RATARE
Ce bărbați cu totul și cu totul remarcabili am pierdut fiind prea tânără,
nenăscută încă.
Cum am putut rata, Doamne,
Pe Francesco Goya, pe Anton Cehov, pe Antonie de Saint – Exupery?
“Ce oameni, ce sunt cei de acum” ar fi spus și Coșbuc.
dacă aș fi avut optsprezece ani
cu 180 de ani, cu 65 de anis au cel puțin cu 20 de ani mai devreme
nu mi-aș fi pierdut timpul, v-o jur,
aș fi luat poștalionul spre Madrid și m-aș fi făcut remarcată de Goya,
până astăzi aș fi rămas cu un evantai în mână pe o terasă
sau dezbrăcată pe o canapea sau
vrăjitoare dansând cu mătura prin aer.
Am fi stat de vorbă despre satul său natal Fuendetodos sau despre
contrastul dintre Napoleon, omul reformelor și
Napoleon, omul care își trimite soldații la moarte; am fi stat de vorbă
despre inchiziție și despre femeia pe care a pictat-o în drumul ei spre rug
și despre care scrie sub desen: “Nimeni nu poate rușina pe cineva
care nu are nimic de care să se rușineze”.
Sau am fi discutat despre explicația unui alt desen: “Fața, îmbrăcămintea,
vocea, toate sunt false. Toți vor să oară ceea ce nu sunt și nici măcar pe ei
]nsuși nu se cunosc”. Goya ca prefreudian.
Goya care a fost romantic pentru romantici, impresionist pentru
impresioniști, suprarealist pentru suprarealiști, Goya care este și va
fi.
Goya s-a îndoliat deja pentru grozăviile secolului douăzeci;
Goya care sub desenele grozăviile războiului cu francezii a scris:
“Nu ajută la nimic să împuști.”
Goya care a învățat până la bătrânețe cele mai noi tehnici de gravură,
Goya de care sunt îndrăgostită și nici nu simt diferența de vârstă.
Goya –
cetățean al secolului nostrum rătăcit prin secolul optsprezece, se întâmplă.
Iar Cehov?
Un bărbat care bea o cupă de șampanie înainte de clipa morții,
Cehov care m-a învățat mult mai multe despre viață decât
profesorii de anatomie pe când îi țineam cărțile pe genunchi,
deschise clandestine sub bancă la Facultatea de Medicină pe care
am absolvit-o amândoi.
Cehov care ar fi putut să îmi spună direct, privindu-mă în ochi:
“În tot ceea ce facem principalul ne e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce
visăm ci puterea noastră de a îndura: Să știi să îți porți crucea
și să îți păstrezi credința”;
Cehov cel reţinut poate că s-ar fi deschis în prezenţa mea, cine ştie?
poate că ar fi ieşit din rolul său de observator;
poate i-aş fi injectat Streptomicină, vindecând-ul de turbeculoză şi ar mai fi avut timp să mai scrie,
l-am fi aşteptat împreună pe Godot,
poate m-ar fi iubit...
Dar dacă aş fi trăit cu Francesco sau cu Antosa
nu aş fi putut face cunoştinţă în Sahara cu Micul Prinţ
şi nu l-aş fi auzit pe şarpe spunându-i:
“Te simţi puţin singur şi printre oameni “...
Dacă l-aş fi cunoscut pe Antoine când aveam optsprezece ani ne-am fi cunoscut aşa cum cunoaşte femeia bărbatul în Biblie
şi am fi râs fugărindu-ne printre dune.
El m-ar fi purtat pe aripile avionului său peste mediterană,
şi poate nu m-ar fi durut căderea printre valuri ...
Oricum e o impertinenţă să pendulezi între
Goya, Cehov şi Saint-Exupery
şi să fii mai tânără decât Ei.
de Riri Sylvia Manor
Pestrit, Editura Paralela 45, 2010
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Francisco Goya - Autoportret cu ochelari
Titlul original: Autorretrato con gafas
Data: 1801
Stilul: Romantic
Media: Ulei pe pănză
Dimensiunea: 49 x 63 cm
Musee Bonnat, Bayonne, France
