luni, 24 mai 2021

Alexei Kondratyevich Savrasov - Spring Thaw

 Poezia unui om racit

"Ca o pisica intr-un submarin,
Incerc sa-mi regasesc drumul catre cer senin.
Pentru ca am un sinus infundat,
Si vreau sa respir aer, mult si proaspat aer
Din cauza unui virus fraier
Care prefera sa-si duca zilele intr-un nas
In loc sa faca plaja pe un vas
Sau sa inchirieze o camera intr-un ananas."

de Iren



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Alexei Kondratyevich Savrasov
Titlul: Spring Thaw
Titlul original: Spring Thaw
Data :
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Alexei Kondratyevich Savrasov (24 mai 1830 – 8 octombrie 1897) pictor peisagist rus

Jacopo Carucci - Jacopo da Pontormo - Portrait of Maria Salviati with Giulia de Medici

 viaţa mea mamă

"Într-un vis nepotrivit o văd pe mama
stând fără vârstă
ghemuită pe scăunelul de lemn în pridvorul eredităţii
şi dezghiocând păstăile de mazăre dulce (Pisum sativum)

(o imagine din care nu mai plecăm)

Şi boabele cad în vasul cu smalţul ciobit
precum lacrimile vechilor regi în pocale de aur
dar boabele acelea pe nimeni nu vor mai hrăni

Aşa cum ştiu că inima mea a bătut prima dată în trupul tău, mamă,
ca în cel mai fericit întuneric
Ştiu că şi zilele vieţii mele încap în câteva păstăi

De acolo, din copilăria mea
pe pragul dintre înainte şi înapoi mama dezghioacă şi-acum
păstăile cu mazăre dulce pentru nici o masă
Imaginea de atunci călătoreşte prin fire nevăzute până la mine
într-o palpitaţie a inimii, într-o durere ascunsă în stern,
într-o scrisoare din armată rătăcită prin alte războaie

Linia vieţii mele începe în palma ta mamă
Şi palma ta e de acum sub pământ"

de Ioan Morar



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jacopo Carucci - Jacopo da Pontormo
Titlul:
Titlul original: Portrait of Maria Salviati with Giulia de Medici
Data : c.1537
Stilul: Manierism
Mod de realizare: ulei pe lemn
Dimensiunea: 88 x 71 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jacopo Carucci (24 mai 1494 – 2 ianuarie 1557), cunoscut ca Jacopo da Pontormo, Jacopo Pontormo sau simplu, Pontormo, a fost un pictor italian

Alexis Grimou - Toper

 tăurașule, la optsprezece-douăzeci de ani,

"e grozav să-i spui: aș vrea să fiu rujul tău de buze
sau ceva de felul acesta,
însă după treizeci parcă ți-ar fi mai greu,
iar după cincizeci n-ai mai vrea să fii
nici măcar crema ei de pantofi.

mai târziu, promisiunea de la douăzeci va deveni o povară.
te vei împotmoli în fiecare rid al ei.
lasă că nici tu n-o s-o mai faci să te-adore,
cu farurile și eleroanele tale slăbite
și cu țeava de eșapament pe ducă –

dar, firește, asta-i o altă poveste."

de Ioan Es. Pop

 


 
-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Alexis Grimou
Titlul: Toper
Titlul original: Toper
Data :
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Alexis Grimou (24 mai 1678, Argenteuil – mai 1733, Paris) a fost un pictor francez.

Philip Pearlstein - Flamingo

 "erai nesimțit de frumoasă!

aveai căptușeli de mătasă
pe-acolo pe unde nu-i voie
să umbli decât la nevoie

cu mâinile, ba chiar cu gura,
în clipele date de-a dura
de îngeri ce-și lasă scriptura

și-o iau halandala prin lume,
cu numbul și-aripile-n spume,
când muști dintr-o pară zemoasă.

erai nesimțit de frumoasă..."

de Emil Brumaru




-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Philip Pearlstein
Titlul: Flamingo
Titlul original: Flamingo
Data : 2006
Stilul: Realism contemporan
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Philip Pearlstein ( 24 mai 1924 - ) pictor american

Emanuel Leutze - Worthington Whittredge in His Tenth Street Studio

 puțin

"(sunt liniștit
mângâi cu plăcere
capul răutăților

mă gândesc la orașul
unde fumegă lăzile de gunoi
ca niște altare de jertfă

am fost furios
am tăiat gâtul
fiolelor

am strigat în oraș
- „am și eu un schelet
de ce să nu vă fie frică?“

lângă vitrine
mă opream
să-mi aranjez
puțin scalpul)"

de Constantin Acosmei



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Emanuel Leutze
Titlul:
Titlul original: Worthington Whittredge in His Tenth Street Studio
Data : 1865
Stilul: Romantic
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Emanuel Leutze ( 24 mai 1816 - 18 iulie 1868) pictor german.

Jules Perahim - Fara titlu

 Gânduri

"A gândi, a trăi, mare de-abia distinctă;
Eu - uite-aşa - tremur,
Infinit tresărind fără-ncetare.

Umbre de lumi infime,
umbre de umbre,
cenuşă de aripi.

Gânduri plutind minunat,
lunecând în noi, între noi, departe de noi,
departe de-a ne lumine, departe de-a pătrunde ceva;

străine în casele noastre,
gata să duceţi vorbe mai departe,
prafuri bune să ne distreze şi să ne-mprăştie viaţa."

de henry michaux




-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jules Perahim
Titlul: Fara titlu
Titlul original:
Data : 1972
Stilul: Suprarealism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:

Jules Perahim, (n. 24 mai 1914- d. 2 martie 2008) a fost un pictor român, evreu de origine, care a excelat în stilul suprarealismului, dar și al realismului socialist

Marcel Janco - Portretul lui Davidescu

 Sângele meu

"Clocotul sângelui meu în care mă scald
Mi-e cantor, veşmânt şi femeie.
E fără de crustă. Se bucură şi se revarsă.
Mă umple de pietre, de geamuri şi cioburi.
Mă sfâşie. Trăiesc în explozii.

În tuse, în groază, în transă
Îmi înalţ palatele,
În pânză, în vălul urzelii, în pete
Le luminează."

de Henry Michaux



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marcel Janco
Titlul: Portretul lui Davidescu
Titlul original: Portretul lui Davidescu
Data :
Stilul: Cubo-Expresionism
Mod de realizare: Ulei
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
Marcel Iancu (cunoscut și ca Marcel Janco n. 24 mai 1895 - d. 21 aprilie 1984) a fost un pictor, arhitect și eseist român-israelian, de origine evreiască .

Henri Michaux - Față albastră mare și cap de câine maro

 Un om linistit

"Stând cu mâinile întinse în afara patului, Plume se mira ca nu atinge peretele. «Ca sa vezi, se gândi el, l-au mâncat furnicile…» si adormi la loc.

Putin dupa aceea, nevasta-sa îl însfaca si-l scutura : «Ia uite-te, lenesule ! îi spuse ea. În vreme ce tu îti vedeai de dormit, ne-a furat unu’ casa.» Într-adevar, de jur-împrejur, se întindea, limpede, cerul. «Eh, daca asta, asta e» se gândi el.

Putin dupa aceea, se auzi un zgomot. Era un tren care venea spre ei în goana mare. «Dupa aerul grabit pe care-l are, se gândi el, o sa ajunga sigur înaintea noastra» si adormi la loc.

Pe urma, îl trezi frigul. Era plin de sânge. Câteva bucati din nevasta-sa zaceau pe-ala-turi. «Odata cu sângele, se gândi el, întotdeauna ies la iveala multe neplaceri ; as fi fost foarte fericit, daca asta trenul ar fi putut sa nu treaca pe-aici. Dar, de-acum, fiindc-a trecut…» si adormi la loc.

-- Sa vedem, spunea judecatorul, cum explicati faptul ca nevasta dumneavoastra s-a ranit asa de tare încât a fost gasita ciopârtita în opt bucati, fara ca dumneavoastra, care erati lânga ea, sa fi putut face macar un gest pentru a împiedica acest lucru, ba chiar fara sa bagati de seama. Iata care este dilema. În asta sta toata chestiunea.

-- În aceasta problema, nu pot sa-l ajut, se gândi Plume si adormi la loc.

-- Executia va avea loc mâine. Acuzat, ai ceva de adaugat ?

