marți, 1 august 2017

Rodica ILIESCU - pictura - regina maria regele mihai

REGINA ANA A ROMÂNIEI A MURIT LA VÂRSTA DE 92 DE ANI.

 

(1 august 2016)

O regină fără regat, dar sufletește alături de el și de Majestatea Sa Regele Mihai.
Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris.Este fiica Principelui Rene de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei. Principesa Ana a copilărit în Franța.
Începând cu anul 1939, după izbucnirea războiului ,și-a urmat familia în Spania, Portugalia și S.U.A.,unde a urmat o școală de artă, la New York.În paralel pentru a-și putea câștiga existența , a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s.
În septembrie 1943, la nouăsprezece ani, Principesa s-a înrolat ca voluntar în armata franceză.A fost împreună cu regimentul ei,în Maroc, Algeria, Italia, Franța,Luxemburg și Germania,
până la sfârșitul ostilităților.A primit Crucea de Război a Franței și gradul de locotenent. În toamna anului 1947 l-a cunoscut ,la Londra , pe Regele României ,venit să asiste la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britanii, viitoarea Regină Elisabeta a II-a.S-au căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena.
Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început după nuntă.Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la Vila Sparta, locuința Reginei- Mamă Elena.Din 1949 s-au mutat la Laussane și apoi în Anglia până în 1956.Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956 instalându-se la Versoix, un mic oraș la câțiva kilometri de Geneva.Aici au locuit peste patruzeci și cinci de ani.
Familia Regală a României a fost binecuvântată de Dumnezeu cu cinci fete. Pe timpul exilului avea să fie o familie obișnuită: copiii, munca, bucuria de a petrece timp împreună.Dragostea pentru România avea să-i însoțească pe Rege și Regină până astăzi.MS Regale s-au întors în România în mai 1992 și începând din anul 2001 au reședința oficială la Palatul Elisabeta.
Majestatea Sa Regina Ana declara: Aș vrea să fac mai mult pentru România... Sper ca generațiile pe care noi le-am crescut să continue lucrul pe care regele și înaintașii lui l-au făcut...Este o chestiune de încredere, o chestiune de respect....Există o poezie pe care România o are...

 




--- -------------------------------------------------------------
Rodica ILIESCU
(PICTURĂ)

- Artist plastic francez, profesionist, de origine română.
- Născută la 30 septembrie 1950, la Râmnicu Vâlcea, România

- Tânjind după libertate şi însetată de cunoaşterea valorilor universale, în anul 1970 pleacă în Franţa. Se stabileşte la Paris unde studiază la „Academia de Arte Frumoase” până în 1974 când obţine licenţa acestei şcoli de mare prestigiu.

- Între timp descoperă „boema artistică” a cartierului parizian Montmartre care, datorită firii deschise şi prietenoase, dar mai cu seamă calităţilor artistice de excepţie, o primeşte şi o acceptă în 1972, în marea familie a elitei artiştilor plastici ai Parisului.

- Un eveniment aparte în viaţa pictoriţei îl constituie întâlnirea cu fostul suveran al României, Mihai I, care i-a pozat alături de soţia sa Ana, pentru un tablou. Demn de precizat este faptul că de la vârsta de 16 ani regele nu mai pozase pentru nimeni, iar privilegiul acordat vâlcencei i-l refuzase, cu timp în urmă, chiar marelui pictor Corneliu Baba.

- Înzestrată cu un complex simţ al culorii, cu o remarcabilă mobilitate a liniei, Rodica Iliescu poate fi considerată azi drept un autentic menestrel al penelului, pe care îl mânuieşte atât cu experienţa dobândită prin studiile sale artistice, cât şi intuitiv, graţie harului său, dar întotdeauna cu o eleganţă demnă de invidiat. Sub mâna Rodicăi Iliescu culoarea dobândeşte noi valenţe, în combinaţii neaşteptate şi ardente , sau se reduce la imbinări sobre, parcimonioase, uneori aproape monocrome în care linia şi culoarea coabitează cât se poate de armonios.Gama cromatică se distinge prin vigoarea, prin robusteţea culorii, de o strălucire şi un farmec discret, care nu şochează, ci dimpotrivă, îndeamnă la meditaţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu