vineri, 28 aprilie 2017

Yves Klein - Assemblage of Used Paint Rollers - Omul care a inventat o culoare

ZIUA YVES KLEIN (Omul care a inventat o culoare)

Pasărea albastră

La răsăritul vieţii
pasărea albastră
cântă pentru mine
întoarcerea în timp,
o mângâi cu privirea
în contopiri albastre
plutind pe diadema
mării de argint.


poezie de Sorin George Vidoe


--------------------------------------------------------------------------
Assemblage of Used Paint Rollers - Yves Klein (1956-1962)
Gen: Artă abstractă
Yves Klein (n. 28 aprilie 1928, Nisa - d. 6 iunie 1962, Paris) a fost un pictor francez.
Unii îl consideră reprezentant al neo-dadaismului, alţii văd în el un postmodernist timpuriu şi destul de enigmatic.

Avigdor Arikha - Războiul de independenţă - aniversare



ANIVERSAREA PICTRULUI AVIGADOR ARIKHA

Este linişte ca după război...

Este linişte ca după război.
Zac singură-n noapte ca o trădare
Şi simt intens în mine
Sămânţa ta cum moare,
Încercând să reziste, tenace şi temătoare...
Şi-îndoieli noi scutură frunze de pelin;
Câte morţi va mai trebui să suport oare
Doar pentru a o traversa pe-a mea deplin?

de Vera Pavlova,
traducere de Petru Dimofte


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Avigdor Arikha
Titlul : Războiul de independenţă
Titlul original:
Data :1948
Stilul:Expresionism
Mod de realizare:ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Avigdor Arikha (ebraică:אביגדור אריכא , născut Dlugacz, 28 aprilie 1929 la Rădăuți - 29 aprilie 2010 la Paris) a fost un pictor, desenator, gravor, ilustrator de cărți și istoric al artelor israelian - francez, evreu originar din România.
Avigdor Arikha s-a născut în Romănia în anul 1929. Primele desene le face în fragedă copilărie. La numai 12 ani este deportat de naziști într-un lagăr german de concentrare,
unde se află pină la eliberare în martie 1944, de acolo este trimes în Israel la kibuțul Maale Hamisha în vecinătatea Ierusalimului. Este grav rănit în războiul de independență
(ianuarie 1948). Intre 46-49 studiază artele plastice la academia Bezalel din Ierusalim apoi se înscrie la Paris la Ecole des Beaux Arts, absolvind-o în 1951. Continuă cu studii de filozofie și istoria artei la Sorbona. Arikha se dezvoltă ca pictor, desenator și tipograf totodată. Printre primele sale lucrări se evidențiază ilustrațiile la cartea lui Maria Rilke:
"Way of Love and Death" ( Jerusalem 1953) care adduce artistului medalia de aur la Milano Trienale 1954. Iși tipărea de unul singur desenele. Din anii 1970-1975 dateaza excelente articole tratînd istoria artei cît și cataloagele unor expoziții îngrijite de Arikha la Luvru, Muzeul Israel, Colectia Frick New York, Fine arts Museum of Huston .
Instituții academice europeene îi solicită conferințe despre pictură si artă. O serie de lecturi sunt ulterior difuzate la radio, iar BBC produce un monumental documentar televizat despre opera pictorului. Arikha trăiește între Paris și Ierusalim.
In 1995 este numit doctor honoris causa of The Hebrew University Jerusalem. Stilul lui Arikha se asociază clasicismului francez . Subiecte lui par prozaice la prima vedere : pălării, scaune, mașini de scris, pantofi . Portretele lui sunt plasate pe fonduri neutre ,
nudurile veșnic asezate pe scaune simple, incomode. Peisajele se zăresc prin ferestre întredeschiseprintr-o fisura în perete, sau vag sugerate printre crengile unui interpus arbore. Subiectul este deci cotidian, pămîntesc, dar veșnic separat de mediu,
detașat de spațiu. Dacă la Morandi armonia e obținută prin generalizarea tonurilor calme, la Arikha culoarea și compoziția conferă unicitate subiectului.
"Masa Frugală" de pildă : pe o masă de mari dimensiuni Arikha dispersează la întimplare o farfurie, platoul cu fructe, un pahar cu apă, o cană cu cîteva ouă. Tabloul vibrează în culori neamestecate, plasate pe pînză direct cum ies din tub.
In " 4 vaze" cele 4 piese pictate in culori primare diferite se suprapun unui perete cărămiziu ca un ecou optic amplificat de complementar.
In " 7 Rosii " vegetalele sunt voit trimese la o margine a picturii . Instinctiv ochiul cerceteaza spațiul vast nefolosit .
Insistența în separație si singularitate fac opera lui Aricha mai mult decit distinctivă.
Reducerea voită la simboluri primare creaza integrație și nu izolare. Ingredientele pot fii prozaice, umile chiar, dar rezulatul final este întodeauna plin de sensibilitate
estetică și de colorit sofisticat. Din nou, ni se demonstrează că simplitatea este uneori o sarcină insurmontabilă.

Émile Henri Bernard - Fumătorul de haşiş - aniversare


 ANIVERSAREA PICTORULUI EMILE BERNARD

* * *

cerul albastru
soarele la asfinţit


cu o ultimă suflare
fumezi haşiş

viitorul pe care ţi l-ai imaginat
viitorul care se pregătea să se îndeplinească
s-a evaporta

(cav)


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Emile Bernard
Titlul : Fumătorul de haşiş
Titlul original:
Data :1900
Stilul:Post-impresionism
Mod de realizare:ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Émile Henri Bernard (28 aprilie 1868 - 16 aprilie 1941) a fost un pictor și scriitor francez post-impresionist , care a avut prietenii artistice cu Vincent van Gogh , Paul Gauguin și Eugène Boch și, ulterior, cu Paul Cézanne . Majoritatea lucrărilor sale notabile au fost realizate la o vârstă fragedă, între anii 1886 și 1897. El este, de asemenea, asociat cu Cloisonnismul și Sintetismul , două mișcări de artă din secolul al 19-lea. Mai puțin cunoscut este opera literară a lui Bernard, care cuprinde piese, poezii și critici de artă, precum și afirmații istorice de artă care conțin informații de primă mână despre perioada crucială a artei moderne la care Bernard a contribuit.

Claude Monet - Vetheuil - Janis Joplin (Janis Lyn Joplin): Piece Of My Heart



O bucățică din inima mea

(Vino...)
Nu te-am făcut eu să simți
Că ești unicul pentru mine? ei bine da,
Şi nu-ţi am oferit aproape totul
Ce poate oferi o femeie?
Scumpule, știi că e adevărat!
Și de fiecare dată îmi spun,
Că e suficient,
Dar îţi voi arăta, iubitule,
Că o femeie poate fi puternică.

Vreau să vii acum,
Vino, vino, vino şi fură
O mică bucățică
din inima mea, acum, iubitule.
Mai rupe o...
altă bucățică
din inima mea, da...
O ai...
Hei! ai o altă mică bucățică
din inima mea acum, iubitule, da
Știi că îți aparține,
Dacă asta te face să te simți bine.
O, da, într-adevăr.

Te plimbi pe stradă
Arăți bine, iubitule...
În adâncul inimii tale
Ti-am m-ai spus, știi asta nu este corect.
Niciodată nu, niciodată nu, niciodată nu
Nu mă auzi noaptea când plâng
Iubitule, plâng tot timpul!
Și de fiecare dată îmi spun că eu,
Ei bine, nu m-ai pot suporta durerea
Dar când mă vei strânge în brațele tale,
Am să cânt din nou.

Îti voi spune, vino
Vino, vino, vino şi fură!
O mică bucățică
din inima mea, acum, dragule.
Mai rupe o...
altă bucățică
din inima mea, da...
 O ai...
Ai ai o altă mică bucățică
din inima mea acum, iubitule, da
Ei bine, ştii că îți aparține,
Dacă asta te face să te simți bine.


Am nevoie să vii, acum
Vino, vino, vino şi fură,
O mică bucățică
din inima mea, acum, dragule.
Mai rupe...
Mai rupe o altă bucățică
din inima mea,scumpule, da.
O ai...
Ai o altă mică bucățică
din inima mea acum, iubitule,
Știi şi tu, ai reușit
Ai o... ai o altă mică bucățică
din inima mea, acum iubitule.
Mai rupe...
Mai rupe o altă bucățică
din inima mea,dragule, da, da...
O ai...
Ai o altă mică bucățică
din inima mea acum, iubitule, da
Știi că îți aparține,
Dacă asta te face să te simți bine.
O bucățică din inima mea (Piece Of My Heart)

Artist: Janis Joplin (Janis Lyn Joplin)
Album: Cheap Thrills (1968)
Cântec: Piece Of My Heart




----------------------------------------------------------------------
Claude Monet - Vetheuil-1880

Claude Monet - Sena la Lavacourt - Janis Joplin (Janis Lyn Joplin): Mercedes Benz



Mercedes Benz

Oh, Doamne, n-ai vrea să-mi cumperi
Un Mercedes Benz?
Toți prietenii mei au Porsche,
Iar eu trebuie să mă împac cu ei.
Am muncit din greu toată viața mea,
Fără sprijin de la prieteni,
Așadar, Doamne, n-ai vrea să-mi cumperi
Un Mercedes Benz?

Oh, Doamne, n-ai vrea să-mi cumperi
Un televizor color?
Ăia de la „Suni și câștigi”
Încearcă să mă contacteze.
Eu aștept livrarea
În fiecare zi până la ora trei,
Așadar, Doamne, n-ai vrea să-mi cumperi
Un televizor color?

Oh, Doamne, n-ai vrea să-mi faci cinste
Cu o seară în oraș?
Mă bazez pe Tine, Doamne,
Te rog, nu mă dezamăgi.
Arată-mi că mă iubești
Și fă-mi cinste cu următorul rând,
Oh, Doamne, n-ai vrea să-mi faci cinste
Cu o seară în oraș?

Toată lumea!
Oh, Doamne, n-ai vrea să-mi cumperi
Un Mercedes Benz?
Toți prietenii mei au Porsche,
Iar eu trebuie să mă împac cu ei.
Am muncit din greu toată viața mea,
Fără sprijin de la prieteni,
Așadar, Doamne, n-ai vrea să-mi cumperi
Un Mercedes Benz?

Asta e tot! Hahahaha...


Artist: Janis Joplin (Janis Lyn Joplin)
Album: Pearl (1971)
Cântec: Mercedes Benz


---------------------------------------------------------------------
Claude Monet - Sena la Lavacourt - 1878