– JACQUES LOUIS DAVID -
dor
De ce nu pot vorbii când am atât de multe să-i spun ?
De ce nu pot scrie atunci când am atât de multe în minte ?
De ce nu pot să cânt când există muzică în inima mea ?
De ce nu pot să dansez când există în aer atâta ritm ?
Prea multe cuvinte nerostit
Prea multe lucruri anulate
De ce nu poate fi și de ce nu pot?
Căci tot ceea ce știu este o durere adâncă
Care a luat bucuria din inima mea .
aceasta durere este dorul de tine ?
auzi agonia inimii mele
dorul pentru tine și pentru atingerea ta
lipsesc sărutările și îmbrățișarea caldă .
cât va dura această așteptare ?
oh! vreau doar să știi
că inima mea doare , deoarece
imi este dor de tine.
(cav)
-------------------- --------------------------
Pictor: Jacques-Louis David
Titlul: Madame Recamier
Titlul original:
Data:1800
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 244 x 174 cm
Unde se găseşte: Musée du Louvre, Paris, Franţa
Date despre pictor:
Jacques-Louis David (n. 30 august 1748 – d. 29 decembrie 1825) a fost unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului Neoclasic.
Născut la Paris, era fiul lui Louis-Maurice David, un negustor destul de înstărit și al lui Marie-Geneviève Buron, care se trăgea dintr-o familie de constructori și arhitecți. Jacques-Louis este crescut de familia mamei sale de la vârsta de noua ani, după moartea prematură a tatălui său, care și-a pierdut viața într-un duel pe data de 2 decembrie 1757. Unchii micuțului, François Buron și Jacques-François Desmaisons, îl trimit pe băiat mai întâi la colegiul din Beauvais, apoi într-una din cele mai renumite școli medii din Paris –colegiul Quatre-Nations. Este subjugat de desen iar la 17 ani vrea să devină pictor și membru al Academiei. Un aport deosebit în dezvoltarea intelectuală a tânărului artist îl are Michel-Jean Sedaine, secretarul Academiei Regale, care îi dăruiește prietenia sa și îl tratează ca pe propriul fiu. David va locui la acesta începând din anul 1768. În anul 1774, după patru încercări, reușește să ia Marele Premiu la concursul Grand-Prix de Rome, premiu care-i permite să fie acceptat la "Ecole des Eleves proteges" și la Academia de la Roma
După înfrângerea de la Waterloo din 1815 pleacă din țară. Reușește să emigreze în Belgia și chiar și atunci când Franța este gata să-l primească, refuză să se mai întoarcă. Ultimii 10 ani îi petrece la Bruxelles. Într-o seara din februarie 1824, pe când ieșea de la teatru, dă peste el o trăsură. Nu își va mai reveni niciodată pe deplin. Moare pe 29 decembrie 1825.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu