luni, 12 iulie 2021

Bram Bogart - Lenasgarden

 Sic cogito

"(am stat pe recamier și
mi-am pus mintea la contribuție
acum intră în zbor
pe fereastra deschisă
gunoaiele aruncate de la etaj
mă aplec în genunchi și
îmi așez fața în găleata cu
apă – ca să bolborosesc)"

de Constantin Acosmei 



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Bram Bogart
Titlul: Lenasgarden
Titlul original: Lenasgarden
Data: 1983
Stilul: Excessivism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Bram Bogart ( 12 iulie 1921 - 2 mai 2012 ) pictor flamand.

Max Jacob

 ***

"Baletul readus la realitate: calești cu roți stacojii, tunuri
de război, mulțimea, dar mai ales cerul! cerul!
Un cer adevărat! Realitatea readusă la balet."

de Max Jacob 



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Max Jacob
Titlul:
Titlul original:
Data:
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Max Jacob ( 12 iulie 1876 - 5 martie 1944) pictor francez.

Amedeo Modigliani - Portretul poetului

 Modigliani

"Albastru. sânge. albastru
furi piatra pe întuneric
să se vadă cât e de albă
ciopleşte-o cum ai scoate peştii din râu
sau linia din alungire
forme prelinse spre propriul lor înţeles
ca un semn al mirării sub care nu se pune punct
Am zece capete aţipite în gulerul de praf al curţii
din toate o singură linie, subţire
să rămână, suflă!
muzica de piatră, înmărmurire
Nu am decât zece capete azi
las celorlalţi prelungirea lor, ocna de sare a trupului
faceţi loc pe străzi, în pântecul minţii
am zece capete şi le izbesc de zidul oraşului
azi
cu toţi oamenii din cetate
le-am trezit deodată.
Sânge albastru sânge
să furi pulberea de Carrara din plămânii sculptorului
să laşi doar o linie, curgând în sine
neîncetat
apă tare a râului izbucnit
din malul stâng
al oricărui pământ viu."

de Alexandra Pârvan



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Amedeo Modigliani
Titlul: Portretul poetului
Titlul original: Man's Head (Portrait of a Poet)
Data: 1915
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 46 x 38.1 cm
Unde se gaseste: Detroit Institute of Arts, Detroit, MI, US

Date despre pictor:
Amedeo Modigliani (12 iulie 1884 – 24 ianuarie 1920) a fost un pictor şi sculptor italian

Paul Jenkins - argile tibetane

 

Totul Merge Foarte Bine

"Profit, cu o zi mai devreme, de singurătate.
Lucrurile ar putea să meargă aşa zece ani,
douăzeci de ani
şi chiar mai mult, dacă
n-ar trebui să plec poimâine."

de Jan H. Mysjkin
 

 
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Paul Jenkins
Titlul: argile tibetane
Titlul original: Phenomena Tibetan Clay Offering
Data: 1990
Stilul: expresionism abstract
Mod de realizare: acrilic, colaj, pânză
Dimensiunea: 81 x 100 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Paul Jenkins ( 12 iulie 1923 - 9 iunie 2012) pictor american.

duminică, 11 iulie 2021

Georges Hugnet - Le Torindon à Rapières (from La Vie Amoureuse des Spumifères)

 Cascada

"într-o cabană înghesuită
se aude doar cascada și cum te legeni pe balansoar;
o să-l ung zilele astea și n-o să mai scârțâie
nimic n-o să-mi mai arate că ești aici
și de ziua ta voi da jos icoanele de pe toți pereții,
le voi cânta în surdină, le voi îmbrăca în lemn.

o grotă senină în care să mă ascund după ce pleci
mi-ar fi de folos;
peste ani
în bucata de stâncă vor face cuib pitulici tâmpe cu inimi preasfinte,
vor reproduce sunetul balansoarului pe care nu l-am uns la timp.
acolo am să mă întorc, deznădăjduită
și am să-mi lepăd armura pe prispă.

atunci vor scârțâi doar podelele
undeva departe
mă voi mula
și cascada mă va acoperi
pe de-a-ntregul"

de Maria Miruna Solomon


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Georges Hugnet
Titlul:
Titlul original: Le Torindon à Rapières (from La Vie Amoureuse des Spumifères)
Data: 1948
Stilul: Dada, Surrealism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Georges Hugnet (11 iulie 1906 - 26 iunie 1974), a fost un pictor francez.

Karl Nordström - Pe campie

 ***

"Dimineaţă diamant,
cu aer rarefiat între munţi
și o singură rază de soare,
care străbate podeaua din lemn de brad,
ușor zgâriată.

Și poate nu chiar în contrast,
o cameră de hotel roz și parfumată,
eternul tablou abstract deasupra patului,
o fructieră cu picior pe bar,
din care pot fi culese nişte bomboane albe,
pufoase şi delicate ca niște nori.

O tuşă ironică, în ierarhia din cameră,
un ecart evident între design şi viaţa ca atare –
deranjul pe care l-am provocat noi:
geamantane goale căscate pe podea,
rochii cu ştrasuri aruncate pe pat,
pentru petrecerea de Revelion,
amestecate cu blugii şi gecile noastre de drum.

