Narcis
În trup de lapte şi de flori
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.
Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii…
Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.
Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi ‘ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.
În ape, cer şi mâl se ‘mparte
Zăpada trupului furat…
Pe ceruri fulger sfâşiat, –
Sămânţă de-aur şi de moarte.
de Nicolae I. Herescu
--------------------------
Nicolae. I. Herescu, s-a născut la 6 decembrie 1906, în oraşul Turnu Severin, şi a murit la 16 august 1961, în Zürich (Elveţia). Provenea dintr-o familie boierească, între membrii căreia s-ar fi numărat şi Udrişte Năsturel.
Latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937-1945), a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al -a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. "Ovidiana" Paris, 1958 editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu).
--------------------------
Pictor: Caravaggio
Titlul: Narcis
Titlul original: Narcissus
Data: 1599
Stilul: Baroc
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 92 x 110 cm
Unde se găseşte: National Gallery of Ancient Art (GNAA), Roma, Italia
Date despre pictor:
Michelangelo Merisi da Caravaggio (n. 29 septembrie 1571 - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), numit după orașul său natal Caravaggio, lângă Milano, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor și canonul frumuseții în pictură, conceput de umaniștii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul folosește un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfățișează ca imagini de viață cotidiană. dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. Biografii s-au apucat curând după moartea artistului, încă din secolul al XVII-lea, să scrie cărți despre viața lui Caravaggio. Realitatea se amestecă în aceste scrieri cu fantezia, dar ele povestesc întotdeauna despre aventuri, scandaluri și despre destinul schimbător al artistului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu