce-nalţă omeneasca minte...

E-o lume-n veci de veci nepieritoare,
Comori pe care Cronos nu le-nghite:
Un Rafael, un Rubens, un Murillo...

În fund, senina Venus de la Milo...
— Dar ce te-ntorci şi nu m-asculţi, iubite?...
— Ce ochi albaştri! Cum o cheamă oare?

de Şt.O. Iosif


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Hubert Robert - Aranjament la Luvru
Data: 1796
Stilul: Rococo

André Lhote - The Sailor's Meal

  mi fendis la kodon sâmbătă dimineața la micul dejun două ouă prăjite ușor cafea muzică retro din anii 1950 la casetofon rula ”earth angel”...