marți, 23 mai 2017

Jozsef Rippl-Ronai - Portret : Mrs. Pataki

ZIUA LUIS DE GOGNGORA Y ARGOTE
ZIUA JOZSEF RIPPL - RONAI

SONET 5

Rănit albul picior de fierul scurt, cel care
deşi-i de trebuinţă, taie (stăpâna mea),
pe chip îmi pui tristeţe, în timp ce peste nea
pui roşul de amurguri sub agonii solare.

Mă tem (cine iubeşte teamă are)
pentru sfârşitul celui ce în ziuă rea,
în roşul sânge şi-n otravă grea
piciorul şi-a scăldat din întâmplare.

Mă tem de-acest sfârşit, căci vraja se sfârşeşte
Orfeu de nu îmi dă cântarea clară
a lirei dulci, plutind în noaptea verde.

Dar, vai!, când cântu-mi se dezlănţuieşte,
glasu-mi de mii de ori de înfioară,
de mii de ori dorinţa mea te pierde.

de Luis de Góngora y Argote


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Luis de Góngora y Argote (n. 11 iulie 1561, Córdoba, d. 23 mai 1627, Córdoba) a fost un poet și dramaturg aparținând „Secolului de aur” al literaturii spaniole, cel mai de seamă reprezentant al curentului literar cunoscut sub denumirea de „culteranism” (sau chiar „gongorism”, după numele poetului). Operele sale au fost subiectul unor dezbateri între criticii literari încă din timpul vieții poetului.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Jozsef Rippl-Ronai - Portret : Mrs. Pataki
Data: 1892
Stilul: Simbolism
József Rippl-Rónai (n. 23 mai 1861, Kaposvár - d. 25 noiembrie 1927, Kaposvár) a fost un pictor maghiar, unul din cei mai originali artiști ai Belle Époque.
O influență deosebită asupra lui Rippl-Rónai este exercitată de gruparea Nabis, la expozițiile căreia participă cu mai multe tablouri. Prima expoziție individuală a pictorului s-a deschis în martie 1892 în clădirea ambasadei austro-ungare de la Paris. În 1894 expune lucrarea "Bunica mea", cu care obține un deosebit succes. Tratarea simplă, aproape decorativă a suprafețelor și conturarea formelor cu negru, precum și decuparea subiectului principal de fond prin contrast valoric a atras nu numai atenția, ci și laudele lui Gauguin, care avea un stil asemănător.

Sorin Ilfoveanu

ZIUA SORIN ILFOVEANU

Sonet CXVI (116)

Nu-i între inimi vreun zăgaz înalt
Spre-a le opri. Iubirea nu-i iubire
De-şi schimbă focul după celălalt,
Fugară ca fugarul în neştire;
O,nu ! iubirea-i far nezguduit
Ce străjuieşte-n pîclă şi-n furtună,
O stea ce-ndrumă năvi necontenit
Şi care nu se-ntîmplă să apună.
Iubirea nu-i paiaţa Vremii . Ci
O floare dată coasei ei ce-o curmă.
Dar nu păleşte-abia ce-mboboci,
Ea neschimbată şade pîn’ la urmă.
Şi dacă versu-mi minte şi-i greşit
Nimic n-am scris , şi nimeni n-a iubit


de William Shakespeare



----------------------------------------------------------------------------------
Sonetele lui William Shakespeare (1564-1616) au fost publicate in 1609, si – dupa cum sustin biografii marelui dramaturg – ele au fost scrise mai degraba pentru a fi citite de apropiatii scriitorului, decat pentru publicul larg.
Dedicata unui misterios domn W.H., aceasta prima aparitie a sonetelor a iscat multe semne de intrebare, identitatea persoanei careia ii sunt adresate ramanand invaluita de mister. Nu se stie daca aceasta dedicatie a fost facuta personal de Shakespeare sau daca ea apartine editorului sau.
----------------------------------------------------------------------------------
Sorin Ilfoveanu (n. 23 mai 1946, Câmpulung Muscel) este un pictor și desenator român contemporan, recunoscut în țară și peste hotare.
Sorin Ilfoveanu este unul dintre cei mai importanți pictori români contemporani, cu o reputată activitate de profesor și rector al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Elev al maestrului Corneliu Baba, Ilfoveanu practică o artă recognoscibilă, desen și pictură, într-un stil personal care explorează teme existențiale, simbolic-criptate la nivelul personajelor sale deja iconice, cu surse vizuale bizantine și un subtil orizont stilistic primitiv. Are lucrări în expoziţii, muzee şi colecţii private importante ale lumii, de la Paris la Tokyo, de la Bucureşti la Oslo şi Perugia. A participat la Bienala de la Veneţia în 1987, este decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer și laureat al Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Omnia în 2011. Este primul artist din portofoliul galeriei AnnArt, care îl reprezintă din 2011, cu două expoziții personale (Desene 2008 – 2011 în 2011 și Alb în 2013) și șase participări în expoziții de grup.Trăieşte şi lucrează în Bucureşti şi Rădeşti.

Claude Monet - View At Rouelles Le Havre

“…Si azi izvorul poeziei
Ce"n drum o vreme m”a insotit
E in urma-mi ca un vis ucis
Departe, ce departe….
Dar cum din munti vin ciutele la apa
La fel veneam si eu de insetata
Cu pasii repezi si usori
Si aceiasi frica de un tainic vinator
Veneam spre al poeziei limpede isvor
Odata…"


de Riri Sylvia Manor



-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Riri Sylvia Manor (Aberfeld) este cunoscuta in toata lumea si in Israel ca Profesor de Oftalmologie si Neuro-Oftalmologie dar visul ei in anii tineretii era cu totul diferit. Scria poezii dela virsta de noua ani si in anii de scoala se simtea atrasa numai de domeniul literaturei,filosofiei, teatrului si regiei cinematografice.
In Februarie 1990 a revenit in Romania cu ajutoare medicale si a organizat timp de cativa ani trimiterea a 80 de orbi la operatii in Israel si specializari de medici acolo. In Ianuarie 2000 a publicat in editura israeliana de prestigiu “Sifriat Hapoalim” prima sa carte de versuri in ebraica. Aceasta carte s”a bucurat de foarte mult succes in Israel unde au aparut trei editii.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet - View At Rouelles Le Havre
Data: 1858
Stilul: Realism
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ." [necesită citare]
Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătușa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradițională predate la universitate nu i-au fost pe plac.

Henri Rousseau - Visul

Doar cand plang

Eu doar cand plang pot trece
dincolo de usile inchise,
pe trepte de vise
spre nicaieriul acela imponderabil,
unde totul se poate...
Pasesc peste intinderea de ape
cu talpile goale,
valurile-mi saruta gleznele,
brate de alge ma cuprind
voind sa ma opreasca...
Dar visul meu?
Visul meu e dincolo de poarta albastra,
dincolo de cuvinte...
Pasarea spin isi canta ultimul cantec,
descantec din valea plangerii,
prin vadul pasilor pierduti
inainte de marea trecere...


de Rely Tarniceri


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Henri Rousseau - Visul
Data: 1907
Stilul: Primitivism
Dimensiunea: 204.5 cm × 298.5 cm (80.5 in × 117.5 in)
Media: Ulei pe panza
Museum of Modern Art, New York
Henri-Julien-Félix-Rousseau (cunoscut ca le Douanier (Vameșul), n. 21 mai 1844 în Laval/Mayenne, Franța, d. 2 septembrie 1910 în Paris) a fost un pictor francez post-impresionist. Henri Rousseau a trăit două existențe diferite: într-una a fos vameș la Vama Rutieră din Paris, iar în cealaltă, începând de la vârsta de 41 de ani, a fost pictor. Mulțumită excepționalei sale voințe, a devenit unul din cei mai mari pictori ai epocii sale. Impresionismului îi opune arta naivă, cu care, în scurtă vreme, creează o adevărată școală de pictură. Creația sa depășește însă mult granițele artei naive, stilul său se caracterizează prin originalitate, modernism, fantezie și visare, valorile artei sale fiind de timpuriu recunoscute de Robert Delaunay și Pablo Picasso. În timpul vieții nu cunoaște gloria, trăiește anevoie din pictură, dar geniul acestui pictor neoprimitiv, precum și faptul că și-a depășit cu mult epoca au fost apreciate în întreg cursul secolului al XX-lea.

Henri Rousseau - Tigan dormind

VIS

Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului făpturi:
A nopții minte le scornește,
Le spun a nopții negre guri.


Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave
Fantastic trec din val în val,.
În urmă-mi noaptea de dumbrave,
Nainte-mi domul cel regal

Căci pe o insulă în farmec
Se nalță negre, sfinte bolți,
Și luna murii lungi albește,
Cu umbră împle orice colț.

Mă urc pe scări, intru-nlăuntru,
Tăcere-adâncă l-al meu pas.
Prin întuneric văd înalte
Chipuri de sfinți p-iconostas.

Sub bolta mare doar străluce
Un singur sâmbure de foc;
În dreptul lui s-arat-o cruce
Și-ntunecime-n orice loc.

Acum de sus din cor apasă
Un cântec trist pe murii reci
Ca o cerșire tânguioasă
Pentru repaosul de veci.

Prin tristul zgomot se arată,
Încet, sub văl, un chip ca-n somn,
Cu o făclie-n mâna-i slabă ­
În albă mantie de domn.

Și ochii mei în cap îngheață
Și spaima-mi sacă glasul meu.
Eu îi rup vălul de pe față...
Tresar ­ încremenesc ­ sunt eu.
.............................................
De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua
Și uit ce spun adeseori;
Șoptesc cuvinte nențelese
Și parc-aștept ceva să mor?

de Mihai Eminescu


------------------------------------------------------------------------------
Henri Rousseau - Tigan dormind
Data: 1897
Stilul: Naive Art (Primitivism)
Media: Ulei pe panza
Colectie privata
Henri-Julien-Félix-Rousseau (cunoscut ca le Douanier (Vameșul), n. 21 mai 1844 în Laval/Mayenne, Franța, d. 2 septembrie 1910 în Paris) a fost un pictor francez post-impresionist. Henri Rousseau a trăit două existențe diferite: într-una a fos vameș la Vama Rutieră din Paris, iar în cealaltă, începând de la vârsta de 41 de ani, a fost pictor. Mulțumită excepționalei sale voințe, a devenit unul din cei mai mari pictori ai epocii sale. Impresionismului îi opune arta naivă, cu care, în scurtă vreme, creează o adevărată școală de pictură. Creația sa depășește însă mult granițele artei naive, stilul său se caracterizează prin originalitate, modernism, fantezie și visare, valorile artei sale fiind de timpuriu recunoscute de Robert Delaunay și Pablo Picasso. În timpul vieții nu cunoaște gloria, trăiește anevoie din pictură, dar geniul acestui pictor neoprimitiv, precum și faptul că și-a depășit cu mult epoca au fost apreciate în întreg cursul secolului al XX-lea.

Claude Monet - The Pointe of Heve

ZIUA AMADO NERVO din ELEVACION

In pace

Fii, viaţă, binezisă, acum la despărţire,
căci nu mi-ai dat ispită, nici vană amăgire,
nici trudă fără noimă, nici cruntă pedepsire;


şi văd acum, la capul severului traiect,
că soartei mele fost-am eu însumi arhitect,

şi de-am gustat din zile când fiere şi când miere,
eu însumi am pus miere în ele şi-apoi fiere;
şi de-am sădit vreo roză, de roze-avui plăcere.

… Da, fructul de pe creangă în rece lut coboară;
dar, viaţă, tu-ai dat semne că nu va fi doar vară!

Şi dac-avui nopţi grele, şi dac-am plâns în mine,
tu n-ai promis, o, viaţă, că veşnic va fi bine;
şi nopţi avui destule superbe şi senine…

Am râs, am plâns, iubit-am, cu nori, cu soare-n faţă…
Nu-mi eşti datoare, viaţă, în pace suntem, viaţă!

poezie de Amado Nervo din Elevación (20 martie 1915)


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Amado Nervo (n. 27 august 1870 – d. 24 mai 1919) cunoscut și ca Juan Crisóstomo Ruiz de Nervo a fost un poet, jurnalist și educator mexican. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari poeți mexicani ai secolului al XIX-lea. În 1900 este trimisul gazetei El Imparcial la Expoziția Universală de la Paris unde se întâlnește cu Ruben Dario, Guillermo Valencia și José Martí, cu toți promotori ai modernismului. Scrie numeroase poezii, povestiri, romane și piese de teatru. A îndeplinit funcția de diplomat al Mexicului în Spania, Argentina, Paraguay și Uruguay. Moare în 1919 (la 48 de ani) la Montevideo, Uruguay.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet - The Pointe of Heve
Data: 1864
Stilul: Impresionism
Colectie privata
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ." [necesită citare]
Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătușa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradițională predate la universitate nu i-au fost pe plac.

luni, 22 mai 2017

Francis Cotes - Fashion

Balcoane
Han agățat între mare și stânci
Sub el lacul. Răsărit, flamboaianții strig.
Ghitare. Cratiți cântând
Tobe-ncinse în focul din colțul străzii
Copii, ologi, orbi și câini
Pasul reginei, regina neagră
Albastra regină coborând dealul
Prăpăstii seci pline de stele...
Vrăjitoarele aprind colivele mării
Cocoșul așteaptă
Regii își pun mantiile albe

Îngerii negri înfig lumânări
Lângă val.

de Mira Simian


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Francis Cotes
Titlul: Fashion
Titlul original: Fashion
Data :
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
Francis Cotes (20 mai 1726 – 16 iulie 1770) a fost un pictor englez, unul dintre pionierii pastelului din Anglia si membru fondator al Royal Academy in 1768.
S-a nascut in Londra, fiul mai mare al lui Robert Cotes, un farmacist (fratele mai mic al lui Francis, Samuel Cotes (1734–1818) s devenit tot artist, specializat in miniaturi). Cotes s-a pregatit cu pictorul portretist George Knapton (1698–1778).
Admirator al desenelor in pastel ale Rosalbei Carriera, Cotes s-a concentrat asupra lucrarilor in pastel si carbune (unele dintre ele sunt cunoscute ca gravuri). In cele mai renumite lucrari ale sale, in special cele de la inceputul anilor 1760, vopseaua in ulei e aplicata foarte fin, imitatand tehnica lui de pastel, ceea ce duce la comparatii cu Allan Ramsay(1713–1784) si Sir Joshua Reynolds. Picturile lui au claritate si caldura si o atentie deosebita asupra vesmintelor. In 1763 a cumparat o casa mare(in care George Romney s-a mutat ulterior) in Cavendish Square.
Unul dintre cei mai la moda pictori din acea perioada, Cotes a contribuit la fondarea Society of Artists si a devenit director in 1765. Pe culmile succesului, Cotes a fost invitat sa devina unul dintre primii membri ai Royal Academy, insa a murit doi ani mai tarziu, la varsta de 44 de ani, in Richmond

Francis Cotes - Uniformă navală

N-am mintit

N-am mintit nimanui, niciodata.
De aceea-s sortit suferintei,
Infierat si supus umilintei,
Si hulit, de aceea, de gloata.


Verbul insusi ades ma deprima.
De aceea si viata mi-e trista -
Cei ce doar din minciuna exista
Prea adanc ma ranesc cu-a lor stima.

Lingusirea veroasa e-o pata
De nesters pe oricare obraz.
Consolarea mi-e una-n necaz:
N-am mintit nimanui, niciodata.

1909
de Igor Severianin
(traducere Mihail Calmacu)


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Francis Cotes
Titlul: Uniformă navală
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor
Francis Cotes (20 mai 1726 – 16 iulie 1770) a fost un pictor englez, unul dintre pionierii pastelului din Anglia si membru fondator al Royal Academy in 1768.
S-a nascut in Londra, fiul mai mare al lui Robert Cotes, un farmacist (fratele mai mic al lui Francis, Samuel Cotes (1734–1818) s devenit tot artist, specializat in miniaturi). Cotes s-a pregatit cu pictorul portretist George Knapton (1698–1778).
Admirator al desenelor in pastel ale Rosalbei Carriera, Cotes s-a concentrat asupra lucrarilor in pastel si carbune (unele dintre ele sunt cunoscute ca gravuri). In cele mai renumite lucrari ale sale, in special cele de la inceputul anilor 1760, vopseaua in ulei e aplicata foarte fin, imitatand tehnica lui de pastel, ceea ce duce la comparatii cu Allan Ramsay(1713–1784) si Sir Joshua Reynolds. Picturile lui au claritate si caldura si o atentie deosebita asupra vesmintelor. In 1763 a cumparat o casa mare(in care George Romney s-a mutat ulterior) in Cavendish Square.
Unul dintre cei mai la moda pictori din acea perioada, Cotes a contribuit la fondarea Society of Artists si a devenit director in 1765. Pe culmile succesului, Cotes a fost invitat sa devina unul dintre primii membri ai Royal Academy, insa a murit doi ani mai tarziu, la varsta de 44 de ani, in Richmond

Roman Selsky - Natură statică cu carte


* * *

citesc poeme
și aud cum bate vîntul în livadă.
lângă un ceainic călduţ
pe masă lucește un măr roșu
pe care-l împart pe jumătate
tu dormi.


tu de ce dormi?

(cav)


-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Roman Selsky
Titlul: Natură statică cu carte
Titlul original:
Data : 1926
Stilul: Post - Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
Selsky, Roman [Сельський, Роман; Sel's'kyj], 21 mai 1903 Sokal , Galicia , 4 februarie 1990 în Lviv. Pictor , grafician și profesor; Soțul lui Mariia Selska. A studiat la Școala de Artă Novakivsky din Lviv, a absolvit Academia de Arte din Cracovia (1927) și a făcut mai multe călătorii la Paris, unde a studiat cu Fernand Léger

William Merritt Chase - Carte veche

Cărțile vechi

tot mai mulți oameni
își pun cărțile vechi
în plase rezistente
de la Lidl Carrefour Kaufland
și apoi le așază încet
lângă tomberoanele de gunoi
nu-i lasă inima să le arunce pur și simplu
dar nici să le mai țină în casă n-au cum
așa că le pregătesc un fel de culcuș
cu gândul că dacă au cu adevărat un destin
se vor descurca ele cumva


de Robert ȘERBAN



--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: William Merritt Chase
Titlul: Carte veche
Titlul original:
Data : c.1908 - c.1916
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea: 42.55 x 55.25 cm
Unde se gaseste: Colecție privată


Date despre pictor
William Merritt Chase (1 noiembrie, 1849 – 25 octombrie , 1916) a fost un pictor impresionist si profesor american.S-a nascut in Williamsburg (acum Nineveh), Indiana, in familia unui comerciant local. Tatal lui Chase s-a mutat impreuna cu familia la Indianapolis in 1861 si si-a angajat fiul ca vanzator in afacerea familiei. Chase a aratat de timpuriu interes in arta si a studiat cu artistii locali, Barton S. Hays si Jacob Cox.
Chase a calatorit in Venetia, Italia in 1877 impreuna cu Duveneck si John Henry Twachtman, dupa care s-a intors in Statele Unite in vara lui 1878, ca artist reprezentand noul curent de talente americane educate in Europa. Si-a deschis un studio la New York in cladirea Studio Building de pe Tenth Street, caminul multor pictori importanti din acea perioada.
Chase a castigat numeroase premii si distinctii, atat acasaa cat si in strainatate, a fost membrual Academiei Nationale de Desen, New York, iar intre 1885 si 1895 a fost presedintele Societatii Artistilor Americani. a devenit membru al Ten American Painters dupa ce John Henry Twachtman a murit.
Chase a murit pe 25 octombrie, 1916 in casa sa din New York. In prezent, lucrarile lui sunt expuse in cele mai mari muzee din Statele Unite.

Fritz von Uhde - Micuța prințesă la marginea mării - aniversare



ANIVERSAREA PICTORULUI FRITZ VON UHDE

* * *

la marginea cîmpului
plin de ciulini
o mică prințesă
măsoară cu privirea
iarba răscolită de vînt


doi greieri cîntă
despre frumusețea chipului ei

(cav)



-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Fritz von Uhde
Titlul: Micuța prințesă
Titlul original:
Data :
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
Fritz von Uhde (nascut Friedrich Hermann Carl Uhde; 22 mai 1848 – 25 februarie 1911) a fost un pictor german de compozitie si subiecte religioase. Stilul lui situat intre Realism si Impresionism, artistul fiind considerat „impresionistul Germaniei”, a devenit unul dintre primii pictori care a introdus arta en plein air in tara lui.
Uhde s-a nascut in Wolkenburg, Saxonia. Tatal lui picta, iar bunicul matern a fost director la Royal Museums din Dresda. Uhde a fost atras de arta pe cand studia la gimnaziul din oras, iar in 1866 a fost admis la Academia de Arte Frumoase din in Dresda. Si-a intrerupt studiile pentru a intra in armata. A devenit profesor de echitatie in regimentul de garda, fiind promovat in gradul de locotenent in 1868.Dupa ce l-a cunoscut pe pictorul Makart in Viena in 1876, Uhde a plecat din armata in 1877 cu intentia de a deveni artist.S-a mutat in München in acelasi an si a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase. Acolo, a studiat vechii maestri olandezi, in special Rembrandt. De asemenea a studiat cu artista Lilla Cabot Perry, influentandu-se in folosirea culorilor. In 1879 a plecat la Paris unde si-a continuat studiile despre maestrii olandezi sub indrumarea lui Mihály Munkácsy. Pentru o scurta perioada a lucrat in studioul profesorului, insa a stdiat in principal dupa natura si vechii maestri flamanzi.In 1882, dupa o calatorie in Olanda, artistul si-a schimbat stilul, a abandonat clarobscurul in favoarea unui colorism inspirat de impresionistii francezi.Incurajat de contemporanul sau Max Liebermann, al carui portret l-a pictat, Uhde a pictat lucrarea „Fishermen’s Children in Zandvoort” (1882) ca experiment in pictura plein-air, dar a ales sa expuna o versiune mai conventionala a compozitiei, „Arrival of the Organ-Grinder” (1883; Kunsthalle Hamburg).Acest conflict intre inovatie si precautie i-a caracterizat cea mai mare parte a carierei.In jurul anului 1890, Uhde a devenit profesor la Academia de Arte Frumoase din München. Impreuna cu Max Slevogt, Ludwig Dill si Lovis Corinth, a fost unul dintre membri fondatori ai Verein Bildender Kiinstler (Societatea de Arte Frumoase), cunoscuta mai mult ca Munich Secession. Ulterior s-a alaturat si societatii Berlin Secession.Uhde a devenit membru de onoare al academiilor din München, Dresda si Berlin.A devenit primul presedinte al Secessiunii si, progresand in conceptia sa naturalista, a inceput sa-si dezvolte stilul sau propriu „neacademic”.A dat nastere unei complete schimbari in arta germana, si s-a bazat pe discipolii sai si pe cei din tanara generatie.

Jules Trayer - Couturières bretonnes ou Atelier de couture

longaj hirundoj solstițiul de vară este chiar după colț mama este foarte îngrijorată de ce se întâmplă în spatele ușilor închise de modul cu...