-- Iertati-ma, dar n-am urmarit chestiunea, spuse el. Si adormi la loc"

de Henri Michaux




-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Henri Michaux
Titlul: Față albastră mare și cap de câine maro
Titlul original: Grand Visage Bleu et Tête Chien Marron
Data : 1957
Stilul:
Mod de realizare: Acuarela pe hârtie
Dimensiunea: 39 x 58 cm

Unde se gaseste:
Henri Michaux (n. 24 mai 1899 - d. 18 octombrie 1984) a fost un poet, scriitor și pictor francez de origine belgiană

duminică, 23 mai 2021

Richard Anuszkiewicz - Cerc

 Cercul tăcerii

"Nimeni nu ştie, oh, cât îl doare
Pe un arbore când îl taie securea...
Se lasă doar o linişte mare,
Ca un cerc, în toată pădurea.
Popoare de cântec, frunzele sale
Se-nalţă în cerul căderii...
El este acum, la capăt de cale,
Poartă deschisă tăcerii."

de Constantin Ion Marinescu



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Richard Anuszkiewicz
Titlul:
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Richard Anuszkiewicz ( 23 mai 1930 - ) pictor american

Charles-Emile Jacque - The Old Forest

 

PE LĂZILE PĂMÂNTII ALE ŢĂRANILOR

"Pe lăzile pământii ale ţăranilor
stă scris că eu va trebui să mor iarna,
părăsit de soarele meu,
de clipocitul găleţilor pline cu laptele muls,
mărturisind calvarul şi sfârşitul, sub bătaia
vântului de martie ce mă sfâşie
cu amintirea petalelor de măr şi vraja luncilor!
Nicicând n-am pângărit eu noaptea cu blesteme
şi bocete, dar acest timp, acest veac fără noimă
mă va ucide cu poezia-i nătângă şi barbară!
De-acum, mai mult decât să-ndur pustia,
va trebui să port peste milenii
cirezile lăsate mie moştenire de părinţi.
Va trebui să reinventez ploaia,
ninsoarea şi sentimentul matern,
pentru păcatele mele, să slăvesc prăpădul
ce ruinează grâul propriilor mele ţarini.
Voi aduna negustorii şi târfele
de sâmbăta într-un loc din pădure,
şi pământul acesta, acest trist pământ,
îl voi dărui sălbaticei lor neîncrederi!
Mii de sori voi lasă să-mi astâmpere lăcomia!
Mâine voi redescoperi efemerul veşniciei,
în preajma izvoarelor şi turnurilor,
departe de meşteşugari,
în dimineaţa sătulă de suferinţele mele,
în care nu se întâmplă nimic altceva
decât întoarcerea acasă a stelelor.
…acolo aş vrea să le vorbesc
celor ce şi-au pierdut nădejdea,
să las în urmă tot ce a fost dispreţ,
amărăciune şi durere pe acest pământ."

de Thomas Bernhard
 
 
 

 
-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Charles-Emile Jacque
Titlul:
Titlul original: The Old Forest
Data : 1870
Stilul: Realism
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
Charles-Emile Jacque (23 mai 1813 - 7 mai 1894) a fost un pictor francez

Sorin Ilfoveanu - portret

 rochia ta zboară deasupra oraşului

"rochia ta(ca o biografie de poet)
zboară deasupra oraşului
are ceva din măreţia murmurului unui cor antic
din albastrul de lumânare care cântă-n surdină
la priveghiul clopotarilor cu destin tragic
rochia ta alungă moartea
rochia ta aprinde felinare pe umerii statuilor
rochia ta e irepetabilă
rochia ta zboară ca-ntr-un amurg de van gogh
rochia ta uneşte toate răspântiile toate drumurile toate cărările
rochia ta are foşnet de val de dunăre spartă
rochia ta, zburând deasupra oraşului, se transformă în fulger, în trăsnet,
în epitaf de poet
rochia ta(pe cer) ia forme de nouri, de prunduri, de cruci călătoare
de munţi care plâng pe sâni de câmpii roditoare
rochia ta are-n cheutoare cel mai adânc suspin
(cel mai frumos albastru din lume)
rochia ta e o lumină de duminică, de pace de scriptură,
de floare de cireş pe care-a dormit, preţ de o clipă,
lacrima unui pui de jder
rochia ta e un basm un miracol cu miros de prăpastie caldă
deasupra pădurii de salcâmi de la ibăneşti
rochia ta şi-au dorit-o toate ţarinele
şi-cu mult înaintea lor-făuritoarele de sigilii
din calendarul aztec
rochia ta e toată literatura lumii"

de Constantin Preda




------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Sorin Ilfoveanu
Titlul:
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Sorin Ilfoveanu ( 23 mai 1942 - ) pictor roman

Eric Thompson - Ella Fitzgerald

malŝparitaj tagoj vocea ellei fitzgerald cântând ”i can't believe that you're in love with me” îmi aduce aminte de zilele pierdute ș...