luni, 26 iunie 2017

Kent Bellows - Woman w/ Red Wall - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI KENT BELLOWS

* * *

când inima-i cu totul între gheţuri
tu îţi reverşi întreaga iubire
peste adunarea de oase îmbrăcate în piele
mă curpinzi cu genele-n lacrimi
ce se revarsă îngăduitoare
dintre pleoape

sub un cer
de îmbătrânite ere
şi sorii în rotire
ne urmăresc privirea

sfâşietoare e clipa
în care dragostea ne-nfăşoară
atât rămâne
din permanenta alergare

printre stânci
între creneluri
eşti precum e Luna
pe cerul verii treierat de stele

de Cassian Maria Spiridon

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Kent Bellows
Titlul: zid roșu
Titlul original: Woman w/ Red Wall
Data : 1998
Stilul: Realism contemporan
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Artistul Kent Bellows (26 iunie 1949 - 14 septembrie 2005) este cel mai bine cunoscut pentru lucrările sale figurative în stilul realist . Lucrările sale de artă sunt uneori denumite "realism meticulos", o subcategorie care se referă la atenția uimitoare a artistului la detaliu.

"În mintea mea văd acest muzeu misterios, eteric plin de picturi pe care nu le-am făcut. Asta face ca întreaga călătorie să merite. "- Kent Bellows, 1971

George Morland - Descendenții - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI GEORGE MORLAND

Ploaie toracică

ne îndepărtăm unii de alţii
cu viteza bobilor de porumb
alunecând în palmele asudate ale ţigăncilor
după o spovedanie mincinoasă.

azi
am trecut pe lângă un om
şi m-am gândit că n-am scris prea mult despre dragoste.
omul m-a privit
şi l-am lăsat să-mi caute sufletul prin toate organele vegetale.

am mers unul pe lângă altul,
ca un fel de câini ai întunericului
adulmecând cu pofte bolnave
sângele cald al inimilor noastre.

îmi bubuie pieptul,
parcă s-ar pregăti de o ploaie toracică de amploare,
parcă n-aş mai avea inimă,
ci un pumn rupt de la încheietura vreunui înger
sau nouă cai albi cu urme de noroi pe copite.

merităm
să fim iertaţi pentru tot ce nu ni se întâmplă.

de Alina Naiu




-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: George Morland
Titlul: Descendenții
Titlul original: The Wreckers
Data : 1791
Stilul: Rococo
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
George Morland (26 iunie 1763 – 29 octombrie 1804) a fost un pictor englez de animale si scene rustice.
Morland s-a nascut in Londra, al treilea din cei sase copii ai lui Henry Robert Morland (c. 1719 – 1797), artist, gravor si restaurator de picturi.

Inca de la o varsta frageda, Morland a desenat schite promitatoare pe care le-a expus la Royal Academy in 1773, cand avea doar 10 ani. A continuat sa expuna la Free Society of Artists in 1775 si 1776, la Society of Artists in 1777, apoi la Royal Academy in 1778, 1779 si 1780.

A fost student la Royal Academy, insa doar pentru o perioada scurta. De la varsta de 14 ani i-a fost ucenic tatalui sau timp de sapte ani. A avut oportunitatea sa cunoasca cativa dintre cei mai mari artisti ai vremii si lucrarile vechilor maestri.

Dana Levin - Heaven - aniversare


ANIVERSAREA PICTORIȚEI DANA LEVIN

Orfeu

– În cele două femei din viaţa mea
pe tine te-am căutat, femeie…
– Două?! – Taci, femeie! Te-am aşteptat
şi te-am iubit de când, o, cerule,
de când… Numele tău l-am auzit!…
De obicei, de când mă ştiu, oamenii…
nu se numesc aşa.

