Banii, să nu-mi spuni
Ia-ţi serviciul tău, şi n-o s-o duci rău, zău
Banii, tare-s buni
Vezi cît poţi s-aduni, de marţi pînă luni
Am un porş fudul, caviar destul, dară nu-s sătul
La valoarea mea, toate-aş merita
Banii, nu primim mărunt
Laba jos, Costele, c-astea-s ale mele
Milioane
Banii, straşnici sunt
Să nu-mi faci morală, tu cu burta goală
Pe ciolane
N-ai un sfanţ în pungă
Îs la înălţime, dar aş vrea ca nime
Să m-ajungă
Banii, sunt o crimă
Partajaţi-i etic, dar nu-mi luaţi vreun petic ori centimă
Banii, ce-altceva?
Sunt în lume răul care cască hăul
Dar cînd ceri un spor, nu-i pe gustul lor
Nu-ţi vor da
"Ehe, am avut dreptate!"
"Absolută dreptate!"
"Neîndoios că am avut dreptate!"
"Indiscutabil aţi avut dreptate! Ierea cît p-acilea s-o încaseze golanu' ăla!"
"Păi sigur!"
"Da' opiniunea publică, dom'le, care va să zică unde ie opiniunea publică?!"
"N-am cunoştinţă, ieu ieream beat-mort în momentul respectiv!"
"Ieu, care va să zică, îi tot ziceam că nu putea pentru ca să se aşeze pe locu' doi. Iel mă tot întreba de ce nu putea pentru ca să intre gratis, dupa ce ieu strigam şi-i spuneam de ce nu putea pentru ca să intre gratis. Fuseseră aşa, cam pe neaşteptate, dar la urmă şi la sfîrşit o rezolvasem cu bine."
Banii (Money) (Roger Waters)
Artist: Pink Floyd
Album: "The Dark Side Of The Moon" (1973)
Cântec: Dark Side of the Moon
------------------------------------------------------------------
Bernardo Strozzi: Tribut banilor
Data: 1631
Stilul: Baroque
Tipul: Pictura religioasa
Media: ulei pe panza
Dimensiunea: 225 x 158 cm
Locatia: Museum of Fine Arts, Budapest, Hungary
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu