vineri, 5 mai 2017

Mary Cassatt - Mama si copilul

Palme de înger pe obrajii mei

“Zâmbete mici în palme de înger
Obrajii mei se răsfaţă… primind
Ochi de iubire veșnică
Zâmbește, copil blând și spune „iubesc”
Râzi de clipă și vino în braţe
Flutură-mi genele ca și -n vis
Primește iubire și dă ca și când
E ultima seară a oamenilor mari …pe Pământ
Să ne-ntoarcem la copilărie, mă cerţi
Drumu’i lung și greu…
Ia-mă-n braţe și hai să visăm
O lume mai frumoasă …pentru oameni drepţi”



---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Mary Cassatt
Titlul: Mama si copilul
Titlul original: Mother Berthe Holding Her Baby
Data :1900
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Pastel
Dimensiunea: 57.15 x 45.08 cm
Unde se gaseste: Colectie privata
Date despre pictor:
In 22 mai 1844 s-a nascut Mary Cassatt, pictor american.Artista Mary Cassatt (22 mai 1844 — 14 iunie 1926)a reprezentat în pictură ceea ce cunoştea cel mai bine : viata confortabilă şi tihnită a femeilor burgheze de la finalul secolului al XIX lea .
Cu toate acestea, Mary Cassatt nu a fost niciodata una dintre aceste femei.Nascuta in America, ea si-a petrecut cea mai mare parte a carierei in Franta.Expunand alături de impresionişti, aceasta a apreciat în primul rând desenul şi compoziţia.Deşi nu s-a căsătorit niciodată s-a dedicat portretizării maternitaţii.
Preocupările sale au fost ample, atât pe plan stilistic, cât şi pe plan pshiologic.Fiind o bună cunoscătoare a artei vechilor maestri, Cassatt a încercat să creeze o artă nouă, modernă în care să transpună experienţa complexă a femeii moderne.

William James Glackens - Nud cu un mar

Contopire

În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mâini cu multe degete ne creşteau
Pe şolduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adâncă, albastră…
Nu ştiam dacă este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flâmande se plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare braţ, fiecare picior
Apoi, ne legau unul de altul
În veşnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trăiri
Pentru că ochiul meu drept şi ochiul tău stâng
Erau pereche de când lumea
Şi vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau…
Dinlăuntru spre înafară
Cum devenisem o singură cruce
Iar inimile, clopote de catedrală.


de Elena Armenescu



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: William James Glackens
Titlul: Nud cu un mar
Titlul original: Nude with Apple
Data :1910; US
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 103.2 x 146.1 cm
Unde se gaseste: Brooklyn Museum, New York City, NY, US
Date despre pictor:
William James Glackens (13 martie 1870– 22 mai 1938) pictor realist american.
Glackens a studiat la Academia de Arte Frumoase din Pennsylvania, apoi s-a mutat la New York City si a fost unul dintre co-fondatorii asa numitei miscari artistice, Ashcan School. Acest grup de artisti, botezat de catre presa „the Eight Independent Painters” sau The Eight, au ales sa-si expuna lucrarile fara aprobarea prealabila de catre juriile de specialitate.Artistul a devenit cunoscut datorita picturilor sale in culori intunecate cu scene de strada si din viata de zi cu zi . Lucrarile de mai tarziu au fost pictate in tonuri mai luminoase fiind influentate de arta lui Renoir.
Artistii apartinand miscarii The Eight au fost cunoscuti pentru stilul lor realist si sunt considerati figuri cheie ai miscarii realiste.Ei au pictat scene urbane si au introdus libertatea artisticain arta.Din randul lor faceau parte jurnalisti, scriitori sau ilustratori, inainte de a deveni pictori. Glackens a fost o parte integrala a acestui grup, elementele artei Ashcan fiind evidente in lucrarile sale din acea perioada.

Eugene de Blaas - flori

Visul copacului

ambitile mele sunt marunte,
foarte simple,
adica sa fiu plin
de flori rosii
si violet
si galbene
in primavara asta,
sa-mi creasca aripi
sa pot zbura
pana la tine.


(cav)

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Eugene de Blaas (n. 24 iulie 1843, d. 10 februarie 1932) a fost un pictor italian din curentul academist.

Adolphe-William Bouguereau - Suflet Purtat în Rai - Led Zeppelin - SCARA SPRE RAI


SCARA SPRE RAI

Acolo este o doamna ce e sigura
Ca tot ceea ce straluceste este aur
Si ea cumpara o scara spre Rai.
Cand ajunge acolo stie
Daca magazinele sunt toate inchise
Cu un cuvant poate sa obtina lucrul pentru care a venit.
Ooh, ooh, si ea cumpara o scara spre Rai.

Acolo este un semn pe perete
Dar ea vrea sa fie sigura
Pentru ca stii ca uneori cuvintele au doua intelesuri.
In copacul de langa parau
Este o pasare ce canta,
Uneori toate gandurile noastre sunt neintelese.
Ooh, ma face sa ma intreb,
Ooh, ma face sa ma intreb.

Este un sentiment pe care il am
Cand privesc spre vest,
Iar spiritul meu plange dupa libertate.
In gandurile mele am vazut inele de fum printre copaci,
Si vocile celor ce stau privind.
Ooh, ma face sa ma intreb,
Ooh, chiar ma face sa maintreb.

Si se sopteste ca in curand
Daca toti vom chema tonul
Atunci cimpoierul ne va conduce la ratiune.
Si o noua zi va apune
Pentru cei ce stau in continuare
Iar padurile vor rasuna cu rasete.

Daca este un zgomot in gardul tau
Nu fi alarmat acum,
Este doar o curata primavara pentru regina Mai.
Da, sunt doua cai pe care poti merge
Dar in fuga
Inca este timp sa schimbi drumul pe care te aflii.
Si ma face sa ma intreb.

Capul tau fredoneaza si nu o va termina
In caz ca nu stii,
Cimpoierul te cheama sa i te alaturi,
Draga doamna, poti auzi vantul sufland,
Si stiai ca
Scara ta se afla pe soaptele vantului.

Iar in timp ce ne relaxam pe drum
Cu umbrele noastre mai inalte decat sufletu.
Acolo se plimba o doamna pe care toti o stim
Ce straluceste in lumina alba si vrea sa arate
Cum totul inca se transforma in aur.
Iar daca asculti foarte atent
Tonul va veni la tine intr-un final.
Cand toti suntem unul si unul este totul
Sa fi o piatra si sa nu te rostogolesti.

Si ea cumpara scara spre Rai.


Artist: Led Zeppelin
Also performed by: Frank Zappa, Mary J. Blige, Far Corporation
Album: Led Zeppelin IV (1971)



------------------------------------------------------------------------
Adolphe-William Bouguereau - Suflet Purtat în Rai -1882.
Picturile artistului sunt realizate in genul realismului artistic. Se remarca prin contururile precise ale reliefului uman si folosirea unor nuante alese pentru culoarea pielii personajelor, precum si prin temele de inspiratie mitologica. Nudurile feminine sunt cele mai suave si mai poetice din epoca sa, cucerind inimile colectionarilor europeni si americani. Este unul dintre pictorii care au expus constant la Salonul din Paris, de-a lungul intregii sale vieti artistice.
--------------------------------------------------------------------------------------
Timp de zeci de ani, Led Zeppelin a trebuit să se apere de acuzația că ar fi copiat piesa lor simbol, compusă în anul 1971. Acum, însă, afacerea a ajuns în sfârșit la tribunal.
În luna mai a acestui an, membrii familiei lui Randy Craig Wolfe, fostul lider al trupei Spirit, au depus o plângere în justiție, la un tribunal din Pennsyvania, prin care cer daune materiale. Familia lui Wolfe pretinde că Jimmy Page, chitaristul de la Led Zeppelin, a furat acordurile piesei „Starway to Heaven” din piesa „Taurus”, compusă de Wolfe și Spirit în 1968. De notat că cele două trupe au avut turnee împreună și își cunoșteau muzica reciproc.
Zeppelin și companiile ei muzicale au cerut respingerea plîngerii pe motiv că sunt cetățeni britanici rezidenți în Anglia și nu dețin nici o proprietate în Pennsylvania”. Judecătorul a respins însă cererea, astfel că membrii Led Zeppelin vor fi nevoiți să meargă la tribunal.

Capricile lui Marin Sorescu

La lilieci

Stateam in sala de curs si priveam la tabla, si nu intelegeam nimic.
In principio: unde nu-i nimic de vazut, observatorul se concentreaza asupra diferentelor.
Vedeam doar scaune, femei,semn bun ajungeam in rai. Si cum ma uitam eu, asa, la toate semnele de intrebare, traiam o romantica idila cu o stea de cinema, care a coborat de pe tabla special pentru mine, la fel ca in Trandafirul rosu din Cairo.
- Daca nu cer prea mult, vreau sa te intreb ceva.
A inceput sa ma intrebe de Eminescu (sigur este Veronica), Shakespeare, Actori, Adam, de Contabilitate (asta sigur vrea bani), de Marin a lui Patru (cu ce-o fi momit-o?), de Seneca...
De doua ori, Doamne am incercat s-o opresc, sa facem cunostinta. Nu am reusit.
Mai aveam inca multe sa ne spunem, dar ne-am intalnit cu un melc pe o fata de masa.
M-am trezint. In stanga, in dreapta, scaune goale. Tabla plina cu si mai multe semne de intrebare.
Lac de sudoare mi-am zis, ce frumos a murit sufletul meu, peste zi, intr-o sala plina de scaune goale.

PS.
- Domnu' profesor ce scrie acolo sus dupa munte?,
Se mi ra mi da ...!
(
cav)


-------------------------------------------------------------------------
HOROSCOPUL DE AZI
Capricile lui Marin Sorescu

Marc Chagall - Scara lui Iacov


SCARA LUI IACOV

Eu umblu prin lume ca prin pădure -
pe mâini şi picioare.
Frunza din pom, iată, cade
în suflet frică trezindu-mi.
Pictez toate astea, învăluite de vis
ninsoarea acoperă codrul - tabloul meu
priveliştea din cealaltă parte
unde
mă aflu deja de ani îndelungaţi.
Şi aştept să fiu îmbrăţişat de minuni nepământene
ce mi-ar încălzi inima, spaima mi-ar goni.
Tu înfăţişează-Te, eu Te aştept - de pretutindeni.
Şi ţinându-ne de mâini, ah,
vom zbura împreună, urcând scara lui Iacov.

versuri : Marc Chagall


--------------------------------------------------------------------------------------
Marc Chagall - Scara lui Iacov
“Si a visat ca era o scara sprijinita pe pamint, care cu virful atingea cerul: iar ingerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe ea (Geneza 28, 12)”…Iacov tocmai plecase din casa parinteasca de furia fratelui sau Esau. Si asezindu-se sa se odihneasca cu capul pe o piatra, a adormit si a visat un vis ciudat.
Iata unul din episoadele biblice care a inspirat multi artisti plastici. Scara lui Iacov, visul lui, lupta cu ingerul capata semnificatii religioase, morale si, foarte adesea, simbolice. Potrivit viziunii interpretative, descoperim variante mistice, filozofice, poetice… Gasim subiectul in fresce murale medievale, in opera unor maestri ca Rembrandt, in biblia bogat ilustrata de Chagall si in lucrarile a foarte numerosi pictori contemporani. Picturile sint uneori reprezentari iconografice, alteori permit largi paralelisme interpretative. Scara sugereaza evolutia vietii biologice si spirituale, sau semnifica viata ca o lupta perpetua. Treptele sint emblematice: urcari si coboriri (sau prabusiri). In traditiile spirituale se subliniaza valentele simbolice ale scarii ca model pentru ascensiune, progres, perfectionare.
În ceea ce îl priveşte pe Chagall-poetul, a scris atât în limba rusă cât şi în idiş. Pentru el versurile constituiau ceva foarte personal, ca nişte note de jurnal lirico-filosofic. Textele respective au fost publicate sporadic, în special la insistenţa prietenilor. Primele experienţe prozodice sunt datate cu anul 1900, încercări pe care ar fi dorit să i le arate lui Aleksandr Blok, însă nu avu suficient curaj să o facă.
De o certă originalitate, pătrunse de înţelepciune biblică, versurile oferă cifrul pentru mai multe tablouri ale lui Chagall. Unul din exegeţi, D. Simanovici, considera că: "Nimeni altul nu a apropiat atât de firesc pictura de poezie, precum Chagall. Deoarece nimeni nu a apelat atât de temerar la hiperbolă şi metaforă, spre a înfăţişa, încălcând legitatea gravitaţiei terestre, aspiraţiile sufletului uman, calităţile şi particularităţile sale. El a creat propriul limbaj poetic, propriul sistem de simboluri, semne, lumea sa - în lumea tuturor, în propria sa biografie". Aidoma picturilor, şi versurile lui Chagall abundă în enigme, rebusuri, alegorii, iluzii, aspiraţii... La timpul respectiv, această poezie s-a bucurat de înaltele aprecieri ale lui Esenin, Ahmatova, Maiakovski, acesta din urmă fiind cunoscut şi ca un critic tranşant al creaţiei altor confraţi. Autorul Misteriumului Buf avea să spună: "Marc Chagall e un poet al picturii şi graficii, poet care pictează cu culorile inimii sale poeme..."
Prin creaţia sa poetică, Chagall este interesant, bineînţeles, şi în contextul celorlalţi avangardişti ai penelului care au scris versuri: Malevici, Kandinski, Rozanova, Guro, Larionov, Filonov ş. a.
Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

Marc Chagall - Deasupra orasului

* * *

Oraşul era ud si rece,
catedrală de întuneric.

Nu ne ţineam de mână,
mergeam alături,
tăceam fără să fumăm,
era că vom fi împreună.

Lebede blocaseră drumul,
a trebuit să ne întoarcem, dar la celălalt capăt
un câmp de zăpadă imaculată se aşternuse.
Imposibil de călcat.

Şi atunci
a trebuit să ne ridicăm în aer, bătea uşor vântul,
şi atunci
a trebuit să ne ţinem de mână,
ca să nu ne pierdem.

Prin bezna luminoasă
desprinşi dintr-un tablou de Chagall
pluteam peste oraş
în căutarea casei.


-------------------------------------------------------------------------------
Marc Chagall - Deasupra orasului
Data: 1918; Liozna, linga Vitebsk, Belarus
Stilul: Cubism, pictura simbolica
Media: ulei pe panza
Dimensiunea: 56 x 45 cm
Locatia: Tretyakov Gallery, Moscow, Russia
Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

Sabin Balasa - Templul rememorării

MI ESTE DOR ...

imi este dor, de Alice
de iepurele alb cu ceas
de servitorul Pat
imi este dor, de Dorothy
de cainele Toto
de Zana cea Buna, Glinda
de omul de tinichea
de leul cel las
de sperietoare
de orasul de zmarald
de vrajitorul Oz
de vrajitoarea cea rea din vest
imi este dor de Nica
de caprele Irinucai
de cirese
imi este dor de starda Ciresului
de Dan
de Ursu
de Maria
de Victor
de Ionel
de Lucia
imi este dor de Speranta
de Tara de foc
de Anton Lupan
de Izmail
imi este dor de Medeleni
imi este dor de Fefeleaga
imi este dor de domnul Goe
imi este dor de Colt Alb
imi este dor de capitan LA cinsprezece ani
imi este dor de calatoria spre centrul pamantului
imi este dor…
imi este dor…
imi este dor…
imi este dor de tot si de toate.
O ! copilarie, unde esti.


 (cav)


-----------------------------------------------------------------------------
Sabin Balasa - Templul rememorării
Stilul: Suprealism
Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni județul interbelic Olt - d. 1 aprilie 2008, București) a fost un pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român. Bălașa a absolvit în 1955 Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București.
Obsesia declarată a vieții și a artei lui Sabin Bălașa a fost să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. Alegerea sa a fost să fie renascentist, înțelegând că Renașterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălașa, care cuprinde, deopotrivă și creația cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaționale pentru filmele de animație), literară și publicistică, își pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.

Wassily Kandinsky - margine de pădure

ÎN PĂDURE


Pădurea devenea tot mai deasă. Tulpinile
roşietice – tot mai groase. Tufişurile –
tot mai somptuoase. Văzduhul – tot mai
puzderie. Până la urmă se văzu
nevoit să păşească direct pe ciuperci.
Omului îi venea tot mai greu
să păşească, strecurându-se, dar
fără-a luneca. Însă el mergea şi
repeta tot mai repede, mai repede
una şi aceeaşi frază:
Rănile se cicatrizează.
Vopselele învie.

În stânga şi ceva mai în spate mergea
soţia sa. De fiecare dată când bărbatul
îşi rostea fraza, ea spunea
foarte convinsă, deschizând
puternic sunetul „r”:
Extrrrem de prrractic.

versuri: Wassily Kandinsky


-------------------------------------------------------------------------
Wassily Kandinsky - margine de pădure
Data: 1903; Munich / Monaco, Germany
Stilul: Post-Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 32.8 x 23.8 cm
Colectie privata
Vasili KANDINSKI (1866–1944)

S-a născut în familia unui comerciant de ceaiuri ce descindea din spiţa celor trimişi de regimul ţarist la ocnă în Siberia. În 1871, familia Kandinski se stabileşte la Odessa, unde Vasili absolvă gimnaziul clasic, mai făcând şi studii de arte plastice, muzică. Urmează dreptul la Universitatea din Moscova (1886 – 1892). Peste un an îşi susţine disertaţia „Despre legităţile retribuirii muncii”, peste alţi trei ani plecând la München, unde studiază arta plastică. Aici face cunoştinţă cu elveţianul Paul Klee, viitorul său prieten şi camarad întru creaţie. Călătoreşte mult prin Europa şi Africa de Nord (1903 – 1907). Intră organic în boema moderniştilor germani. După revoluţia bolşevică din Rusia, deţine funcţii înalte la Comisariatul Învăţământului, însă în 1921 se reîntoarce în Germania. În 1937, pânzele sale şi ale altor pictori-avangardişti sunt vernisate la expoziţia inspirată de Hitler, intitulată apocaliptic „Artă degenerată”. Kandinski solicită cetăţenia franceză, locuind la Paris. Cântul său de lebădă ar fi fost, presupun exegeţii, lucrările executate în aşa-numita tehnică a „abstracţiunilor biomorfe” – „Curba dominantă”, 1936; „Compoziţia 10”, 1939; „În jurul cercului”, 1940; „Dublu acord”, 1942, – denumiri de opere picturale care s-ar potrivi perfect şi ca titluri ale unor cărţi de poezie. Nimic surprinzător, deoarece Vasili Kandinski a fost nu doar un extraordinar creator-novator în artele plastice – pictor, acuarelist, gravor – dramaturg, teoretician al artei, moralist ortodox – ci şi unul din cei mai originali poeţi ai începutului de secol XX. Aproape toate versurile sale au fost inserate într-un album, la care a lucrat în perioada anilor 1908-1911. Prima variantă de lucru a fost una rusească, numită „Sunetele”, pe care intenţiona s-o editeze la Odessa. Însă a se realiza în faptă editorială i-a fost dat doar variantei germane, „Klonge”, apărută la München, la sfârşitul anului 1912.
Traducere şi prezentare de Leo BUTNARU

joi, 4 mai 2017

Joseph Farquharson - apus de soare iarna - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI JOSEPH FARGUHARSON

Păstorească

Când pleoapa nopţii săruta pe frunte clopoţeii,
În vârf de brazi vântul cânta, ca să-şi adoarmă mieii.
Crăiasa nopţii se ivise într-un alai de stele,
Luceafărul o însoţea mai mândru decât ele.
Când ciobăneii în cojoace torceau visând departe,
Îi gâdilau în piepturi doruri şi oftate grele-n noapte.
Treziţi de dorul de acasă şi de lătrat de câini,
La drum porneau cântând cu jale, trecând munţii bătrâni.
Cu feţe roşii ca bujorii şi flori în pălărie,
La vale coborau ciobanii mânaţi de steaua voii.
Pe plai de Mioriţă mânau turma de oi şi spre izvoare clare,
Din fluiere cântau cu jale, ca-n Mărginime pe la noi.
Cu gândul la mândra din sat lăsată plânsă-n poartă,
Plângeau din fluiere cu foc, rugând timpul să treacă.
Doar năfrămuţa din şerpar le mai stingea din doruri,
Căci poartă-n ea parfum de flori şi prafuri de la horă.


de Valeria Mahok


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Joseph Farquharson
Titlul: apus de soare iarna
Titlul original: The Sun Had Closed the Winter's Day
Data :1904
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Joseph Farquharson DL RA (4 mai 1846 - 15 aprilie 1935) a fost pictor scoțian, pictand mai ales peisaje . El este renumit pentru peisajele lui de iarnă cu zăpadă, care de multe ori prezintă oi și adesea prezintă zori sau seară. Sa născut în Edinburgh , Scoția și a murit la Finzean , Aberdeenshire , Scoția.

Thomas Wilmer Dewing - Lauta - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI THOMAS WILMER DEWING
De-aş fi câmpie

De-aş fi câmpie
m-aş înveşmânta în culorile cerului
şi-aş veni la tine, fecioară...
cu toate anotimpurile
ţie, dăruindu-mă.


de Violeta Pasat


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Thomas Wilmer Dewing
Titlul: Lauta
Titlul original: The lute
Data :1904
Stilul: Tonalism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Thomas Wilmer Dewing(4 mai 1851 – 5 noiembrie 1938) a fost un pictor american, s-a nascut in Newton Lower Falls, Massachusetts. A studiat la Académie Julian din Paris, iar mai tarziu si-a deschis un studio in New York City. S-a casatorit cu Maria Oakey Dewing, o pictorita cu pregatire in arta si legaturi familiale in lumea artei.
E cunoscut pentru picturile in stil tonalist, un sub-gen al artei americane cu radacini in esteticismul englez. Modelul preferat de Dewing ca expresie artistica este figura femeii. Deseori in pozitie sezand si cantand la diferite intrumente, scriind scrisori sau angajata in diferite actiuni sau situata in interioare stravezii, de vis, figurile raman departate si distante fata de privitor. Aceste scene sunt infuzate cu armonii de culori subtile care se infiltreaza in toata pictura, stabilind tonalitatea.
Dewing a fost membru al „Ten American Painters”, un grup de impresionisti americani care s-a se separat de Society of American Artists in 1897.

Jules Trayer - Couturières bretonnes ou Atelier de couture

longaj hirundoj solstițiul de vară este chiar după colț mama este foarte îngrijorată de ce se întâmplă în spatele ușilor închise de modul cu...