duminică, 13 martie 2022

Robert Qualters - The Shadow of Night

 

Avertisment de sănătate
(Pe străzile din Warfield)

"În dimineţi mohorâte şi zile cenuşii
Şoferi de iarnă trec pe-aici
Coboară geamurile-n grabă
S-arunce murdăria-n beznă.

Azi, cu prima licărire-a Primăverii,
Precum rufele soioase-n vânt,
Polietilena îmbracă porumbarul.
De-a lungul drumului e sticlă spartă
Pe unde-odată umblau vulpi şi bursuci.
Cutii strivite şi-ambalaje acoperă bordura,
Narcisele se zbat să iasă dintre-acestea –
Fumătorii mor tineri, scrie pe pachet –
Dar mai bine ar fi să scrie Fii Verde!"

de Patrick Osada
 

 
--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Robert Qualters
Titlul:
Titlul original: The Shadow of Night
Data: 1985
Stilul: Neo-Expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Robert L. Qualters, Jr. ( 13 martie 1934 - ) pictor american.

Périclès Pantazis - Portretul lui Varvogli

 

Echinocțiu

"În timp ce cortina începe haotic
să se ridice în fața avanscenei luminate
a primăverii, observ cum în timpul iernii au fost
câteva schimbări minore pe scenă, și simt
o mică diferență în atmosferă –
noi copaci mai înalți decât cei de vara trecută,
și coțofene mai tinere (deși fiind tot cu pene albe și negre,
arată la fel) făcându-și noi cuiburi, caută hrană
printre frunzele tainice cele mai de sus. Toate acestea
le văd, când în fața oglinzii, îmi machiez
chipul care a trecut nu doar prin mici schimbări; pregătire,
lărgesc haina care-mi venea chiar anul trecut
destul de bine, și pașesc în lumina
unor zile mai lungi – aproape aceleași ca înainte și nu prea."


de Leah Fritz
(traducere de Flavia Hemcinschi)
 

 
-------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Périclès Pantazis
Titlul: Portretul lui Varvogli
Titlul original:
Data: 1875
Stilul: realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Périclès Pantazis ( Periklis Pantazis , 13 martie 1849 - 25 ianuarie 1884 ) a fost un mare pictor grec impresionist din secolul al XIX-lea.

William Glackens - Soda Fountain

 

Uraa

"Uraa! Ți-ai amintit. Acum mult timp,
în ’68, pe vremea
protestelor, a nebuniei – mai presus de toate, a iubirii

pe care o interpretam ca sex, fiind tineri
și frumoși și liberi – nu știam
cât de frumoși suntem, cât de tineri.

Liberi – nu aveam ce face, așa eram.
Tinerii trebuie să ducă o viață puțin nesăbuită,
și totuși am supraviețiut, am trăit suficient

de mult cât să privim în urmă – cât de drăguț din partea ta
să îmi trimiți acea felicitare de dragoste vara,
atât de târziu și atât de frumos."

de Leah Fritz
 

 
--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: William Glackens
Titlul:
Titlul original: Soda Fountain
Data: 1935
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
William Glackens (13 martie 1870 – 22 mai 1938), pictor realist american.

Dario Mastrosimone

 

Casă pustie

"Sunt o recoltă stearpă.
Plânsetul pisicii încă mă bântuie –
oare de ce îmi aduce aminte?

Fiecare cuvânt inscripționat
maschează tăcerea
unui răsad care începe să încolțească.

O casă poate rămâne
neglijată mult timp:
detalii pe care le-am lepădat,

ploi cenușii de mătreață,
se adună ca fulgii de nea
sub pat

unde apar
astfel de irigații sterile.
O piele de cauciuc

ne salvează de noi înșine.
Nimic nu trece prin ea,
dar noaptea corpul trădător

se visează plin
de moarte în viață
și de viață în moarte:

născut mort,
înfășurat sub coastele mele.
Dimineața mă poartă înapoi

în liniște.
Ploaia se scurge dintre
pleoapele mele închise."

de Caitríona O’Reilly
 

 
--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Dario Mastrosimone
Titlul:
Titlul original:
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe carton
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Dario Mastrosimone s-a născut la Buenos Aires pe 2 octombrie 1964.

sâmbătă, 12 martie 2022

Artem Chebokha (RHADS) - înăuntrul inimii

 Mă gândesc adesea

"sau simt
că sunt încă
în inimă
Acolo sunt
vin și intru acolo
arăt de parcă sunt afară
din inimă
și totul este pe față
și obișnuit –
Dar nu
sunt
înăuntrul inimii
profitând cât pot de ea
în ciuda tuturor lucrurilor
care vin și pleacă
cu Kindle-ul2 meu
parola mea
și cumpărăturile mele

Nu e timp să te gândești de două ori
ci doar să știi
că sunt în inimă
unde este joi
cel puțin o zi pe săptămână
și mă apropii
din ce în ce mai mult
de tine
în ciuda a ceea ce îmi spun oamenii
ar fi contrariul
dar ei nu știu nimic
despre această inimă
a noastră
nu-i așa
și ceea ce poate face
fără măcar să încerce"

de Penelope Shuttle




--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Artem Chebokha (RHADS)
Titlul:
înăuntrul inimii

Titlul original:
Data:
Stilul: artă digitală
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Artyom Cheboha s-a născut în 1987 în regiunea Omsk, cunoscut și sub numele de RHADS, este artistul digital rus.

Artem Chebokha (RHADS)

 Jurnal de rugăciune
(pentru Alyson Hallett)

"Astăzi e ziua în care
autobuzul 54 se roagă pentru toți
cei care trăiesc sau lucrează în Henleaze

ziua
când cei care pot
se roagă pentru cei care nu pot

când cei nefericiți
se roagă pentru cei fericiți

orbii pentru cei
cu vedere perfectă

astăzi e ziua în care
trenurile se roagă pentru vremurile demult apuse
ale călătorilor

păsările se roagă
pentru bunăstarea cerului

inimile se roagă
pentru mâinile ferme ale chirurgilor cardiovasculari

ziua în care dentistul meu
se roagă pentru sănătatea danturii mele

din păcate trebuie să se roage intens
pentru că o bucată de dinte tocmai mi s-a rupt
în granola de la micul dejun

azi e ziua în care
librăriile și bibliotecile
se roagă pentru cititorii lor

iar satele se roagă pentru orașele
care și-au astupat urechile din păcate

când eu mă rog
pentru toate acele femei negăsite
în 1911 la Recensământul din Anglia și Țara Galilor

iar speculanții se roagă pentru Galeria de Ceramică
din muzeul V și A1
pentru vasele goale

iar când ziua șoptește –
lasă-mă să supraviețuiesc încă o zi sângeroasă

astăzi e ziua în care
rugăciunea a fost spusă

acum stai de strajă ca bufnița la miezul nopții
puțin

acum dormi"

de Penelope Shuttle

 




--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Artem Chebokha (RHADS)
Titlul:
Titlul original:
Data:
Stilul: artă digitală
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Artyom Cheboha s-a născut în 1987 în regiunea Omsk, cunoscut și sub numele de RHADS, este artistul digital rus.


Haos in Lume

 

Nenorocire iar
 
"Dumnezeule mare, nenorocire iar!...
Atât era de pașnic și senin;
Abia-ncepeam să rupem lanțurile
Ce leagă oamenii-n robie...
Când, stop!... Din nou va curge sângele de om
șuvoaie! Ca niște câini hulpavi
În jurul osului, sar la beregată
Asasinii crăiești."
 
de Taras Șevcenko
 







































 
 
 

Rita Angus - Zbor

 

pe plajă

în briza aspră a vântului
copiii din odessa
desenau cu un băț pe nisip
“... --- ...”

aov
 

 
--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Rita Angus
Titlul: Zbor
Titlul original: Flight
Data: 1969
Stilul: surrealism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Museum of New Zealand Te Papa Tongarewa, Wellington, New Zealand

Date despre pictor:
Rita Angus (12 martie 1908 – 27 ianuarie 1970), pictorita neo-zeelendeza.

vineri, 11 martie 2022

Iurie Matei - Sursa de infectie

 De neatins

"Seara azvârli un stol de păsări pe cer
care se întinde ca o pânză pentru a prinde apusul soarelui.
Supuse inerţiei şi vântului, se învârtiră
şi coborâră înapoi pentru a se aşeza şi a înveli o pereche de copaci ale căror acoperăminte sunt unite.

Şi ce dacă? Imagini dramatice rămân ieftine pe când deţinerea sentimentelor reale începe să coste prea mult.

Ştiind că mâine dimineaţă vei pleca,
am mers la o plimbare meditativă în amurg lângă lac.
Umerii noştri purtau amintirile în timp ce vânturile disturbau liniştea apei,
frigurile sau teama zbuciumându-ne şi făcându-ne pielea de găină.

Pe când vorbeam ţi-am spus, Ai grijă,
şi tu ai spus simplu, Da.
Apoi ne-am îmbrăţişat cu privirea
părea ca şi cum două unde de radar au rămas suspendate în loc când doar loialitatea noastră putea fi de ajuns pentru a te feri de rău

şi să ghideze mâinile unui chirurg pentru a garanta că va prinde şi va ridica umbra aşternută peste pieptul tău"

de Michael Bartholomew-Biggs



-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Iurie Matei
Titlul: Sursa de infectie
Titlul original:
Data: 2008
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 75 x 60 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Iurie Matei ( 11 martie 1968 - ) pictor din Republica Moldova.

Jérôme-Martin Langlois - Cassandra Begging Minerva for Vengeance on Ajax

 

***

nu mă interesează
ce zice zeus
sunt doar o fată
fericită

aov
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jérôme-Martin Langlois
Titlul:
Titlul original: Cassandra Begging Minerva for Vengeance on Ajax
Data: 1810
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jérôme-Martin Langlois ( 11 martie 1779 - 28 decembrie 1838) pictor francez.

Kenneth Hayes Miller - In the Paddock

 

tanța și cu mine

avem 465 prieteni comuni
nu mă gândesc de unde
și nu discutăm despre legături amoroase

aov
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Kenneth Hayes Miller
Titlul:
Titlul original: In the Paddock
Data:
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Kenneth Hayes Miller, pictor si profesor american, s-a nascut in 11 martie, 1876 in Kenwood, New York si a murit in New York City, pe 1 ianuarie, 1952.

Colleen Eason - Saw - Brunnerton

algoritmo țip la un meci de fotbal lăcrimez de bucurie alerg ca un nebun prin cameră amintirile mele au fost comprimate cu extensia .jpeg me...