Numele tău e straniu şi oriîncotro
mă îndreptam, el nu se ştie cum
mă ajungea din urmă, mă răscolea,
mă tulbura şi eu fugeam, şi aş fugi şi-acum,
dar el, numele tău, ştiu, va veni de pretutindeni:
din brazi, amieze mari, delfini şi dealuri,
din mările închise între maluri

şi zboruri de-albatroşi lunatici,
din coama munţilor, grei ca misterul,
şi de oriunde mă mai poartă cerul
pe drumurile-i vii, prea luminate,
ce nouă ni se-ascund la început… Şi-apoi,
când vine timpul, vai, de peste tot,
ca dintr-o ceaţă uriaşă, ni se arată

dintr-odată, aşa cum tu mie te-ai arătat
acum. Unde ai fost de veacuri, ce ai fost,
cu cine te-ai văzut, în ce mireasmă
ai dormit? Braţele cui te-au legănat
în paltini şi în roua uitată-n trandafiri,
rouă adusă de năstruşnici îngeri –
aburi iscaţi din veşnica agheasmă?…

de Aura Christi

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Dana Levin
Titlul: Heaven
Titlul original: Heaven
Data :
Stilul: Realism contemporan
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Dana Levin (născută Dana Elizabeth Levin 26 iunie 1969) este un pictor american clasic, realism . Instruită în Florența, Levin este un pictor de portrete , peisaje , viața de noapte , figurativ și interior.

Nicolae Grigorescu - Femeie in iarba

Aş vrea, de in, să fiu o ie...

Aş vrea, de in, să fiu o ie,
Care pe trupu-ţi să se-mbie.
Buton de aur mă râvnesc,
La gâtul tău să mă lipesc.
M-aş vrea o apă-ameţitoare
Sau din granate o licoare
Din care-un strop măcar să cadă
Pe sânii tăi ca o zăpadă.


de Nahapet Kugeac


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nicolae Grigorescu - Femeie in iarba
Stilul: Impresionism
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița — d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

Arthur Verona - Ţărancă odihnindu-se

E-o linişte iubirea?

E-o linişte iubirea?
Mi-s pletele albite.
Şi tulbure mi-e somnul
Ca între două pite.
Nu ştiu: răsare iarba,
Mai curg pe văi izvoare?!
Departe eşti de mine
Cum Luna e de Soare.
Pier stele neatinse.
Noi stele se vor naşte.
Am cunoscut durerea,
Nu am ce mai cunoaşte.


de Grigore Vieru


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Arthur Verona - Ţărancă odihnindu-se
Data: 1915
Stilul: Impresionism
Arthur Garguromin Verona (n. 24 august 1867, Brăila - d. 26 martie 1946, București) a fost un pictor român.

Paul Gauguin - Femei pe malul râului

În toiul verii

E toiul verii, vremea secerişului
Ia te uită: ţărăncile vin la râu,
printre copaci îşi scot de pe ele ţoalele
lăsându-le să cadă în iarbă.
Apoi îşi îndoaie trupul alb
şi se scaldă printre nuferi,
apa le saltă sânii tari
Se întorc pe mal
îşi storc apa din păr
lăsând soarele să le zvânte trupurile.
O, femei, deznodaţi-vă coadele blonde.
draiade dezbrăcate, deceţi-vă-n sat
dăruind din bucuria trupurilor voastre,
oferind plenitudinea anotimpului,
această noapte de vară, din toiul secerişului.


de Artur Lundkvist


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Paul Gauguin - Femei pe malul râului
Data 1892; French Polynesia
Stilul Post-Impresionism
Perioada: prima perioadă în Tahiti
Ulei pe pânză
Colecţie privată

Roelof Rossouw – Vacanţa de vară

Vacanta mare

Se zvoneste ca azi vine
Cineva iubit. Dar cine?
Striga Radu, voios tare:
-Azi vine vacanta mare!


Iata ca a poposit,
Pe toti ne-a inveselit,
De-acum joc si veselie
Libertate, bucurie.

De va doriti apa, soare,
Veti putea merge la mare.
Racoarea o adorati?
Sus pe munte sa urcati.

Dac-aveti bunici la tara,
Mult rasfat va inconjoara.
De bunici esti ocrotit
Si scaldatu-i gratuit.

Vacanta, te-am asteptat,
Ai venit si-i minunat.
Ziua-i lunga, cu mult soare,
Te iubim, vacanta mare!

de Aurora Luchian


------------------------------------------------------------------------------
Tuturor cadrelor didactice.
Vă doresc o vacanță frumoasă, plină de momente de relaxare, pe care le meritați cu prisosință!
------------------------------------------------------------------------------
Roelof Rossouw – Vacanţa de vară

duminică, 25 iunie 2017

Kay Sage - Le Passage - aniversare


ANIVERSAREA PICTORIȚEI KAY SAGE

Mi-e asa de dor de tine

Mi-e asa de dor de tine
Cand nu esti.
Fizic.
Langa mine.

Si fiecare melodie,
Ma apasa pe inima.
Aducandu-mi aminte
Cat de dor imi este de tine.

Mi-e asa de dor de tine
Cand te duci.
In gand.
Departe de mine.

Si fiecare simfonie,
Ma rascoleste adanc.
Facandu-ma sa inteleg
Cat de dor imi este de tine.

Mi-e asa de dor de tine
Cand pleci.
In interior.
Fara mine.
Si fiecare gand de dor,
Ma tulbura intens.
Aratandu-mi cine esti
Pentru mine.

Si cat ma bucur
Cand ma iei cu tine
In lumea ta,
Aratandu-mi cine esti.

Si cat ma bucur
Cand te intorci
Din ganduri,
Facandu-ma sa inteleg.

Si cat ma bucur
Cand apari
In inima,
Aducandu-mi aminte,
Cat de dor imi este de tine.

de Rada


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Kay Sage
Titlul: Le Passage
Titlul original: Le Passage
Data : 1956
Stilul: SURREALISM
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Katherine Linn Sage (25 iunie 1898 - 8 ianuarie 1963), cunoscută sub numele de Kay Sage , a fost un artist și un poet american surrealist . Ea a fost activă între anii 1936-1963. Membru al epocii de aur și post-război de suprarealism, ea este recunoscută mai ales pentru operele sale artistice, care de obicei conțin teme de natură arhitecturală.

Nicolae Grigorescu - Femeie in iarba

Aş vrea, de in, să fiu o ie...

Aş vrea, de in, să fiu o ie,
Care pe trupu-ţi să se-mbie.
Buton de aur mă râvnesc,
La gâtul tău să mă lipesc.
M-aş vrea o apă-ameţitoare
Sau din granate o licoare
Din care-un strop măcar să cadă
Pe sânii tăi ca o zăpadă.


de Nahapet Kugeac


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nicolae Grigorescu - Femeie in iarba
Stilul: Impresionism
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița — d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

Nicolae Grigorescu - Pescari la Grandville

ferestre deschise

joacă-te cu vântul acesta moale
în soarele amiezii
bronzată de albastru şi împliniri
privirea ei scrie poeme
având drept sursă marea,
virtute a întâmplării
gesturi pline de nerăbdare
nebănuite adevăruri.

(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nicolae Grigorescu - Pescari la Grandville
Data: 1884
Stilul: Impresionism
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița — d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

Nicolae Grigorescu - La mare

amintire

pe scena aurie
in faţa mării
trezesc în mine amintiri:
paşi pe nisip
miros de alge
pierderea de sine.
pe irisi
continuă să se desfăşoare
file de jurnal
scoase dintr-un joben
cu miros de pipă
şi nu regret nimic.


aştept sosirea pescăruşilor
şi ultima reprezentaţie a delfinilor.

(cav)


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nicolae Grigorescu - La mare
Data: 1881
Stilul: Impresionism
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița — d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.
Una dintre cele mai mari iubiri ale lui Grigorescu a fost soprana Carlotta Leira, o voce foarte cunoscută la Paris şi pe care Grigorescu a cunoscut-o în timp ce studia la controversata Şcoală de la Barbizon. Frumuseţea răpitoare a artistei scenei lirice l-a acaparat imediat pe pictorul român şi a rugat-o să-i devină muză. Aşa a reuşit Grigorescu să realizeze cele mai frumoase tablouri în care reflectă feminitatea, precum „Interior de atelier ” sau „În grădină…”. Relaţia celor doi se concretizează în anul 1881 când, ajunşi pe la malul Mării Negre, în Constanţa, Grigorescu inserează imaginea Carlottei în veritabilele sale pânze „La mare” sau „Pe marginea oceanului”. Carlotta reuşeşte să devină o voce foarte cunoscută şi să cucerească celebrul, în acele timpuri Cazinou din Constanţa. Din păcate, frenezia iubirii dintre cei doi dispare, ea rămânând doar în tablouri.

Jules Trayer - Couturières bretonnes ou Atelier de couture

longaj hirundoj solstițiul de vară este chiar după colț mama este foarte îngrijorată de ce se întâmplă în spatele ușilor închise de modul cu...