Atmosferă festivă care mă înghite, fals protectoare,
în timp ce mă agit ca o bătrână gospodină
reactivată peste nivel pentru o seară,
în care așteaptă musafiri.

Ceva spectaculos-zgomotos,
dar complet ineficient în esență,
o pasă puternică trimisă în tribune.

Posibilități ameţitoare, doar pentru o seară,
adorație mimată în oglindă, care se termină prost:
corp respins, minte hiperlucidă,
tentații (oricum slabe) dezamorsate de vină,
eternă confuzie între intruşi şi expuşi
la party,
unde totul se termină abrupt,
în descentrare şi jenă."

de Cristina Ispas



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Karl Nordström
Titlul: Pe campie
Titlul original: On the Plain
Data:
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Karl Nordström (11 iulie 1855 – 16 august 1923), pictor suedez

Boris Grigoriev - Autoportret

 regret

"în visele mele n-au existat femei
doar ferestre, sticle goale
copaci în care noaptea atârna
precum un stomac balonat
era bizar cum buzele
nășteau burți, cum chinul și
așteptarea se îmbrățișau temătoare
aranjate farfuriile albe, dure
în care regretul încolțea
precum o sămânță de fasole
după care aerul s-a ridicat
pentru a traversa
fără să lase nimic în urmă
în afară de
acest potop
de imagini arse."

de Gerhard Falkner



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Boris Grigoriev
Titlul: Autoportret
Titlul original:
Data:
Stilul: cubism, expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Boris Grigoriev (11 iulie 1886 – 7 februarie 1939), pictor si grafician rus.

James Abbott McNeill Whistler - Arrangement in Grey and Black No. 1

 Se pierde

"E o gaură în perete
și nu știu ce e dincolo.
Dimineața
acest păianjen în cada albă.

Lumina atinge podeaua
electrizează praful, șoptește –
Cea mai frumoasă zi,
Cei mai frumoși oameni –
și se ridică.

Amintirile sunt aici și e din nou primăvară.
Paharul spart din care voi bea iarăși.
Cărarea spre casa din pădure.
Soarele, foșnetul ierbii lovind în gleznă.
Degetul rămas în aer.
Buzele, materia lor necunoscută,
de neatins.

Se ridică
Trece prin mine
și se pierde."

de Andrei Gamarț



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: James Abbott McNeill Whistler
Titlul:
Titlul original: Arrangement in Grey and Black No. 1
Data:
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
James Abbott McNeill Whistler(11 iulie 1834-17 iulie 1903), pictor american.

Charles-Antoine Coypel - Portretul lui Molière

 "Profesorul de filosofie: Tot ce nu e proză, e vers; şi tot ce nu e vers, e proză.
Domnul Jourdain: Şi cum vorbeşte omul, ce e?
Profesorul de filosofie: Proză.
Domnul Jourdain: Adică aşa să fie? Când zic: Nicole, adu-mi papucii şi dă-mi scufa de noapte, e proză?
Profesorul de filosofie: Da, domnule.
Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să ştiu!"

replici celebre din piesa de teatru Burghezul gentilom, scenariu de Moliere



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Charles-Antoine Coypel
Titlul: Portretul lui Molière
Titlul original: Molière
Data:
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Charles-Antoine Coypel (11 iulie 1694 – 15 iunie 1752) a fost un pictor francez

Roger de La Fresnaye - Om cu batistă roșie

 No Island

În memoria lui Syd Barrett

"Lunaticii nu sunt atrași de
lumina lunii.
Ei nu fac decât să fugă
de partea ei întunecată, nevăzută.
Lunaticii nu sunt prizonieri
în mintea altcuiva,
ci în propriile lor minți
și nu au pierdut cheia,
ci au ascuns-o
pentru ca nimeni altcineva
să n-o găsească vreodată.
Nu lunaticii au devenit lunatici
din cauza lunii,
ci ea a fost creată sau inventată,
a apărut sau s-a format
tocmai din cauză că ei erau lunatici.
Numai că, neîncăpând în mințile lor,
ea a preferat să fugă dintre ei
și s-a înălțat la cer
spre a-și ascunde pe vecie partea întunecată
de care ei se temeau atât de mult."

de Mircea Dan Duță




----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Roger de La Fresnaye
Titlul: Om cu batistă roșie
Titlul original:
Data: 1922
Stilul: cubism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste: colecție privată

Date despre pictor:
Roger de La Fresnaye ( 11 iulie 1885 - 27 noiembrie 1925) a fost un pictor francez

zbor priseaca

 

Zbor

dimineața
peste soare s-a așezat un balaur negru
vulturii păreau suspendați în zbor

stau în iarbă
ghemuit
printre insecte colorate și fluturi
și aștept cu ochii deschiși termica

admir vârful leaota
și mă gândesc la edmund

bărbatul cu mâna tatuată
face pace
și produce zboruri explicative

la aterizare
trag aer adânc în piept
și rămân îndrăgostit
de priseaca

cărunt și nepasător
ascult "Long Cool Woman in a Black Dress"
[The Hollies]
 
 




 

Colleen Eason - Saw - Brunnerton

algoritmo țip la un meci de fotbal lăcrimez de bucurie alerg ca un nebun prin cameră amintirile mele au fost comprimate cu extensia .jpeg me...